Linkuri accesibilitate

România intră în Schengen cu aeroporturile și porturile. Rămân necesare actele pentru copii


Din 31 martie inclusiv, românii care zboară în spațiul Schengen nu vor mai trece prin controlul Poliției de Frontieră, a explicat inspectorul general al instituției, Cornel Laurian Stoica (foto), chiar pe Aeroportul Otopeni.
Din 31 martie inclusiv, românii care zboară în spațiul Schengen nu vor mai trece prin controlul Poliției de Frontieră, a explicat inspectorul general al instituției, Cornel Laurian Stoica (foto), chiar pe Aeroportul Otopeni.

De pe 31 martie, românii care călătoresc în și din țările Schengen nu vor mai fi controlați de Poliția de Frontieră. Pentru copii, însă, vor fi necesare documente de călătorie valabile și acordul părintelui/părinților.

Începând din această duminică, de pe 31 martie, cei care pleacă cu avionul sau vaporul spre sau dinspre țări Schengen scapă de un stres: controlul actelor la frontieră.

Duminică e ziua în care România și Bulgaria intră în spațiul Schengen, pe cale aeriană – așa numitul Air Schengen – și maritimă.

Și tot de atunci, Ministerul de Externe începe eliberarea de vize Schengen pentru cetățenii străini (din afara UE, a spațiului Economic European sau a Elveției).

Efectul Schengen se va resimți în special pe cele 17 aeroporturi civile din România, care au avut în 2023 aproape 25 de milioane de pasageri.

Peste 70% din zboruri vor fi spre celelalte 27 de state din spațiul Schengen, estimează reprezentanții aeroporturilor.

„Cetățenii care călătoresc în state Schengen nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare”, a spus inspectorul general al Poliției de Frontieră, Cornel Laurian Stoica, într-o conferință de presă organizată duminica trecută pe Aeroportul Henri Coandă.

Pe cel mai mare aeroport al țării, Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), au fost instalate dispozitive automate de scanare a pașapoartelor biometrice, care vor fi folosite pentru controlul călătorilor în țările non-Schengen.
Pe cel mai mare aeroport al țării, Aeroportul Henri Coandă (Otopeni), au fost instalate dispozitive automate de scanare a pașapoartelor biometrice, care vor fi folosite pentru controlul călătorilor în țările non-Schengen.

Fără controale permanente, dar cu documentele necesare „la purtător”

Chiar dacă nu vor mai trece prin controlul Poliției de Frontieră pentru călătoriile din și dinspre state Schengen, cetățenii români vor trebui să aibă la ei documente de călătorie valabile, respectiv acordul notarial al părintelui / părinților (document cerut și în prezent) pentru copii.

Asta întrucât polițiștii vor putea face în continuare controale, inopinate, „pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale”, potrivit instituției.

„Dacă se constată că aceștia (minorii sau părinții -n.r.) nu sunt în posesia documentelor, nu li se va permite ieșirea din țară”, transmite Poliția.

Minorii „nu vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar (așa cum solicitase inițial MAI, n.r.), putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent”, subliniază Poliția de Frontieră.

Astfel, copiii vor avea în continuare nevoie de un document de călătorie valabil - pașaport sau carte de identitate- pe care trebuie să îl arate la îmbarcare reprezentanților companiei aeriene cu care zboară.

Dacă nu călătoresc cu ambii părinți, minorii au nevoie și de acordul notarial al celuilalt părinte sau de o hotărâre judecătorească care atestă că este în custodie exclusivă a unui singur părinte, respectiv al ambilor părinți, dacă persoana care îl însoțește nu îi este părinte.

Cazierul însoțitorilor va fi verificat electronic

Pe de altă parte, însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal al copiilor, nu vor mai trebui să aibă la ei certificatul de cazier judiciar în format fizic.

Documentul va putea fi verificat electronic de către polițistul de frontieră - dacă „însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul.”

Infracțiunile pentru care însoțitorul nu a va avea voie să iasă din țară cu copilul sunt, potrivit Poliției de Frontieră: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; infracțiuni de terorism.

Cum pot călători neînsoțiți minorii care au împlinit 16 ani

Minorii care au peste 16 ani vor putea călători neînsoțiți, dacă au documentele legale - pașaport sau carte de identitate - și acordul ambilor părinți.

Nu vor trebuie să aibă acordul părintesc doar dacă țara de destinație este cea de reședință sau domiciliu.

Ordonanța de Urgență aprobată săptămâna trecută de guvern a eliminat condiția ca minorul care a împlinit 16 ani să poată călători în străinătate neînsoțit doar în anumite scopuri, legate de studiu, vizită la rude sau motive medicale.

Pe de altă parte, a introdus obligația acordului din partea ambilor părinți, în cazul celor divorțați, dar a căror autoritate părintească este exercitată în comun și nu doar al părintelui la care minorul de 16 ani își are domiciliul.

Articol preluat de la Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG