Linkuri accesibilitate

România: Revenind cu picioarele pe pământ


De la Iași, Alexandru Călinescu
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:44 0:00

Rezultatele alegerilor de duminică au fost întoarse pe toate fețele, s-au căutat explicații, justificări, scuze, prim-ministrul și-a dat demisia, asumându-și scorul sub așteptări pe care l-au obținut liberalii. Sunt mai mulți factori care au influențat aceste alegeri: pandemia de coronavirus, în primul rând, care a obligat guvernul să ia măsuri nepopulare și uneori contradictorii, absenteismul masiv, rezultat al pandemiei dar și al stării de lehamite ce pare să-i fi determinat pe români să nu se deplaseze la urne. Noul parlament are, din această cauză, o problemă de legitimitate și partidele care îl compun ar trebui să dea dovadă de mai multă umilință.

Klaus Iohannis nu a fost nici el prea inspirat în numeroasele sale ieșiri publice din ultima vreme: cum nu mai poate candida la președinție, a jucat totul pe o carte, având totuși prudența să ne prevină că vom avea o coaliție la guvernare. Partidul social-democrat s-a clasat, din nou, pe primul loc, confirmând astfel că este încă solid implantat în teritoriu și că profită din plin de ajutorul substanțial pe care i-l dau anumite televiziuni. Cât privește rezultatul obținut de USR-PLUS, el arată potențialul real al celor două partide care se vor contopi în curând: au audiență în mediul urban și printre votanții cu studii superioare.

Vom avea, așadar, o majoritate parlamentară formată din trei partide: PNL, USR-PLUS și UDMR, partidul reprezentând minoritatea maghiară (despre al patrulea partid intrat în parlament, AUR, ar trebui deschisă o discuție aparte). Aici lucrurile sunt clare dar greul abia începe. Cele trei formațiuni politice vor trebui să renunțe la orgolii și să încerce o colaborare onestă. Nu sunt mari deosebiri între programele liberalilor și ale useriștilor dar ele vor trebui totuși armonizate. Câteva ministere-cheie sunt revendicate și de unii și de ceilalți. Noul prim-ministru va trebui să dea dovadă de mult tact pentru a netezi asperitățile. Situația sanitară este în continuare foarte dificilă și va trebui gestionată cu maximă atenție; va fi nevoie, de asemenea, de măsuri economice care să evite adâncirea crizei.

Pentru a rezolva aceste probleme (nu sunt singurele, firește) guvernul va dispune de un avantaj deloc neglijabil: va putea fi sprijinit de o majoritate parlamentară. Curtea Constituțională și Avocatul poporului îi vor pune în coninuare bețe în roate dar guvernul și parlamentul vor putea colabora. Social-democrații se agită, pretind că ei au câștigat alegerile și că ar trebui să formeze guvernul – o demagogie menită a crea confuzie. Așa fac și în Consiliul General al Bucureștiului, unde sunt în opoziție. România are nevoie, pentru perioada următoare, de stabilitate și de o guvernare coerentă. Oare cerem prea mult celor care vor fi la putere ?

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG