Linkuri accesibilitate

RFE/RL salută eliberarea unuia din colaboratorii săi din Belarus


Jurnalistul Aleh Hruzdzilovich într-un tribunal din Minsk, 2 martie 2022.

A fost eliberat corespondentul din Belarus al postului nostru de radio Europa Liberă/Libertatea (RFE/RL), Aleh Hruzdzilovich, condamnat la 18 luni închisoare de către autoritățile din Belarus pentru că ar fi participat la demonstrații despre care relatase în calitate de jurnalist acreditat.

Hruzdzilovich a ajuns în Lituania pe 21 septembrie, însoțit de soția sa, Mariana. Președintele RFE/RL Jamie Fly, care condamnase drept „ilegitimă” condamnarea lui Hruzdzilovich, a salutat eliberarea jurnalistului, care a fost corespondent al RFE/RL încă din anii '90, specializat în probleme legate de drepturile omului.

„Lui Aleh i s-a furat timp cu familia, timp care nu poate fi recuperat, timp în care a fost închis pe nedrept, și sunt nespus de bucuros că se va reuni acum cu soția sa și cu alți oameni dragi”, a spus Fly. „Sunt recunoscător membrilor comunităților internaționale (...) pentru sprijinul neclintit față de cauza lui Aleh, dar munca noastră nu s-a încheiat.”

Fly a menționat că alți doi jurnaliști belaruși, consultantul și bloggerul RFE/RL Ihar Losik și corespondentul RFE/RL Andrei Kuznecik, rămân în spatele gratiilor și „ar trebui, de asemenea, să fie eliberați imediat”.

Cei doi au fost condamnați la închisoare tot pe fundalul represiunii care a urmat protestelor de masă provocate de realegerea președintelui Alexandr Lukașenka.

La începutul lunii martie, un tribunal din Minsk l-a condamnat pe Hruzdzilovich la închisoare pentru prezența sa la protestele care contestau victoria lui Lukașenka în alegerile prezidențiale din 2020. Hruzdzilovich a fost obligat să plătească și o amendă de 56.000 de ruble (16.600 de dolari).

Opoziția din Belarus și Occidentul contestă victoria lui Lukașenka, susținând că votul ar fi fost fraudat, și că adevăratul câștigător ar fi candidata opoziției Svetlana Țihanovskaia, astăzi în exil.

Previous Next

XS
SM
MD
LG