Linkuri accesibilitate

România: Pas cu pas către impas


Pas cu pas. Așa urma să prospere, acum șase ani, România candidatului, pe-atunci, la prezidențiale Klaus Iohannis.

Pas cu pas ne spune tot el azi că va ieși din coma indusă, se va relaxa și va reveni la normal România de după coronavirus. Și nu la normalul de acum trei luni, ci la un nou normal. Mai anormal.

Au fost unii care, auzind că președintele se pregătește să vorbească despre viața de după 15 mai, când va înceta starea de urgență, au crezut că vor putea desluși, prin ceața de vorbe, în fine, ce gânduri au președintele și guvernul demisionarului Orban pentru redresarea economiei, pentru relansarea activității, pentru reducerea șomajului și deficitului.

Nu a fost să fie. Planurile de după ridicarea stării de urgență, aflăm, seamănă primilor pași făcuți de convalescenții zăpăciți de lumina soarelui, după o lungă perioadă de ședere la pat. Mușchii lor sunt atrofiați, ochii obișnuiți cu semiîntunericul salonului medical. Se izbesc de ziduri, alunecă pe trepte pe măsură ce ies, pas cu pas, din boală. Pas cu pas vom afla și care este greaua moștenire a crizei: în primul rând, iluzia fatalității oarbe care a dus la adoptarea unor decizii nepopulare, pe alocuri suprarealiste, imperative hipnotice sub care se poate ascunde confortabil incompetența mai micilor și mai marilor eroi ai zilei. Incompetența celor care au pus lacătul pe România și nu mai știu acum să-l deschidă fără să ne rupă oasele.

Totul s-a făcut pentru bine suprem, binele general, ne asigură președintele. Mai puțin documentul care a ieșit la iveală în mod oportun pentru a-i rupe picioarele doctorului Streinu-Cercel. Arogant și băgăreț, uns cu toate alifiile din dulapul lui de doctor infecționist, Cercel a intrat cu tot cu familia lui în cercul nemuritorilor mulgători de buget și prestigiu (copiii sunt și ei medici, angajații lui tata, doctori în medicină în cadrul unor comisii conduse tot de tatăl lor, în fine, semnează alături de acesta lucrări și consumă multă hârtie tipografică în lupta împotriva germenilor patogeni). Emitentul multor profeții aiuritoare și din fericire neîndeplinite, Streinu-Cercel a dat mereu impresia că este doctor doar în relații politice: a surfat toate valurile puterii, trăind din spuma lor de șampanie. Este perceput ca omul PSD-ului și de aceea nu doar lui, ci și partidului-mumă li s-a pus în cârcă enormitatea planului de acțiune împotriva coronavirusului care prevedea ca oamenii de peste 65 de ani să fie izolați („carantinați” cum se spune mai nou) încă trei luni după trecerea năpastei, chiar și împotriva voinței lor, în zone special amenajate (deși nu există asemenea zone nici pentru cei care ar trebui să fie acum în carantină). Este o idee suspectă dintr-un plan suspect care, de înțeles, a inflamat de îndată piața mediatică și apoi opinia publică. Mai ales că era o nouă ocazie de a demonstra legăturile periculoase și contra naturii dintre zona managerilor/directorilor de spitale și institute de cercetări și zona patogenă a politicului. Pentru că establishmentul medical este învinuit, ca și cel din domeniul educației sau religios, că a bătut palma cu puterea, adică, în principal cu moștenitorii comunismului, care au putut controla astfel nu numai financiar, prin miliardarii de carton, ci și spiritual, educațional și patologic societatea. Mai ales pe nostalgici, identificați cu bătrânii noștri (cum ar putea fi nostalgic un tânăr? Sau poate că poate...)

Proiectul ieșit acum în mod oportun la iveală a dat ocazia președintelui să se înfățișeze unui electorat care (ne-o spun statisticile, dar și voturile) nu-l prea iubește, cel al persoanelor vârstnice. A putut pune pe umeri mantia de protector în fața malversațiunilor PSD-ului. „Dragii mei, așa ceva nu se va întâmpla, este inacceptabil! ...Nu vine nimeni să vă ia de acasă, să vă ducă în carantină! Nu vine nimeni să vă impună lucruri inumane!” le-a spus președintele, gesticulând plin de afecțiune, cum s-a deprins de când a început carantina și nu prea mai iese în lume. Așadar, în propoziție nu era doar șeful unui institut „de altminteri, onorabil” ci și un public-țintă care era deja iritat de restricțiile speciale de circulație (doar între orele 11 și 13) pentru a nu risca să fie luat pe sus de poliție cum s-a întâmplat cu bătrânica din Năsăud sau cu bătrânul handicapat care a fost amendat pentru că stătea în fața casei. Mai ales că amenzile pot ajunge la douăzeci de mii de lei, iar bătrânul despre care vorbeam are o pensie de 350 de lei. Mai tânărul, mai neliniștitul și mai bogatul primarul al sectorulul 3 bucureștean, Robert Negoiță, ieșit la plimbare cu iubita prin parcul IOR, altminteri închis publicului (de ce ar fi închis un parc în vreme de pandemie... și nu e închis un hypermarket? asta e întrebarea!) a plătit doar 10 mii de lei și a fost mustrat filial de poliția locală. El nu a contestat amenda, fericit că scapă cu puțin. Sau poate că s-a gândit că, dacă ar contesta-o, s-ar ofili electoral sub reflectoarele televiziunilor, mai ales că tot acum s-a decis oficial că doctoratul lui (ce vă mirați? Robert Negoiță are doctorat. Că și Gigi Becali a scris niște cărți) este în întregime plagiat.

Nu i se vor lua toate pârghiile puterii, ci doar butonul roșu al șefiei științifice

Document neoficial despre mazilirea bătrânilor (asumat de oamenii lui Cercel din conducerea institutului) a fost conceput fără chef, la normă, acum mai bine de două luni, când singurele crize importante în care se încleștaseră politicieni de dragul poporului erau cea a schimbărilor de guvern și cea a alegerilor anticipate. Așadar, doar o ciornă pe care urma să se discute, operă colectivă a medicilor de la Matei Balș, se află la originea unui cutremur căruia i-a căzut, într-o primă fază, victimă, medicul Cercel. El se află în zona aceea de microgravitație, ca Stația Orbitală Internațională, în care nimeni nu cade cu adevărat, ci doar plutește dintr-un post într-altul. Așa că nu i se vor lua toate pârghiile puterii, ci doar butonul roșu al șefiei științifice a Comisiei naționale de luptă împotriva pandemiei.

Ca bonus, cei care au aruncat pe piață acest document neoficial, pe care însuși ministrul Sănătății spune că l-a luat în calcul (de fapt, este momentul care a declanșat toată vârvora și a detonat tot scandalul), vizau peisajul care se vede dincolo de umerii doctorului Cercel, orizontul roșu al partidului lui Iliescu, dar și, mai ales! electoratul acestui partid a cărui încredere că PSD îi vrea binele se va fi clătinat serios. Cum ne-a obișnuit, stiliștii propagandei de partid și de stat au aplicat și în acest caz un complex și larg utilizat proces de sinecdocă pars pro totum (Cercel a fost substituit prin PSD). Așa este și cu marea dezvăluire că banii de donații ai Crucii Roșii ar fi fost folosiți ca plată a publicității guvernamentale antiepidemiologice pe Facebook. Marea dezvăluire jurnalistică o face șefă peste Crucea Roșie pe soția fostului șef PSD Mircea Geoană, Mihaela, pentru că, nu-i așa, s-o găsi vreo persoană care să nu știe că, dincolo de dezinformarea în sine, la șefia Crucii Roșii se află, de cinci ani, Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei. Cum s-ar spune, calomniez, calomniez, il en restera toujours quelque chose...

Adrian Streinu Cercel
Adrian Streinu Cercel

Face parte și executarea funcționarului Cercel, altminteri un personaj de anvergura lui Sorin Oprescu și a altor politruci cu stetoscop (unii spun că ar fi un medic bun și un pedagog de școală veche medicală priceput, dar cine suntem noi să judecăm?), din campania de relaxare „pas cu pas” despre care vorbea președintele Iohannis? Tot scandalul iscat pe marginea unor vorbe care oricum nu se materializaseră nicicum și nici nu mai aveau timp s-o facă (mai avem trei săptămâni de carantină, cum s-ar fi putut disloca trei milioane de oameni, cu ce bani, cu ce resurse și cu ce capacități organizatorice?) i-a făcut pe toți să privească hipnotizați dreapta maeștrilor iluzioniști care scotea un iepure groggy din jobenul în care îndesase până atunci zecile de milioane de lei amendă, deficitul bugetar, contractele aiuritoare pentru consumabile și alte măsuri aberante luate, nu-i așa, la vreme de criză, cu respirația tăiată, pentru a mai supraviețui o vreme.

De asemenea, potențiala decizie de a-i reloca pe bătrâni, considerată fascistă, dar desigur nematerializată în realitate, ipotetică, prinsă pe un colț de proiect nepus în practică, i-a făcut pe toți să privească cu ochi orbi și nepăsători către încălcarea permanentă a drepturilor minimale ale omului: nu știm ce rezultat au avut nenumăratele filmulețe cu oameni bătuți bestial de polițiști (faptul că erau băuți sau că nu aveau nu știu ce acte la el sau că au răspuns obraznic polițiștilor altminteri renumiți pentru politețea lor nu este o circumstanță atenuantă a brutalității, ci doar o circumscriere a nivelului nostru de alfabetizare în privința drepturilor elementare), nu știm de ce se laudă președintele cu nenumăratele amenzi date de poliție că nu cât de sârguincioasă este poliția ne preocupă astăzi, ci cât de eficiente sunt politicile de guvernare preconizate și, deja aplicate, pentru a ne ajuta să ieșim cu bine, fără sechele pe viață, din această criză.

Discuția despre Cercel și Arafat ne face să uităm că nu ei sunt adevărații decidenți în acea Comisie politico-militară și a bruiat toate celelalte discuții pe tema politicii de guvernare din această perioadă. Nu s-a mai discutat nici despre aberantele și anticonstituționalele Ordine militare sau decrete prezidențiale. Starea de urgență dă impresia că duritatea, intransigența, brutalitatea sunt imperative. Undeva vibrează fericită gena care-i făcea pe mulți să aplaude dictaturile din ultimele trei sferturi de veac. Se verifică studiile acelea care susțin că anumite complexe emoționale se pot regăsi de-a lungul lanțului genetic, uneori peste două trei generații. Oricum, lipsa de discuții publice pe tema ordonanțelor militare este uimitoare, la treizeci de ani după ultima declarare a stării de urgență în România. Pe de altă parte nici paradoxul că țara aceasta se conduce, în an electoral, prin ordonanțe, după ce mai multe guverne au căzut tocmai pentru că abuzaseră de ele nu miră pe nimeni. O mai fi fost oare pe undeva abolită democrația (o tânără din Florești a fost amendată pur și simplu pentru că l-a criticat pe primar pe Facebook) în numele protecției democrației? Sau poate că nu democrația protejează ordonanțele militare...

Însuși președintele ne dă semnalul că suntem din nou în anul Revoluției: El ne spune că Parlamentul e nereprezentativ sugerând astfel că guvernul politico-militar care ne conduce, fiind legal, este și reprezentativ.

Unii au sângele rece să-ți fure portofelul de pe noptieră

Cumva, atenția celor care iau deciziile pare să fie îndreptată în altă direcție decât te-ai aștepta în momente de criză, când ți se spune că trebuie să te duci în adăpost și nu poți lua decât o pătură în spate. În chiar aceste momente, când toți stau pitiți să se apere de coroana cu spini a virusului, unii au sângele rece să-ți fure portofelul de pe noptieră. Să încheie un contract dubios, să facă achiziții la prețuri luxuriante, să deturneze câte un milion către amicii politici, să mai defrișeze un hectar. Să plafoneze prețurile la energie și benzină când petrolul a ajuns să aibă prețuri negative (da, este o situație tehnic explicabilă... totuși, prețul negativ plătit de rafinării la achiziție împinge în jos prețul la pompă).

În vreme ce ne indignăm cu toții pe marginea unui proiect care nu a avut niciun efect în realitate, (președintele, cu masca pe figură, ne-a spus clar: o măsură aberantă!), continuă în forță despăduririle (ministrul Mediului neagă cu o vehemență teatrală); finanțele dau, de la o zi la alta, alte situații care ne coboară și ne ridică pe culmile disperării fiscale; iar anul de învățământ rămâne înghețat de nesiguranțele ministrei Educației care nu știe ce decizii să ia, cum și când să le adopte: este neclar ce se întâmplă cu profesorii care nu pot preda online (sunt incompetenți tehnic, elevii nu au internet sau curent electric, calculatoare, tablete sau știința necesară, pur și simplu materia predată, sportul, desenul sau muzice, de pildă, nu se pretează învățământului online), dacă și cum vor mai fi organizate examenele finale, cum va decurge, de pildă, bacalaureatul pentru că, în ciuda promisiunii că examenul nu va avea materie din semestrul doi al clasei a XII-a, variantele prezentate până acum sunt cel puțin la fel de dificile ca și în anii trecuți.

Frica la momentul și în doza potrivită e un bun analgezic. Mulți au condus sub imperativul dușmanului intern și virusul se potrivește de minune situației. El poate fi invocat pentru lipsa de politici de guvernare, pentru criză, pentru găurile financiare și angoasa socială prin care trecem. Le legitimează pe toate. Căci virusul, așa infinitezimal și plin de umbre, are și o parte luminoasă.

Marcel Ciolacu, lider PSD
Marcel Ciolacu, lider PSD

PSD, în mod straniu (de! noua normalitate), nu pierde mare lucru. Sondajele, cât putem crede în ele, ne prezintă un PSD care se învârte în jurul a 24 de procente din electorat (ultimul sondaj îl prezintă cu un mirobolant și greu de crezut 28%) în vreme ce PNL cade câteva procente (ajungând, așadar, la 37%). Nu mai cred de multă vreme în sondajele de opinie care sunt, de cele mai multe ori măsluite, în interesul comanditarului. Uneori, însă, ele devin cea mai bună ilustrație a profețiilor care se autoîmplinesc. Un pericol asimetric al războiului cu virusului este acela că incompetența, ezitările și perdelele de fum produse de-a valma pe scena politică (poate că aparente sau de proporții minore) intră pe nota celor care guvernează. După bătaia generală, ei plătesc ferestrele sparte.

Anul 2020 este, pare-se, un nod temporal în care se aglomerează și se aglutinează toate problemele trecutului și prezentului: incompetența, neglijența, nepăsarea, clientelismul, obtuzitatea, amatorismul, slugărnicia... Un nod labirintic pe care vom tot încerca viitorul deceniu să-l descâlcim. Dacă nu-l vom desface într-o clipă, la urne, cu sabia.

XS
SM
MD
LG