Linkuri accesibilitate

Richard BRAUTIGAN: Ilustrată din Chinatown


Dacă 1 martie e ziua Mărţişorului, fie ca ziua de 2 martie să fie… a unei fete căreia să-ţi facă plăcere a-i scrie/a-i citi poezie. De ce nu, chiar de Richard Brautigan (1935 – 1984), poetul, nuvelistul şi romancierul american, unul din pionierii, dar şi ultimul mohican al generaţiei Beat –în tălmăcirea lui Andrei Mocuţa, Ilustrată din Chinatown, Paralela 45, 2018, prima sa culegere de poeme traduse în română.

Sar cu graţie peste primul poem, „Dezvirginare” (de agăţat… la ureche, ca pe-un cercel sonor cu nestemată!), pentru a intra în miezul incandescent al unui univers liric în care „nu [se] ştie unde/ se termină trupul tău/ şi unde începe al meu”, când împlinit („Poemul minunat”), când strălucind prin absenţă, ca-n acest grăitor „Poem de dragoste”:

„E atât de bine

să te trezeşti dimineaţa

singur

şi să nu trebuiască să spui cuiva

că îl iubeşti

atunci când nu îl mai

iubeşti.”

Tehnica fulguraţiei este dominantă de la un capăt la altul al antologiei, mici capodopere de genul „Nu vreau iubire” („Nu vreau iubire/ vreau să mor/ în părul tău/ blond”) fiind presărate ici şi acolo, unele chiar şi mai scurte („Erau ştirile de la ora 11/ fiindcă atunci când restul lumii/ se ducea de râpă, noi făceam dragoste”), mai şi puse-n pagină pe verticală – ca şi cum ar fi fost scrise cu ieroglife direct în niponă:

„Un cuvânt

în aşteptare…

duce la

o avalanşă

de alte cuvinte

dacă eşti

în aşteptarea…

unei femei.”

Iar ca să-i ţii companie cititoarei, tragi puţină cenuşă şi spre turta ta, a omului născut în chiar ziua solstiţiului de vară, încheind cu acest magistral „Ferăstrău” datat Tokio, 1 iunie, 1976:

„O japoneză superbă

42 ani

energia ce desparte

primăvara de vara

(în funcţie de iunie)

au 21

– aşa se spune –

Glasul ei sună

ca un ferestrău angelic

ce taie prin

miere.”

2 martie ’20

XS
SM
MD
LG