Linkuri accesibilitate

România: Iarna nu-i ca toamna


Prim-ministrul României, Florin Cîțu

Interviurile cu Florin Cîțu, chiar dacă excentrice dată fiind natura intervievatului, au câteva invariante, anume că el personal nu a greșit cu nimic, că nu va demisiona niciodată (oricum, nu acum, în pragul iernii) și că este un personaj providențial care va salva țara și omenirea de dezastru.

Desigur, la o privire albă din punct de vedere politic, dezastrul este produs de proasta guvernare și de haosul politic alimentat de foamea de putere, lăcomie și imaturitate, pragul iernii este începutul toamnei, iar omul providențial Cîțu este un personaj de desene animate (filmulețul cu el în postura de Superman i s-a părut „funny,” că e un om cu simțul umorului, nu ca triștii care-l critică). „Nu sunt iresponsabil să las România în iarnă fără Guvern, cu valul 4, cu prețurile la energie”, spune el. Chiar dacă toate acestea se întâmplă pe tura lui. În primăvară se lăuda că, la începutul lui septembrie, vor fi peste zece milioane de vaccinați anti-COVID iar acum câteva săptămâni spunea că România câștigă „big time.” Iarna stă să înceapă doar în imaginația prim-ministrului, suntem în primele zile de toamnă și, dacă România ar fi guvernată, ar supraviețui și iarna aceasta. Dar explozia prețurilor la utilități și, în cascadă, la alte bunuri și mărfuri (numai prețul muncii nu a crescut) îi sperie pe mulți de pe-acum de iarna viitoare. Liberalizarea prețului la energie ar fi trebuit pregătită din timp prin politici de guvernare care să atenueze impactul social și să țină sub control cartelul furnizorilor de energie pe care Consiliul Concurenței pare să-l patroneze și să-l încurajeze („Nu mi se pare just și moral ca și cei cu venituri mari și foarte mari să beneficieze de o plafonare a prețurilor la energie și gaze,” susține ministrul Energiei, unul dintre autorii morali ai haosului de pe piața energiei și reprezentant de frunte al guvernului „liberal” , mare amator să dea compensații către furnizori, dar neavând nici cea mai mică curiozitate să afle cum au ajuns aceștia la prețuri de două ori mai mari decât în multe alte țări europene.)

De atâta fanfară și tromboane care-l slăvesc pe Florin Cîțu, nu se mai aud prea bine vociferările din stradă. Nu se mai aud protestele profesorilor care nu vor să facă teste periodice anti-COVID, amenință guvernul cu tribunalul și nici nu sunt de acord cu începutul anului școlar cu prezență fizică spunând că este iresponsabil, de vreme ce suntem deja pe coama valului patru al pandemiei. Nu se aud nici hohotele de râs nervos la limita plânsului ale celor nevoiți să trăiască la limita de jos a sărăciei, să asiste la clovneriile politicienilor și să plătească decontul proastei guvernări (sălbăticia liberalizării prețurilor, compromiterea economiei de piață, absența oricăror criterii profesionale de selecția a angajaților, corupție). Da, România lui Cîțu câștigă „big time” iar spectacolul omuleților dezorientați care nu știu încotro s-o apuce să nu cadă peste ei piatra tombală a economiei este „funny”, că joacă într-un desen animat în care eroul principal este Superman, ce ar putea merge rău?

Dar carul triumfal care-l duce pe Florin Cîțu către viitoarele victorii nu se impiedică de figuranți. El privește în viitor, mai ales că în fața lui se aștern covoarele roșii pe care Curtea Constituțională și președintele i le curăță de scame și i le netezesc să nu-și rupă picioarele. Cumva, chiar dacă românul simplu nu a descoperit de ce, dl Cîțu este indispensabil. În grupul lui de interese, printre sicofanții din #echipacâștigătoare, este nevoie de Florin Cîțu și de simțul lui al umorului. Mulți leagă de bani și putere implacabilul destin al lui Cîțu de câștigător cu de-a sila. Sunt mulți bani la mijloc (Programul Național de Dezvoltare Locală = 10 miliarde de euro; Planul național de reziliență = 30 de miliarde de euro), iar acum, prin înlăturarea USR-ului de la guvernare, sunt și multe funcții pe care Cîțu le dă generos doar cu buletinul de vot de la congres. E de înțeles de ce nu vrea să demisioneze când plouă cu bani. Împruturile făcute în acest an, nu puține (șase miliarde de euro, ajungând la aproape 132 de miliarde de euro; o parte însemnată reprezentând datoria externă), au fost doar o scamatorie să-și încălzească mâinile și buzunarele. La atâta foame, au dispărut fără să lase vreo urmă, nici măcar în rapoartele Curții de Conturi. E de înțeles de ce nu se lasă dus. Nici dacă ar vrea să demisioneze nu ar putea: are în întreținere o familie extinsă și ar fi ținut cu biciul la Palatul Victoria. Și-apoi socotelile celor aproximativ doi ani de guvernare PNL sunt atât de complicate și tenebroase că nu sunt cunoscute decât de repetentul de la ASE, omul sistemului, cel care a fost la finanțe în guvernul Orban. El a ținut contabilitatea multiplă a pandemiei și a crizei economice, a semnat rectificări bugetare și proiecte de buget multianual, a controlat circulația banilor prin natură și transformarea lor în recunoștință, putere și supunere. Cumva, și șef de stat să fii și tot l-ai aplaudat la scenă deschisă pe Supermanul acesta care sparge seifurile băncilor și pușculița bugetului cu mâinile goale. Probabil că niciun prim-ministru de până acum nu a acumulat atâta putere ca Florin Cîțu. Asta îl face imun la realitate, îi dă o permanentă stare de exaltare. Setea de putere crește alcoolemia și, implicit, riscul de accident, că nu degeaba conduce România la topul mortalității rutiere. Și încă statisticile europene nu țin cont de mortalitatea pe autostrăzile politicii.

Mulți nu-și explică de ce s-a asociat Klaus Iohannis cu rău-platnicul Florin Cîțu. Cum de președintele, până acum lent, ezitant, placid, a devenit deodată foarte implicat în scandal susținându-și echipa fără rezerve, la vedere? Ce calcule politice/financiare sunt la mijloc? De ce președintele care, pe vremea guvernărilor PSD, se implica în compromiterea și subminarea actului de guvernare invocând iresponsabilitatea, corupția și greșelile de administrare (iar Curtea Constituțională se făcea că plouă) acum le acceptă cu seninătate, ba chiar le încurajează. A patronat la vedere înlăturarea USR de la guvernare, a făcut poze de familie cu grupul de interese din jurul lui Cîțu, a girat prin tăcere complice toate măsurile nepopulare și cu impact negativ asupra populației. Pe vremea lui Ponta, „corupția ucidea”. Acum ce nu te omoară, te întărește. Una dintre explicațiile acestui comportament este păcatul originar al lui Iohannis care s-a lansat în politica mare înainte de alegerile prezidențiale din 2009, purtat de lesă de o monstruoasă coaliție din care nu lipseau PSD, PNL și Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu. Era propunerea lor pentru fotoliul de prim-ministru. Băsescu avea altele în cap și s-a ferit de propunere, ba chiar l-a desemnat pe Liviu Negoiță ca prim-ministru (care, ca și Florin Cîțu în martie 2020, a dat bir cu fugiții, lăsând locul președintelui PD, Emil Boc). Traian Băsescu s-a opus majorității parlamentare cu tenacitatea cu care azi Iohannis își susține preferatul. Apoi, în 2014, Klaus Iohannis, uns cu dispensă de vârstă politică, primvicepreședinte PNL, era propus din nou la guvern, de astă dată ca viceprim-ministru al lui Victor Ponta cu care părea să se înțeleagă de minune. Nu a fost să fie: Ponta l-a refuzat. A fost și unul dintre motivele pentru care USL, alianța dintre PSD și PNL nu a mai funcționat. De asemenea, este unul dintre motivele pentru care Iohannis i-a păstrat o ranchiună eternă lui Victor Ponta pe care l-a silit să plece cum a avut ocazia (incendiul de la Colectiv; dar ce ne facem că, pe tura prim-miniștrilor PNL, au luat foc mai multe spitale din pricini de proastă organizare și corupție, iar Iohannis nu și-a mai îmbrăcat canadiana roșie să le ceară demisia). De asemenea, e posibil ca, în anii de când e la Cotroceni să fi aflat prea multe lucruri care l-au lăsat mut. Cine știe ce schelet a găsit în dulap? Prezentul lui Iohannis este complicat de agenda partidului pe care nu încetează să-l controleze, strădanii care au lăsat urme de neșters în opinia publică și în electorat. Klaus Iohannis, parașutat în PNL de conjunctură și dorința liderilor USL de a avea un tip de nădejde („o doamnă neconflictuală, o doamnă care în permanenţă a fost dedicată dialogului şi care a avut relaţii bune cu absolut toată lumea”, cum spunea Dragnea despre Viorica Dăncilă), nu avea cum și când deprinde de la seniorii partidului liberalism pe pâine. Nu e de mirare că acum îi susține fără crampe și rezerve pe dezertorii care au format cândva Partidul Liberal Democrat (devenit PDL după fuziunea cu Partidul Democrat al lui Boc) și pe Florin Cîțu, și el ajuns liberal și șefuț în partid cu dispensă de vechime. Pentru Klaus Iohannis, PNL este doar un generator de energie politică. El este atașat de partid așa cum e atașat românul obișnuit de centrala electrotermică de cartier. Nu i se poate cere atașament față de principii și nici să adopte un ethos liberal. Nu e mai puțin adevărat că în România liberalismul miroase a oportunism: mulți și-au găsit pacea și confortul în sânul partidului. Dacă scuturi partidul de cei care doar maimuțăresc principiile liberalismului, s-ar putea să rămână sediul central pustiu. E situația tuturor partidelor care, pentru mulți, au fost doar o metodă facilă de a câștiga influență, bani și putere, dând la schimb slugărnicie și complicitate față de masculii alfa din habitatul politic.

Dar, pe lângă această complicată istorie de dominație și servitute, de sentimente și resentimente care cu certitudine îi modelează comportamentul, Klaus Iohannis mai trebuie să se gândească la viitor. Se spune că se teme că, după 2024, va deveni irelevant. În ciuda faptului că este acuzat de crime împotriva umanității, Ion Iliescu trăiește bine merci cu pensia de fost președinte, netulburat nici de autorități, nici de conștiința lui revoluționară. Ba chiar a avut o sinecură la Institutul Revoluției de unde și-a dat demisia că oricum avea prea mult și cât poate să mănânce un om la un prânz? Emil Constantinescu a avut și el, până nu demult, o jucărie, Institutul Levantului care a adus ceva venituri suplimentare la alocația de fost președinte. Predecesorul imediat al lui Iohannis, Traian Băsescu, a supraviețuit plecării de la Cotroceni, ba chiar și rușinii de a fi deconspirat drept informator al Securității comuniste după ce, chipurile, a condamnat comunismul și securismul de la tribuna Parlamentului. A fost senator în Parlamentul României, iar acum reprezintă creștin-democrat România în cel european. Chiar dacă măsurile diferă, Iohannis încearcă să îmbrace hainele lăsate în urmă de Băsescu pe care l-a plagiat cu nepricepere în multe. Nu doar în joaca cu păpușile de cârpă din partid, ci și în nepăsarea față de principii fundamentale de drept. Singura stea călăuzitoare i-a fost instinctul de conservare.

Partidul Național Liberal riscă să fie înghițit cu totul de valul patru, chiar dacă mlaștinile, mai ales cele politice, nu fac valuri. Florin Cîțu și-a asigurat un loc central la congresul partidului cu ajutorul PSD care a reușit să blocheze discutarea moțiunii de cenzură AUR-USR și să-i pună pe judecătorii CCR pe drumul cel bun, acela al tergiversării. Guvernul sesizase Curtea acum o săptămână cerând amânarea discutării moțiunii în legislativ, iar judecătorii au cerut punctele de vedere ale celor două parți până pe 15 septembrie. Șefii celor două camere s-au executat și au depus punctele de vedere cu o zi înaintea termenului-limită. Este un fel de a duce contenciosul Cîțu-Orban la tribunal. Judecătorii au făcut ceea ce nici Iliescu nu ar fi sperat pe vremuri: au amânat o decizie conform agendei unui partid (de fapt, a unei partide). Cîțu a câștigat timp și, ca și Dragnea înaintea alegerilor europarlamentare din 2019 (când sentința s-a dat a doua zi după alegeri) a amânat scadența. Dar, se laudă, „el nu face ca Dragnea”, referindu-se la fuga de greu și răspundere. Oricum, a fost salvat de clopoțelul Curții Constituționale. Cauza respectivă va fi analizată pe 28 septembrie, adică la câteva zile după ce se va fi ales șeful PNL și, nu-i așa? omul nou care va reprezenta partidul în competiția pentru Cotroceni. Beția de putere a dus mașina statului de drept cu oiștea în gard. Deocamdată este 1-0 pentru #echipacâștigătoare. Chiar, dacă pentru unii, Cîțu conduce un guvern-zombi pe care azi îl vedem și nu e, un guvern a cărui moarte anunțată a fost doar amânată, Florin Cîțu și cel mai fidel înger păzitor al său Klaus Iohannis par să aibă un plan de rezervă, unul în care joacă rolurile lui Bonnie și Clyde.

„Niciodată”, spune Cîțu întrebat dacă va demisiona. Nici gând. Ba dimpotrivă, vrea să-și asume răspunderea pentru o nouă echipă guvernamentală. Cu atât mai mult cu cât se spune că Planul național de reziliență va fi aprobat, în cele din urmă, tot în ultimele zile ale lunii spetembrie. Planul de reziliență este planul secret al guvernului: un plan de viață lungă, bazat pe o nutriție sănătoasă cu fonduri bugetare sau/și europene, plimbări lungi prin teritoriu cu băile de mulțime aferente și multe exerciții de admirație.

S-ar putea reveni și la vechea formulă a coaliției cu USR dar tandemul Cioloș-Barna trebuie pedepsit pentru indisciplină și „iresponsabilitate” (Rareș Bogdan dixit), mai precis nu ar mai trebui să primească unele ministere pentru care cei din USR s-au dovedit nepotriviți: justiția, transporturile și fondurile europene. Îl ia gura pe dinainte și recunoaște că, fiind atât de mulți bani, cel care trebuie să aibă cheia de la pușculiță trebuie să fie prim-ministrul. Nu degeaba se pozează Rareș Bogdan mereu aproape de buzunarele lui Cîțu.

Efectul hecatombei este că PNL cade în sondaje. Gheorghe Flutur, unul dintre baronii locali ai partidului, spunea cu năduf că „festivalul democrației” care durează de trei luni a omorât partidul. A fost o greșeală, nu ar fi trebuit să întindă campania electorală internă atât, liderii partidului au făcut breaking-news toată vara. Ce uită să spună e că principala sursă de știri senzaționale a fost chiar Florin Cîțu, cel pe care-l susține. Oricum, opinia publică se uită consternată la planșa anatomică a unei estropieri politice: PNL devine tot mai mic și mai nesemnificativ pe măsură ce „festivalul democrației” continuă.

De partea cealaltă, în USR, unde se votează electronic noul lider al partidului dintre cei trei candidați înscriși, în preambulul congresului din 2 octombrie, operațiunea a fost sistată o zi pentru că plana suspiciunea de fraudă electorală. S-a spus că vechiul sistem de vot îl favoriza pe Dan Barna: serverul ar fi păstrat în memorie mii de membri care au părăsit din diverse motive partidul și voturile acestor suflete moarte ar fi atârnat în scorul actualului lider al partidului. Astfel că votul a fost reluat folosindu-se alt sistem. Un alt exemplu că principiul „fără penali” în funcția publică nu se aplică și în viața internă de partid (Barna a avut problemele lui de incompatibilitate iar Dacian Cioloș are de explicat păcatele tinereții). Certurile dintre membrii marcanți ai celor două partidulețe care vor să fuzioneze sub căciula unei singure conduceri, dar și asocierea USRPLUS cu AUR au stins ceva din amorul și încrederea electoratului.

Foste partenere la guvernare, PNL și USRPLUS sunt partenere în acest bungee jumping mortal: sondajele de opinie dau de înțeles că, dacă ar fi alegeri în viitorul apropiat, fosta alianță guvernamentală ar pierde la scor în favoarea unei alianțe PSD-AUR. Aceste predicții dau o semnificație îngrijorătoare altui sondaj în care aproape două treimi dintre repondenți spun că regretă perioada comunistă. Pentru că atunci le mergea mai bine. Nu era funny și nici big time, dar era mai bine.

Are dreptate Florin Cîțu: iarna se apropie. Și poate că el este unul dintre vestitorii ei.

*Opiniile autorului nu sunt neapărat și cele ale Europei Libere.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG