Linkuri accesibilitate

România: Marile disperanțe


Romania - Bucharest, generic (sinteza), Jun2009

Circulă pe internet un filmuleț de la petrecerea de pensionare a unui jandarm bugetar român. Acesta, la frumoasa vârstă de 46 de ani, a decis să renunțe la bastonul de mareșal din raniță și să-l înlocuiască cu cardul de pensie. Firește, la petrecere au venit tot soiul de cheflii, unul mai magnetizat ca altul și niciunul cu măști de protecție. De, oamenii au imunitate naturală, de haită, nu mai trebuie să respecte legile pe care trebuie să le aplice. Au primit o amendă simbolică, îmbunătățind astfel planul de amenzi pe care oricum trebuiau să-l facă.

Cei care i-ar fi putut admonesta ar trebui să aibă picioare lungi și rapide. Pe 1 septembrie 2020, doi tineri care le-au atras atenția unor polițiști că nu purtau mască au fost luați pe sus, duși în mărginimea Bucureștiului și unul dintre ei, mai vehement, a fost bătut cum scrie la carte. Cartea Neagră a Securității: la tălpi și la mâini. Să nu lase urme și să nu-i omoare, dar nici să-i lase să trăiască. Pe undeva, prin vreun sertar, o fi rămas vreun manual: „Să torturăm frumos” Și pentru că polițiștii au consumat totuși benzina până în mahala, ca să-și scoată pârleala și să se relaxeze prin muncă, l-au bătut jumătate de oră (30 de minute!) lovindu-l repetat „cu corpuri contondente în zona superioară a corpului, a capului, a membrelor superioare și inferioare, dar și în zona degetelor mâinilor și a tălpilor.” Unul dintre inculpați a supus persoana vătămată „unor tratamente degradante” (nici nu vreau să îmi imaginez ce înseamnă degradant în cazul unui polițist scăpat în mediul natural). Celălalt arestat a primit și el ghionții și șuturile regulamentare, apoi a fost dus în dubă și încătușat acolo să miroasă puțin din aerul carceral ca să învețe că tăcerea e de aur. Pentru că nu era păzit decât de doi polițiști (și trebuie patru să schimbe un bec, știți bancul) a apucat să sune la 112, adică la alți polițiști, să spună că sunt agresați de poliție. Apelul pare să fi fost preluat de cineva: a fost eliberat către dimineață pe o stradă „întunecoasă” din Ferentari, nu înainte de a fi fost umilit și amenințat. Firește că nu a venit nicio mașină a poliției. Erau toate pe teren. Pe terenul viran. Celălalt tânăr, cel bătut măr, „a fost abandonat pe respectivul teren viran.” Nu știm cum a fost luat de acolo. S-au putut târî totuși a doua zi la secția 16 de Poliție unde au înregistrat plângere împotriva polițiștilor care i-au agresat.

Și noi ne scandalizăm că patruzeci și mai bine de studenți la Drept s-au încârduit ca să poată copia mai eficient. Ba chiar că sunt unii care-i apără (tineri, dornici să-și facă un rost etc.etc.) Dacă vă indignează gruparea mafiotă a viitorilor magistrați, imaginați-vă puțin gașca celor nouă polițiști care i-au săltat pe cei doi noaptea de pe stradă. Ce camaraderie o fi între polițiști, cum s-o fi sudat l'esprit de corps și sentimentul onoarei prin astfel de încercări, de câte ori nu or fi făcut la fel din distracție sau la nervi! Câți n-or fi luat-o pe cocoașă doar pentru a educa un biban unde și cum se dă mai bine să nu lași urme! Te întrebi totuși cum a funcționat la nivelul secției de poliție sistemul de complicități și subordonare de au ajuns să funcționeze toți ca unul, să nu găsești un suflețel acolo de polițist care să se ghemuie de jenă, rușine, vinovăție, să iasă la raport sau să se plângă la Poliția Generală că a făcut parte, poate târât de val, poate fără să vrea, dintr-o grupare infracțională bugetară!? Dar ce ne miră când starea de agregare preferată pe scena publică este tocmai gruparea de tip mafiot, indiferent că e vorba despre economie, poliție, jandarmerie sau politică. Cei care ies în față sunt expulzați, marginalizați sau transferați.

Este de înțeles așadar că, dată fiind impenitența, impunitatea și imunitatea naturală de care se bucură forțele de dezordine, dosarul 10 august referitor la intervenția abuzivă a jandarmeriei pentru a dispersa (alți spun „pentru a anihila”) o mișcare de protest a fost clasat de Tribunalul București? Administrat prost, după cum spune procurorul militar care a inițiat cercetările, dosarul marilor șefi ai jandarmeriei care au patronat bastonada era sortit morții prin extenuare. Asta după ce a trecut prin diferite faze de dezagregare, după ce a fost scos și pus în fișier în funcție de uitătura mai-marilor zilei. Unii spun chiar că probele din dosar au trecut prin metamofoze care frizează penalul. Asta da, continuitate procedurală! Pentru că nu altfel s-a întâmplat cu probele din marile dosare lăsate baltă: al Revoluției și al mineriadelor. Și atunci, și acum mâna invizibilă care conduce de decenii treburile economiei și societății a estetizat până la desfigurare dosarele. O probă în minus – un balsam de întinerire pentru biografia lui Ion Iliescu și a discipolilor lui. Nu degeaba stă liniștit și relaxat Ion Iliescu, la cei abia 91 de ani ai săi. Vremea trece în favoarea lui, ca și în cazul lui Ficior, Vișinescu și mulți alții. Vreme trece, vreme vine. E motivul pentru care stă zen în fereastra PSD și nu după gratii, la Rahova: senin, nu senil. Istoria vie a eșecurilor democrației românești.

Desigur, între Revoluție, Piața Universității, protestele din 2012, 2017 și 2018 sunt deosebiri între spețe, timp istoric și spațiu geografic, dar personajele principale sunt aceleași: mafia politică, poliția dezumanizată, protestatarii antisistem. Se poate discuta îndelung și polemic pe marginea mesajelor transmise de piață/piețe. Se pot exfolia rând pe rând straturile de propagandă, dezinformare și manipulare, de la jandarmii bătuți de protestatari la înșiși protestatarii violenți. Metodele sunt aceleași indiferent de piață și cine a avut viață suficientă le-a văzut și simțit pe toate, ba unii chiar speră să vadă curgând pe marele fluviu istoric capetele făptuitorilor. Marile speranțe. Chiar dacă se schimbă oamenii, pare-se că sistemul este mult mai rezistent, el este o forță fundamentală a universului postcomunist care desfigurează democrația în toate instituțiile și principiile ei. Pe liniile lui de forță sunt așezați oameni cu predestinare biografică (părinți cu dosar sănătos, alianțe, prieteni, cunoștințe, în fine, rețele de putere) și cu moralitate de beton potrivită rolului în sistem. Nimeni nu e indispensabil: câtă vreme sistemul este funcțional toți sunt substituibili.

Dar dacă spunem că nu s-a schimbat nimic în cazul clasării dosarului 10 august, ar însemna să omitem câteva circumstanțe agravante. Dacă celelalte dosare/procese trenează în diverse faze de neterminare congenitală pentru că au fost instrumentate în perioade critice ale democrației, pe vremea lui Illiescu când securitatea se juca cum voia cu soldățeii de plumb ai noii puteri postcomuniste, dosarul 10 august a fost clocit, a eclozat și a ajuns la concluzia finală într-o Românie în care, se spune, instituțiile sunt sănătoase și merg șnur, Justiția e la putere, că de-aia au ieșit oamenii în stradă, Ministerul de Interne este plin de oameni responsabili care numai „lege și ordine” au în cap și în bastoane. Cu toate acestea, dosarul a fost clasat. E drept, procesul poate fi reluat însă numai dacă apar probe suplimentare și cum să apară dacă dispar și cele care sunt la dosar? Rezultă, în consecință, că jandarmii au acționat după regulamente și proceduri, respectând toate drepturile constituționale de a aresta, bate, intoxica cu gaze, hăitui, răpi și sechestra oameni pe stradă. Legea îi protejează. Pe mulți abia acum îi trece prin oase frigul din februarie 2017 când au ieșit să protesteze împotriva unor schimbări în codurile penale. Toți spuneau că guvernul și politicienii PSD sunt pe punctul să taie limba justiției, s-o și muțească după ce că e oarbă. Pe cine or mai fi învinuind acum?

A fost o decizie care a întărâtat pe toată lumea: unii exultă pentru că decizia judecătorească le confirmă abuzurile, alții vituperează pentru că sentința le bagatelizează eroismul și sacrificiul. Se anunță deja câteva procese cu final previzibil la CEDO. Oamenii, mai ales cei care au votat în speranța că se va schimba ceva, se simt înșelați. Și, într-un gest, care are mult prea multe și șocante precedente deja, președintele iese din muțenie pentru a mai arăta, o dată în plus, câți bani dă pe Constituție și pe independența justiției. El îi admonestează pe magistrați, cerându-i ministrului Justiției să-i explice cum s-a ajuns aici și, prin „măreția legii,” să găsească soluții pentru reluarea procesului : „Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei responsabili să răspundă.”

Trebuie mai să spunem că actualul ministru al Justiției era în 10 august protestatar și că a simțit pe propria piele cum se pricepe jandarmeria să facă ordine și pace în lume? El le-a cerut tuturor (de fapt, președintelui Iohannis) să aibă răbdare până ce Tribunalul va publica motivarea încheierii. „Oamenii asteaptă răspunsuri şi ele trebuie să vină de la cei care trebuie să dea răspunsurile,” a spus el cumva tulburat că-l vede pe președinte atât de aproape în retrovizoarele instituției.

„Lucrurile nu se vor încheia aici,” promite președintele. Nici nu au început aici, de fapt. Este posibil să fi fost pur și simplu târât pe pagina de socializare de tumultul retoric care-l făcea, cu doar o zi înainte, pe 3 martie, să-i mustre părintește pe magistrații de la ICCJ reproșându-le încetineala proceselor? Președintele, invitat la raportul de activitate pe 2020 al instituției, le cerea magistraților să muncească mai bine și mai eficient. „Îmbunătățirea actului de justiție, aplicarea unitară a legii, soluționarea dosarelor în termene rezonabile rămân deziderate actuale.” Le spunea, de asemenea, că oamenii sunt cu ochii pe ei, pentru că ei inspiră societății sentimentul dreptății, sancționând abuzul de putere. Poate că, târât de retorică și sintaxă, a ajuns să se simtă șerif în Înalta Curte. 24 de ore mai târziu, prin mesajul publicat după ce a fost anunțată soluția tribunalului în cazul 10 august, le arăta magistraților ce înseamnă rapiditatea de reacție, celeritatea și independența justiției.

Mesajul transmis de președinte după clasarea dosarului 10 august a stârnit reacții amestecate. Două asociații de magistrați („Forumul Judecătorilor din România” și Asociația „Inițiativa pentru justiție”) semnează un comunicat opărit prin care-i spun că trebuie să-și asume numirile din sistem pentru că el poartă răspunderea politică pentru eșecurile șefilor aduși în fruntea parchetelor „în contextul întârzierii nepermise a modificărilor necesare legilor justiției”. De asemenea, îl acuză de manipulare, de intervenție în justiție și-i amintesc de rocadele făcute prin sistem delegând sau numind personaje contestate de CSM și organizațiile magistraților.

De la Bruxelles, o eurodeputată foarte vocală, Ramona Strugariu, îl admonestează pe pagina ei de socializare susținând și ea că în sentința judecătorească președinția a avut un rol major, pentru că Klaus Iohannis este cel care a numit un procuror-șef la DIICOT care a îngropat dosarul, un procuror al cărui păcat originar (sau matrimonial) era că avea un soț bolnav de corupție drept pentru care a și fost internat într-una din facilitățile statului la tratament intensiv. Și, se întreabă europarlamentara, la ce bun apelul președintelui, în afară de faptul că-l pune rău cu Curtea Constituțională și Inspecția Judiciară pentru că interferează cu un dosar penal? Ce poate face ministrul Justiției pentru o decizie definitivă a instanței? Dacă a urmărit evenimentele cu atâta atenție și îngrijorare, de ce nu s-a zbătut din timp, în așa fel încât lucrurile să nu ajungă aici? Să fi cerut soluții, „inclusiv constituirea unei comisii parlamentare de anchetă?”

Reproșuri retorice, spuse pentru stalurile și strapontinele circului politic pentru că e limpede că președintele are alte preocupări. La fel și politicienii. Altminteri președintelui ar fi trebuit să i se pretindă public să se intereseze de dosarul Colectiv și după căderea guvernului Ponta sau să ceară, cum cerea după 10 august, concedierea celor responsabili de morții în incendiile de la Piatra Neamț sau de la Matei Blaj, ar fi trebuit să fie somat să ceară rezultate clare și concrete în cazul Caracal, sau în dosarele și cercetarea tunurilor pandemice. Ar fi trebuit să se implice mai mult, să arate empatie, să găsească soluții. Nu doar el, ci tot establishmentul, că d-aia primesc bani și speranțe. Însă președintele s-a dus la schi și nu a vrut niciun cap pe tipsie semn că totul este sub control.

Dan Andrei Muraru
Dan Andrei Muraru

Dar criticii președintelui și-au pierdut suflarea care putea fi folosit mai spornic dacă era folosită pentru a critica constructiv și intensiv lista de noi ambasadori semnată și parafată de președinte și trimisă de MAE în parlament. Numirea a 26 de noi ambasadori așa, dintr-o plesnitură de degete, este fără precedent. Unora le-a venit sorocul, altora le-a sunat ceasul. De multă vreme nu au mai avut loc atâtea mișcări pe scena diplomației românești dintr-odată, poate de la fuga lui Ion Pacepa. Printre cei propuși, câteva nume ies în evidență: Lilian Zamfiroiu, fostul șef ICR, politruc cu ștate vechi în asociația studenților comuniști, redactorul șef pe acea vreme, al unei gazete studențești, om cu vechime în câmpul muncii de cadre (aici amănunte despre amicala sa relație cu Securitatea), este răsplătit cu un călduț și binemeritat post la Vatican, poate obține indulgențe la promoție și-și exorcizează dracii aceia comuniști din biografie. Alt nume controversat este al lui Andrei Muraru, istoric fără nicio experiență de diplomație decât aceea că a încercat să acopere gafele șefului de la Cotroceni, unde a fost consilier anii din urmă. El și fratele lui geamăn (vice-primpreședinte PNL Iași) au avut o scăldătoare norocoasă: ambii au succese peste succese și promit să ajungă departe. Cum ar putea fi altfel de vreme ce au primit botezul focului politic de la Relu Fenechiu, fost lider de idei și infractor de lux PNL. Andrei Muraru primește cadou de Ziua îndrăgostiților cea mai importantă ambasadă, cea de la Washington. Și să nu fiți preocupați de George Maior, fostul agent secret, actualmente diplomat de carieră, cel care a ocupat până acum acea ambasadă. Sinecura prețiosului 007 continuă cu un post de mare greutate în Regatul Hașemit al Iordaniei. Greu de știu ce-i califică și ce experiență au toți acești indivizi pentru posturile în care sunt desemnați în afară de faptul că aparțin unui nucleu apolitic al puterii politice? Unde este meritocrația promisă? Unde greșim când credem că facem bine și că, astfel, trăim în cea mai bună dintre lumi doar pentru a descoperi că realitatea lumii noastre este virtuală? Poate că investim prea multă încredere și lăsăm garda jos. Poate că ar trebui să cerem mai multă transparență pentru a asigura o monitorizare publică în cele mai mici amănunte a mișcărilor și nemișcărilor prin organigrame sau fondul de salarii, prin dosarele de cadre și arhivele CNSAS, ale Jandarmeriei, tribunalelor și poliției. Opinia publică a devenit pasivă și slab-reactivă. La marile proteste anunțate în urma sentinței în cazul 10 august erau mai multe bannere decât protestatari. Ca și la comemorarea Colectivului sau a Pieții Universității. Îmbătrânim emoțional. Din marile speranțe nu mai rămân decât marile disperanțe.

*Opiniile autorului nu sunt în mod necesar și cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG