Mircea Ionescu-Quintus avea un carnet de partid cu semnătura lui Dinu Brătianu (1866-1950), ultimul președinte al PNL din perioada interbelică, mort în închisoarea de la Sighet în condiții încă neelucidate. Quintus a intrat în partid la 19 ani, a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial și a ajuns până la Cotul Donului cu trupele române care i-au însoțit pe nemți în încercarea lor de a cuceri Uniunea Sovietică. Povestea că a „executat” ordinul dat de mareșalul Antonescu în iunie 1941 de a trece Prutul și că îl respecta pe mareșal pentru meritele lui militare. Ca veteran, a fost avansat de fostul președinte Traian Băsescu la gradul de general de brigadă în 2009, deși PNL devenise la acea vreme adversarul declarat la șefului statului.
Mircea Ionescu-Quintus era însă un politician moderat, care nu a încurajat niciodată gesturile extreme. A fost ultimul dintre liderii români care și-au început cariera înainte de venirea comuniștilor și care au învățat manierele politice printre marii politicieni ai epocii. A murit la cinci luni după ce a împlinit 100 de ani, ocazie cu care a fost celebrat de președintele Klaus Iohannis care l-a decorat cu Steaua României în grad de ofițer. Toți președinții post-comuniști ai României l-au apreciat și răsplătit cu distincții începând cu Ion Iliescu (2002).
Jurist de profesie, politician din vocație și epigramist de plăcere, Quintus și-a marcat etapele în versuri vesele. În 1992 când a plecat din fruntea ministerului Justiției spunea:
„Ce folos c-am fost un an/ În Guvernul Stolojan,/
Cînd visam să fiu ministru/ De la Tisa pîn’ la Nistru !”.
Apoi, „Miniştrilor de pe vremuri/ Își ziceau, cu mult orgoliu,/
Miniştri fără portofoliu,/ Dar aş fi vrut să văd pe-acel/ Ministru fără portofel !”.
Quintus i-a cunoscut direct pe Nicolae Iorga și pe I.G. Duca, premierul asasinat în 1933 de legionari la Sinaia. După instalarea regimului comunist a fost arestat de două ori. În 1954 la eliberare a acceptat să semneze un angajament cu Securitatea, care era brațul înarmat la Partidului Comunist din România. „Nu am avut puterea să refuz” mărturisea peste ani, liderul liberalilor. A fost, probabil, compromisul care l-a ajutat să scape de etapele următoare de teroare din temnițele unde au pierit liderii politici interbelici.
Întreaga sa viață politică a stat sub semnul moderației și al compromisurilor. În acest fel și-a conectat partidul la rețelele puterii încă din primii ani post-comuniști, iar apoi tot el i-a susținut pe șefii PNL să reunifice mișcarea liberală...
Nu au apărut probe că ar fi făcut poliție politică pe vremea în care a fost informator al Securității, dar Quintus nici nu s-a grăbit să se confeseze public. Informația a fost data în 2000 de Consiliul Național de Studierea a Arhivelor Securității.
Întreaga sa viață politică a stat sub semnul moderației și al compromisurilor. În acest fel și-a conectat partidul la rețelele puterii încă din primii ani post-comuniști, iar apoi tot el i-a susținut pe șefii PNL să reunifice mișcarea liberală. Când partidul a fost în pericol să se dizolve într-altul mai mare (2005-2006), sub presiunea lui Traian Băsescu, Quintus a fost printre cei care le-a adus aminte colegilor săi că au o tradiție istorică de apărat. Compromisul a fost ridicat de Quintus la rangul de artă politică. Nu toți colegii lui au înțeles sensul subtil al moderației și compromisului, simultan cu apărarea principiilor liberale, cu toate că aceasta e moștenirea pe care le-o lasă celor din PNL Mircea Ionescu Quintus.
