Din mai multe comentarii din ultimele zile, rezultă că unul din blocajele grave ale societății românești e produs de toleranța prea mare față de fețele corupției.
Daniel Funeriu, fost ministru al educației în perioada 2009-2012, semnează pe contributors.ro o confesiune destul de dramatică și nu lipsită de accente dure, dar care are o concluzie îmbucurătoare: la șase ani după ce a fost luată, o măsură simplă introdusă pe neașteptate, în 2011, la examenul de bacalaureat – și anume supravegherea video a probelor - s-a dovedit corectă. Nu procentele, mai mari sau mai mici, de promovați o dovedesc, ci procentul raportat la numărul tot mai mic de absolvenți de liceu care se înscriu la bacalaureat. Pe de o parte, s-au mai trezit, cu forța, la responsabilitate părinții, profesorii, directorii și inspectorii școlari. Pe de altă parte, celor care nu se mai înscriu la bacalaureat, li s-a oferit o filieră alternativă: învățământul profesional. Cei promovați acum sunt mai puțini la număr, dar mai bine pregătiți decât înainte să se fi instalat camere de luat vederi în sălile de examen. De ce a fost nevoie de ele? Pentru că, reamintește Funeriu, la momentul 2010 bacalaureatul însemna o imensă afacere care rula circa 300 de milioane de euro anual ca șpagă. Banii veneau nu doar de la părinți, ci și, sub alte forme, de la universități private (și chiar de stat), care aveau tot interesul să-și asigure cât mai mulți studenți. Daniel Funeriu e aspru când spune că n-a avut sprijin efectiv în rândul elitelor politice, dar și culturale, cu excepția unui mănunchi de oameni curajoși și lucizi. Pentru că, mai departe de bacalaureat, în problema plagiatelor din mediul universitar, lucrurile s-au blocat.
În Dilema Veche, Teodor Tiță constată că la marșul de protest de duminică din București, împotriva modului în care guvernează coaliția PSD-ALDE, s-a cerut eliminarea ultimului premier instalat. Se discută mult despre politicieni de rangul trei, ca premierul Mihai Tudose, și tot mai puțin despre Liviu Dragnea, președintele PSD, care este șeful Camerei Deputaților, deci al treilea om în stat, deși e un condamnat penal pentru fraudarea unui referendum. „Dl Liviu Dragnea, scrie Teodor Tiță, încă este considerat partener politic de către opoziție [...]. Nu e clar când a devenit [...] tolerabil, dar faptul că e din ce în ce mai puțin contestat (aproape deloc la nivelul opoziției formale) e un semn evident al scufundării României în cinism”. Politician abil, Dragnea aruncă periodic opiniei publice ținte false: a fost Sorin Grindeanu, premierul recent demis, este actualul premier. Sunt ținte menite să obosească reactivitatea electoratului.
Și totuși, crede bloggerul Adrian Niță, de la Adevărul, în România se acumulează tot mai multă tensiune în așa-numitele „bănci de nemulțumire”. Sintagma e împrumutată de la un filozof austriac, și vrea să identifice categoriile de români mânioși pe clasa politică: cea mai „bogată” bancă de mânie e chiar Partidul Social-Democrat, pentru că fenomenul nemulțumirii e direct proporțional cu popularitatea formațiunii politice. „Cu fiecare scandal, cu fiecare aiureală politică (căderi artificiale de guverne, numiri de guverne de ageamii etc), cu fiecare strangulare a justiţiei, cu fiecare încercare de legalizare a unor aberaţii, abuzuri sau avantaje personale etc. activul de mânie creşte. Cei care administrează România, la nivel naţional şi la nivel local, trebuie să se aştepte în fiecare clipă la noi şi noi răbufniri ale mâniei”.
