Linkuri accesibilitate

Ştiri

România și Ucraina semnează un acord de securitate în care promit să aibă grijă și de Moldova

Președinții ucrainean și român arătând înțelegeri semnate cu ocazia vizitei lui V. Zelenski la București, în octombrie 2023.
Președinții ucrainean și român arătând înțelegeri semnate cu ocazia vizitei lui V. Zelenski la București, în octombrie 2023.

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat joi la Washington, în marginea summitului aniversar NATO, un acord bilateral de securitate cu omologul său din Ucraina, Volodimir Zelenski.

Într-unul din paragrafele documentului se spune că vecinii R. Moldova vor încerca să coopereze și mai strâns cu ea, „pentru a îmbunătăți securitatea regională și pentru a contracara încercările Rusiei de a o destabiliza”. Documentul recunoaște de asemenea „importanța cooperării trilaterale cu Republica Moldova pentru avansarea procesului de integrare în UE pentru ambele țări”.

„Este o zi bună pentru relația noastră”, a spus președintele Klaus Iohannis, citat de Digi24, la ceremonia semnării acordului de securitate cu Ucraina.

Kievul a semnat asemenea acorduri cu peste 20 de țări aliate. Ca și România, ele se obligă să ajute Ucraina împotriva agresiunii Rusiei și să se asigure că Ucraina va fi capabilă să respingă o eventuală nouă invazie.

Acesta este însă unul din puținele acorduri de acest tip, dacă nu singurul, care menționează și preocuparea pentru soarta R. Moldova pe fondul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Ne alăturăm altor aliați și parteneri, prin continuarea angajamentului pe care ni l-am asumat prin Declarația G7 de la Vilnius”, a scris Klaus Iohannis pe X.

Într-un comunicat de presă al guvernului de la Kiev se spune că acordul cu România, față de altele, similare, „se distinge prin puncte specifice de cooperare pentru consolidarea securității în regiunea Mării Negre. România va sprijini Ucraina în deminarea Mării Negre și va oferi sprijin prin intermediul instrumentelor UE și NATO”.

În acord sunt menționate multiplele forme de ajutor militar al României pentru Ucraina, inclusiv furnizarea unui sistem antiaerian Patriot sau instruirea piloților ucraineni pe avioane de producție americană F-16.

În acordul semnat de Iohannis și Zelenski, România promite să sprijine integrarea Ucrainei în UE și NATO.

„Viitorul Ucrainei este în NATO și (...) Ucraina va deveni membru NATO în viitor”, se spune în documentul publicat pe site-ul președintelui român, într-un ecou al declarației summitului NATO de la Washington, la care Moldova a fost reprezentată, ca țară parteneră, de ministrul de Externe Mihai Popșoi. (MȚ)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Vezi ultimele știri

Premierul israelian Netanyahu spune că armata sa a împiedicat Hezbollah să lanseze „mii de rachete” înspre Israel

O rachetă lansată de Hezbollah interceptată de sistemele de apărare ale Israelului. 25 august.
O rachetă lansată de Hezbollah interceptată de sistemele de apărare ale Israelului. 25 august.

Premierul israelian Beniamin Netanyahu a declarat duminică, 25 august, că atacurile aeriene din sudul Libanului asupra țintelor Hezbollah, care a fost desemnată organizație teroristă de Statele Unite, au împiedicat grupul să lanseze „mii de rachete” înspre Israel.

Hezbollah a declarat la rândul său că a lansat alte zeci de rachete și drone împotriva Israelului, după ce avioanele israeliene au efectuat atacuri preventive, care par să fi redus amploarea atacului grupului susținut de Iran.

În dimineața aceleiași zile, gruparea din Liban declara că a lansat peste 300 de rachete asupra Israelului. Nicio persoană nu a fost rănită în urma acelor atacuri.

În ciuda schimbului intens de focuri, atacurile nu par să fi declanșat un război de care mulți s-au temut.

Între timp, mai mulți diplomați au mers duminică în Egipt pentru discuții la nivel înalt menite să intermedieze o încetare a focului în războiul de zece luni din Gaza dintre Israel și Hamas, care a fost, de asemenea, desemnată organizație teroristă de către Statele Unite și Uniunea Europeană.

Forțele de Apărare Israeliene (IDF) au declarat că aproximativ 100 de avioane de luptă „au eliminat mii de butoaie de lansare de rachete Hezbollah” care era „țintite pentru a trage imediat” către nordul și centrul Israelului.

Într-o declarație, Hezbollah a spus că atacul a fost „prima etapă” a represaliilor sale pentru uciderea comandantului său superior Fuad Shukr într-o lovitură israeliană din 30 iulie la Beirut.

Gruparea a insistat că operațiunea a fost „finalizată cu succes”.

Ministrul Apărării din Israel, Yoav Gallant, a declarat stare de urgență de 48 de ore.

Premierul Netanyahu a declarat în timpul unei reuniuni a cabinetului de securitate din 25 august că a ordonat loviturile aeriene după ce serviciile de informații israeliene au detectat că Hezbollah plănuia să atace.

„Suntem hotărâți să facem totul pentru a ne apăra țara, pentru a duce locuitorii din nord în siguranță la casele lor și pentru a continua să respectăm o regulă simplă: oricine ne face rău, îi vom face rău”, a spus el.

IDF a spus că Hezbollah a tras 150 de proiectile, dar Hezbollah a susținut că a lansat peste 320 de rachete Katyusha.

Avioanele de luptă israeliene au continuat să lovească lansatoarele de rachete Hezbollah după atacul grupului pentru „înlăturarea amenințărilor”.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Cel puțin șapte răniți în atacurile cu rachete și drone rusești în regiunea Harkov din Ucraina

Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei distrug dronele rusești Shahed deasupra Hersonului. Iulie 2024
Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei distrug dronele rusești Shahed deasupra Hersonului. Iulie 2024

Cel puțin șapte persoane au fost rănite în atacurile rusești cu rachete și drone asupra regiunii Harkov, nord-estul Ucrainei, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Ihor Terekhov, primarul orașului Harkov, a declarat că zece case și o conductă de gaz au fost avariate. Două dintre casele lovite au fost distruse.

Forțele aeriene ucrainene au declarat că Rusia a lansat peste noapte mai multe atacuri cu rachete și drone, vizând regiunile Cernigău, Sumî, Harkov și Donețk.

Sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus majoritatea rachetelor înainte ca acestea să-și atingă obiectivele, a adăugat acesta.

Știre în curs de actualizare.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Hezbollah a atacat Israelul cu sute de rachete. Armata israeliană lovește „ținte teroriste” în Liban

O imagine în care se pot observa fumul și focul provocate de o rachetă, pe partea libaneză a graniței cu Israelul.
O imagine în care se pot observa fumul și focul provocate de o rachetă, pe partea libaneză a graniței cu Israelul.

Gruparea paramilitară Hezbollah a lansat duminică dimineață sute de rachete asupra Israelului. Atacul masiv vine ca răzbunare pentru asasinarea, luna trecută, a unui comandant superior al organizației libaneze.

Reprezentanții grupării paramilitare susținute de Iran au spus că numărul rachetelor trase din Liban înspre țara vecină Israel este de 320; 11 obiective militare ar fi fost lovite.

În schimb, un purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare a Israelului a transmis că Hezbollah „tocmai a lansat peste 150 de proiectile din Liban către teritoriul israelian”, potrivit BBC.

Nu sunt informații cu privire la posibile victime, până la ora redactării acestei știri.

Ministrul Apărării Yoav Gallant a declarat stare de urgență de 48 de ore în Israel.

În nordul țării, aproape de granița cu Liban, duminică dimineață se auzeau sirene care avertizau cu privire la posibilul atac cu rachete, în timp ce sistemul de apărare aeriană Iron Dome al Israelului dobora rachete care veneau din sudul Libanului.

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a spus, la începutul unei reuniuni de urgență a cabinetului de securitate națională de la Tel Aviv, că Israel va „face totul” pentru a-și proteja țara.

„Respectăm o regulă simplă: oricine ne face rău – noi îi rănim”, a spus el.

În replică, armata israeliană a transmis că avioanele sale de război lovesc ținte Hezbollah în Liban. Sunt vizate locurile de unde se presupune că Hezbollah se pregătește să lanseze rachete înspre Israel.

Imagine dintr-o zonă vizată de un atac aerian israelian, între satele de graniță din sudul Libanezului Zibqin și Yater. 25 august 2024
Imagine dintr-o zonă vizată de un atac aerian israelian, între satele de graniță din sudul Libanezului Zibqin și Yater. 25 august 2024

„Într-un act de autoapărare pentru a elimina aceste amenințări, IDF (Forțele de Apărare Israelului) lovesc ținte teroriste”, a declarat purtătorul de cuvânt al IDF, Daniel Hagari.

Israelul a mai transmis spus că civilii libanezi au fost avertizați să părăsească imediat zonele în care Hezbollah operează.

Ministrul de externe Israel Katz a declarat că Israelul va răspunde atacurilor Hezbollah, dar nu a căutat un război la scară largă cu gruparea susținută de Iran.

La rândul său, ministrul Apărării Yoav Gallant a spus că Israelul va face tot ce este necesar pentru a se apăra.

„Am lansat lovituri precise în Liban pentru a dejuca o amenințare iminentă împotriva cetățenilor Israelului. Urmărim îndeaproape evoluțiile din Beirut și suntem hotărâți să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a ne apăra cetățenii”, a spus Gallant, citat de Reuters.

Majoritatea loviturilor israeliene au lovit ținte în sudul Libanului, dar armata era gata să lovească oriunde ar exista o amenințare, a declarat un purtător de cuvânt al armatei israeliene.

Gallant a declarat stare de urgență, iar zborurile către și dinspre aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost suspendate pentru aproximativ 90 de minute.

Armata israeliană a emis instrucțiuni de apărare civilă din centrul Israelului până în nord, limitând adunările.

Israelul se atacă reciproc cu gruparea militantă din Liban de la începutul războiului în octombrie anul trecut, însă atacurile de duminică sunt cele mai ample de când a început războiul din Gaza.

Ele vin după ce Hezbollah a jurat răzbunarea după uciderea, în iulie, de Israel, a unui comandat militar superior al grupării șiite.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina în ziua în care Kievul își sărbătorește independența

Imagine cu prizonierii de război ucraineni eliberați de Rusia, în timpul întoarcerii lor acasă.
Imagine cu prizonierii de război ucraineni eliberați de Rusia, în timpul întoarcerii lor acasă.

În timp ce Ucraina marchează 33 de ani de independență, pe 24 august, președintele Volodimir Zelenski a anunțat că 115 prizonieri ucraineni au fost eliberați în urma unui schimb cu Rusia.

„Alți 115 dintre apărătorii noștri s-au întors astăzi acasă. Ei sunt luptători din Garda Națională, Forțele Armate, Marina și Serviciul Poliției de Frontieră de Stat”, a declarat Zelenski într-un mesaj pe X.

„Ne amintim de toți. Îi căutăm și depunem toate eforturile pentru a-i aduce pe toți înapoi”, a spus el.

„Sunt recunoscător fiecărei unități care alimentează fondul nostru de schimb”, a adăugat Zelenski, referindu-se la soldații ruși care au fost luați prizonieri în timpul incursiunii Ucrainei în regiunea rusă Kursk, care a început pe 6 august.

Soldați ucraineni eliberați din captivitatea rusească.
Soldați ucraineni eliberați din captivitatea rusească.

Ucraina a declarat anterior că soldații ruși luați prizonieri în Kursk vor fi folosiți ca „fond de schimb” pentru eliberarea trupelor ucrainene din captivitatea rusă.

Institutul pentru Studierea războiului (ISR), cu sediul în SUA, a estimat, pe baza declarațiilor oficialilor ucraineni, că peste 2.000 de soldați ruși au fost capturați în prima săptămână a incursiunii.

Separat, Ministerul rus al Apărării a declarat că a primit 115 soldați, în schimbul aceluiași număr de prizonieri de război ucraineni.

Ministerul a precizat că schimbul de prizonieri a fost mediat de Emiratele Arabe Unite.

Zelenski a subliniat, de asemenea, rezistența eroică a poporului său în fața invaziei neprovocate a Rusiei în remarcile dedicate Zilei Independenței Ucrainei din 24 august – o zi care a marcat, de asemenea, 30 de luni de război.

„Independența este în fiecare dintre noi. Uniți, putem învinge.... Am rezistat, am reținut și am respins inamicul, iar acum îl împingem în mlaștinile sale. Știm ce este independența, cât de dificil este să o reînviem, cât de dificil este să o protejăm. Dar știm, de asemenea, că totul depinde de noi”, a spus el.

Nu sunt programate festivități sau parade în Ucraina, mulți ucraineni preferând să marcheze cei 33 de ani de independență prin omagierea celor uciși în război.

Ucraina susține că incursiunea sa în regiunea Kursk de la granița cu Rusia, care a luat Moscova prin surprindere, a șocat elitele conducătoare ale Rusiei și a adus sub controlul său peste 1.260 de kilometri pătrați și 92 de așezări, este menită să stabilească o zonă tampon care va pune capăt bombardamentelor neîncetate ale Moscovei asupra zonelor civile și infrastructurii ucrainene de peste graniță.

Conducerea Ucrainei a clarificat în mod repetat că mișcarea nu are ca scop câștigarea de teritoriu, spre deosebire de invazia la scară largă a Rusiei, care a început la 24 februarie 2022, cu exact doi ani și jumătate în urmă.

„Trebuie să existe o graniță puternică între noi și inamic și niciun zid între ucraineni, deoarece Ucraina se află în fiecare dintre noi”, a declarat Zelenski în mesajul său înregistrat simbolic în orașul de frontieră Sumîi, din nord-estul țării, aproape de locul în care forțele ucrainene au trecut în Rusia pe 6 august.

„Cei care au încercat să transforme pământurile noastre într-o zonă tampon ar trebui să se îngrijoreze acum ca propria lor țară să nu devină o federație tampon”, a spus el. „Acesta este modul în care răspunde independența”.

De asemenea, Zelenski l-a avertizat indirect pe președintele rus Vladimir Putin că războiul său este sortit eșecului, spunând că „bunicul bolnav din Piața Roșie... nu ne va dicta liniile sale roșii”.

„Modul în care trăim, calea pe care o urmăm și alegerile pe care le facem – numai Ucraina și ucrainenii le vor stabili pentru ei înșiși. În timp ce incursiunea Ucrainei în Kursk continuă, Rusia, pe de altă parte, desfășoară o ofensivă în regiunea Donețk din estul Ucrainei, cu scopul de a cuceri centrul regional Pokrovsk.

Soldații ucraineni care luptă în est au sărbătorit Ziua Independenței cu arma în mână. Unii dintre ei și-au împărtășit gândurile despre semnificația independenței cu serviciul ucrainean al RFE/RL.

Denys, ofițer al Brigăzii 93 Mecanizate, a declarat că generația sa are responsabilitatea de a păstra independența Ucrainei pentru viitorul copiilor lor.

„Lașitatea părinților duce la sclavia copiilor lor. Noi luptăm pentru ca copiii noștri să nu devină sclavi”, a spus Denys.

„Libertatea este atunci când poți respira liber fără un bici deasupra ta”, a declarat pentru RFE/RL Vitali, un al cadrul Brigăzii 93 Mecanizate.

„Suntem un popor liber”: Soldații ucraineni sărbătoresc Ziua Independenței
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:28 0:00

„În acest moment, independența înseamnă libertate față de [ruși], sfârșitul acestui război, ceruri pașnice deasupra noastră și salvarea copiilor de la moarte”, a adăugat Vitali.

„Pentru mine, independența înseamnă să ne salvăm țara și să nu lăsăm războiul copiilor noștri”, a declarat Roman, un ofițer din Brigada 100 Mecanizată.

Generalul Oleksandr Syrskiy, comandantul suprem al armatei ucrainene, a subliniat sacrificiile soldaților ucraineni în apărarea independenței țării într-o postare pe Telegram.

„Ne-am apărat independența încă din primele zile de război – când am ars coloanele inamice, am apărat Kievul, am eliberat regiunea Harkov și am ridicat steagul nostru pe Herson și Insula Șerpilor. Lupta pentru independența noastră continuă – în Pokrovsk, Toretsk, Horkov și în alte direcții unde soldații noștri opresc și distrug forța copleșitoare a inamicului”, a declarat Syrskiy.

Bombardamentele rusești au ucis cinci persoane și au rănit alte cinci pe 24 august în orașul Kostyantynivka din estul Ucrainei, a declarat procurorul general al Ucrainei.

„Ca urmare a acestui atac inamic, cinci locuitori – trei bărbați și două femei – au suferit răni fatale”, a declarat procurorul.

Ucraina, a cărei infrastructură civilă și energetică a fost lovită de ani de zile de loviturile dronelor rusești, a luat la rândul său în vizor în ultimele luni instalații petroliere și de combustibil din Rusia care lucrează pentru armată.

În cea mai recentă lovitură, dronele ucrainene au incendiat la începutul zilei de 24 august un depozit de muniții din districtul Ostrogozhsk din regiunea Voronej din Rusia.

Guvernatorul regional Aleksandr Gusev a declarat pe Telegram că incendiul a fost provocat de resturile de dronă care au căzut și au provocat explozia muniției. El a spus nu au existat victime.

Ostrogozhsk găzduiește, de asemenea, un centru de formare pentru operatorii de vehicule blindate.

Regiunea Belgorod a fost, de asemenea, atacată de drone noaptea, a raportat guvernatorul Viaceslav Gladkov, adăugând că două persoane au fost rănite.

Ministerul rus al Apărării a declarat că cinci drone au fost doborâte deasupra Voronejului și câte una deasupra regiunilor Belgorod și Briansk.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Cel puțin 12 palestinieni, uciși în urma unor atacuri asupra Gazei

Această fotografie distribuită de armata israeliană pe 23 august 2024 arată soldați israelieni care operează în Fâșia Gaza.
Această fotografie distribuită de armata israeliană pe 23 august 2024 arată soldați israelieni care operează în Fâșia Gaza.

Cel puțin 12 palestinieni, printre care doi copii și o femeie, au fost uciși sâmbătă dimineață, 24 august, de atacuri israeliene la est de Khan Younis din Gaza. Atacurile au avut loc în zona taberei Al-Nuseirat, a anunțat agenția oficială de presă palestiniană Wafa, citată de Reuters.

Cel puțin alte 15 persoane au fost rănite în atacuri, a adăugat Wafa.

Între timp, o delegație Hamas este așteptată sâmbătă seată la Cairo pentru a discuta cu mediatorii cu privire la ultima rundă de negocieri privind încetarea focului în Gaza, care a avut loc în capitala egipteană, a declarat Izzat al-Rishq, un înalt oficial Hamas.

Săptămâna aceasta, președintele SUA, Joe Biden, și premierul israelian, Beniamin Netanyahu, au vorbit la telefon, la scurt timp după încheierea turneului în regiune a secretarului de stat american Antony Blinken, care s-a încheiat marți fără a produce un progres major către armistițiu.

Hamas vrea un acord care să pună capăt războiului din Gaza și să elibereze ostaticii israelieni și străini din Gaza în schimbul eliberării multor palestinieni închiși de Israel.

Beniamin Netanyahu spune că războiul se va încheia doar odată ce Hamas va fi învins și că o încetare a focului pentru a permite schimbul de ostatici și prizonieri ar fi doar o pauză temporară, în timp ce grupul militant rămâne o amenințare.

Campania militară israeliană a ucis peste 40.000 de oameni în Gaza din octombrie, potrivit autorităților sanitare palestiniene.

Războiul a început pe 7 octombrie, când bărbați înarmați Hamas au luat cu asalt comunitățile și bazele militare israeliene, ucigând aproximativ 1.200 de persoane și răpind aproximativ 250 de ostatici, potrivit numărătorilor israeliene.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Depozit de muniții incendiat în Rusia după un atac cu drone

Incendiul a fost provocat de un atac cu drone. Imagine generică.
Incendiul a fost provocat de un atac cu drone. Imagine generică.

Un depozit de muniții din districtul Ostrogozhsk/ regiunea rusă Voronej a izbucnit în flăcări sâmbătă dimineață, 24 august, în urma unui atac cu drone.

Anunțul a fost făcut de guvernatorul regional Aleksandr Gusev, pe Telegram, scrie serviciul rus al Europa Liberă.

Oficialiul a spus că focul a izbucnit în urma căderii resturilor de drone și a provocat explozia muniției.

În urma detonării muniției, două femei au fost rănite, a precizat ulterior Gusev. Una a fost internată în stare gravă.

Aproximativ 200 de persoane au fost evacuate din zona incendiului. A fost declarată stare de urgență în trei sate din districtul Ostrogozhsky.

Linia electrică a fost și ea avariată, ceea ce poate provoca întreruperi de energie într-unul din satele raionului, au mai spus oficialii din zonă.

Ostrogozhsk găzduiește și un centru de instruire pentru operatorii de vehicule blindate.

Și regiunea rusă Belgorod a fost atacată cu drone în noaptea de vineri spre sâmbătă, a informat guvernatorul Viacheslav Gladkov. El a spus că două persoane au fost rănite.

Ministerul rus al Apărării a declarat că cinci drone au fost doborâte deasupra regiunii Voronezh și câte una în regiunile Belgorod și Briansk, înainte de a-și atinge țintele.

De la începutul invaziei pe scară largă de către Rusia a Ucrainei, regiunile rusești au fost bombardate în mod regulat și atacate de drone.

Ministerul rus al Apărării raportează des că „suprimă” atacurilor ucrainene și oferă informații despre rachetele și dronele doborâte de pe teritoriul Rusiei.

În cele mai multe cazuri, Kievul nu comentează aceste informații.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

update

Revolta de la închisoarea din Volgograd a fost înăbușită. Sunt morți și răniți

Încă nu se știe exact ce voiau rebelii. Unul dintre ei a vorbit într-un videoclip despre maltratarea deținuților musulmani.
Încă nu se știe exact ce voiau rebelii. Unul dintre ei a vorbit într-un videoclip despre maltratarea deținuților musulmani.

Se relatează că forțele de securitate rusești au luat cu asalt o colonie penitenciară de la Volgograd, în care deținuții se revoltaseră vineri din motive neclare, luând și ostatici.

Potrivit unor informații neconfirmate, un ostatic a fost ucis, iar alți câțiva au fost răniți. Toți au fost eliberați.

Canale de pe Mash și Telegram apropiate forțelor de securitate au informat că tot teritoriul coloniei este sub controlul Serviciului Penitenciar al F. Ruse.

„Trupele Rosgvardia din regiunea Volgograd au neutralizat patru deținuți care au luat ostatici”, au informat pe Telegram forțele speciale rusești.

Unul din cei care au luat ostatici a încercat să se arunce în aer, dar nu a reușit să detoneze vesta cu explozivi pe care o purta, fiind împușcat mortal de forțele de securitate.

Agenția de presă RBK a informat că unul din agresori a fost ucis, iar unul a fost rănit.

Mai devreme, vineri, un videoclip care circulă pe rețelele de socializare rusești ar fi arătat cel puțin doi atacatori, dintre care unul a spus că sunt luptători ai organizației Stat Islamic și că au preluat controlul asupra închisorii din orașul Surovikino, scrie Reuters.

Agenția TASS a scris că unul dintre angajații Serviciului Federal Penitenciar a fost ucis.

Închisoarea este desemnată ca o colonie penală cu o capacitate de până la 1.241 de deținuți de sex masculin, potrivit site-ului serviciului penitenciarului.

Cererile bărbaților nu au fost clare. Unul dintre ei a declarat în videoclip că au acționat „fără milă” ca răspuns la presupusele maltratări ale prizonierilor musulmani.

Site-urile de știri cu surse în domeniul securității au publicat numele celor patru presupuși atacatori, identificându-i drept cetățeni din Uzbekistan și Tadjikistan. Nu a existat nicio confirmare oficială a identității și motivelor acestora.

Rusia, ale cărei agenții de apărare și securitate se concentrează foarte mult pe războiul din Ucraina, a înregistrat recent o creștere a atacurilor militanților islamiști.

Incidentul de astăzi este al doilea după cel din iunie. Atunci, prizonieri afiliați grupului Stat Islamic au organizat un asediu într-o închisoare din regiunea sudică Rostov, amintește AFP.

Forțele speciale ruse au reușit atunci să-i omoare pe atacatori și să-i elibereze pe gardieni după o confruntare de câteva ore.

Atacurile au avut loc după atentatul din martie, revendicat de Statul Islamic, de la o sală de concerte din Moscova, care a dus la moartea a 145 de persoane.

Organizația Stat Islamic a promis în mod repetat că va viza Rusia cu atacuri pentru sprijinul acordat liderului sirian Bashar al-Assad, care a dus o campanie militară pentru a distruge gruparea în Orientul Mijlociu.

Știre scrisă cu ajutorul Europei Libere România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Primele trei sate din R. Moldova care încep procesul de unificare voluntară

Întâlnire în satul Călinești unde s-a discutat despre unificarea voluntară a trei localități.
Întâlnire în satul Călinești unde s-a discutat despre unificarea voluntară a trei localități.

În primele trei sate din R. Moldova s-a votat inițierea amalgamării voluntare. Consilierii din satele Hâncești, Călinești și Chetriș, raionul Fălești au votat la ședințele consiliilor din 20 și 23 august unanim „pentru amalgamarea” celor trei localități.

„Aceste trei sate au o istorie comună. Nici măcar nu avem hotar între localități. Dacă trece un om străin crede că e doar un sat și nu trei. Noi inițiem procedura de amalgamare, dar este o cale lungă până la amalgamarea propriu zisă. În primăvara anului 2025 sper că va fi amalgamarea și alegerea unui primar”, a spus pentru Europa Liberă primara satului Călinești, Ala Procopciuc.

Este primul grup de sate care a decis inițierea amalgamării, după o tentativă nereușită în satele Volintiri și Copceac din raionul Ștefan Vodă, unde primarii își doreau amalgamarea voluntară a celor două localități, dar sătenii și consilierii nu, cei din urmă votând „împotriva amalgamării” la ședința consiliului sătesc.

Prima tentativă de inițiere a amalgamării voluntare fost a primarului din satul Floreni, raionul Anenii Noi, care își dorea ca Floreni să se unească cu orașul Sângera din municipiul Chișinău, însă procedura nu a ajuns nici până la ședința consiliilor pentru că primarul din Sângera nu a fost de acord să „ia în subordine o localitate cu o mulțime de probleme”.

Gândită ca o primă etapă a reformei administrative, amalgamarea presupune că satele, comunele, orașele și municipiile mai puțin dezvoltate din punct de vedere economic să fie absorbite de localitățile din apropiere cu capacități administrative mai mari.

Noua unitate administrativă trebuie să aibă cel puțin 3.000 de locuitori; să existe legături rutiere între toate localitățile comasate; distanța din centrul noii localități până la cel mai îndepărtat sat să fie nu mai mică de 25-30 km; primăria să poată acoperi cheltuielile pentru cel puțin 12 angajați.

Procesul de amalgamare voluntară poate fi inițiat în baza deciziilor consiliilor locale, adoptate cu votul majorității consilierilor aleși, la propunerea primarului, a 1/3 din numărul consilierilor aleși sau a 10% din numărul cetățenilor cu drept de vot care domiciliază în localitatea respectivă. Dacă inițiativa vine de la cetățeni, ei trebuie să colecteze semnături la fel ca în cazul procedurii de inițiere a unui referendum local.

Acest proces urmează să aibă loc voluntar până în anul 2027, iar, ulterior, va fi impus prin lege. În funcție de rezultatele obținute în urma amalgamării, cele 33 de raioane în care este împărțită administrativ R. Moldova ar putea să dispară, iar în locul lor să fie formate în cinci regiuni sau zece districte.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Cel puțin 10 morți după ce o barcă cu migranți s-a răsturnat într-un râu din Balcani

Salvatori pe râul Drina, unde s-a răsturnat ambarcațiunea cu migranți.
Salvatori pe râul Drina, unde s-a răsturnat ambarcațiunea cu migranți.

Cel puțin 10 persoane s-au înecat după ce o barcă plină cu migranți s-a răsturnat peste noapte pe râul Drina, la granița dintre Serbia și Bosnia-Herțegovina, au anunțat autoritățile din cele două țări la 22 august.

Salvatorii au găsit 18 persoane în viață, inclusiv trei copii, care au reușit să ajungă pe malul râului, a declarat ministrul sârb de interne Ivica Dacic. Alte zece cadavre, inclusiv cel al unui bebeluș de 9 luni și al mamei sale, au fost recuperate, a mai spus Dacic.

Salvatorii sârbi au scos cadavrele a șase bărbați din râu, în timp ce trupurile altor doi bărbați au fost localizate de membri ai poliției Republicii Srpska (entitatea sârbească din Bosnia).

Boris Trninic, directorul Serviciului de protecție civilă din Republica Srpska, a confirmat pentru RFE/RL că o barcă s-a răsturnat în apropierea orașului Tegara din municipalitatea Bratunac în timpul unei traversări ilegale din Serbia în Bosnia.

Trninic a mai spus că operațiunile de căutare continuă.

Nu a fost posibil să se stabilească imediat numărul exact de persoane aflate în barcă, dar supraviețuitorii le-au spus salvatorilor că la bord se aflau aproximativ 25 de persoane.

Membri ai poliției de frontieră din Bosnia-Herțegovina, pompieri din orașul bosniac Bratunac și din Serbia, scafandri ai Serviciului de protecție civilă din Republica Srpska, precum și scafandri ai poliției sârbe participă la căutarea pe râu și pe malurile sale, au declarat autoritățile pentru RFE/RL.

Migranții care fug de războaiele și sărăcia din Africa și Orientul Mijlociu cad adesea pradă traficanților de persoane care promit să îi ducă ilegal în Europa de Vest.

Poliția bosniacă a spus că sunt depuse eforturi pentru identificarea și reținerea contrabandiștilor responsabili pentru tragedie.

„Biroul Procurorului din Bosnia și Herțegovina a fost informat cu privire la toate cele de mai sus, iar în acest moment se face totul pentru a stabili faptele și pentru a lua toate măsurile și acțiunile necesare pentru a face lumină asupra acestui eveniment”, a declarat poliția de frontieră din Bosnia într-o răspuns pentru RFE/RL.

Serbia se află pe așa-numita rută balcanică a migrației către Europa de Vest. Cel puțin 40 de persoane au murit în ultimul deceniu încercând să traverseze Drina, potrivit unei numărători a Serviciului Balcanic al Europei Libere. (CB)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Peste 7.000 de moldoveni din diaspora s-au înregistrat în prealabil pentru a vota pe 20 octombrie

CEC a anunțat că data de 6 septembrie 2024 este termenul limită pentru înregistrarea prealabilă pentru votul în străinătate.
CEC a anunțat că data de 6 septembrie 2024 este termenul limită pentru înregistrarea prealabilă pentru votul în străinătate.

Peste 7 mii de cetățeni moldoveni și-au exprimat intenția de a vota în altă țară pe 20 octombrie, înregistrându-se prealabil pe site-ul Comisiei Electorale Centrale (CEC). Cele mai multe înregistrări - 2 665, sunt din Federația Rusă.

Potrivit datelor CEC, după Rusia, Italia ocupă locul al doilea, cu 692 de moldoveni care au anunțat că vor vota. În Germania, 635 de cetățeni și-au exprimat intenția de vot.

Înregistrarea prealabilă reprezintă unul dintre cele trei criterii utilizate de CEC pentru a stabili numărul secțiilor de votare deschise în străinătate. Termenul limită pentru înregistrare este 6 septembrie.

În acest an, comisia a planificat resurse financiare pentru organizarea a 209 secții de votare peste hotare, în creștere cu 59 secții de votare comparativ cu ultimul scrutinul parlamentar din 2021.

Pentru votul prin corespondență, implementat în SUA, Canada, Islanda, Finlanda, Norvegia și Suedia, pentru care înregistrarea prealabilă este obligatorie, s-au înregistrat 538 de persoane.

Cetățenii din cele șase țări trebuie să se înregistreze pe platforma online „Înregistrarea prealabilă”, accesibilă la inregistrare.cec.md, cu cel puțin 45 de zile înainte de ziua alegerilor.

Pentru a asigura votul prin poștă, statul este gata să cheltuiască peste 19 milioane lei.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Președintele Cehiei, la aniversarea invaziei din 1968: „Rusia de azi nu se deosebește prea mult de Uniunea Sovietică de atunci”

Petr Pavel se străduiește să reconecteze politica externă cehă la tradiția euroatlantică lansată de Václav Havel, după doi predecesori care au privit mai mult spre est.
Petr Pavel se străduiește să reconecteze politica externă cehă la tradiția euroatlantică lansată de Václav Havel, după doi predecesori care au privit mai mult spre est.

Președintele ceh Petr Pavel, un fost comandant NATO cu vederi puternic pro-occidentale și pro-ucrainene, a făcut o paralelă între invadarea Ucrainei în 2022 și a propriei sale țări, în urmă cu 56 de ani.

La 21 august 1968, trupele sovietice și alte altor câteva țări din Pactul de la Varșovia au invadat Cehoslovacia pentru a pune capăt unui program de reforme numit de istorici Primăvara de la Praga. Sute de oameni au fost uciși, iar ocupanții au plecat cu totul abia după prăbușirea sistemului comunist, la începutul anilor 1990.

„Omenirea are capacitatea dureroasă de a ignora lecțiile trecutului”, a spus Pavel în mesajul publicat săptămâna aceasta, cu ocazia celei de-a 56-a aniversări, spunând că dacă majoritatea concetățenilor săi nu mai pun la îndoială că în 1968 a fost o invazie militară în lege, nu „ajutor frățesc”, cum l-a numit URSS, în privința a ceea ce se întâmplă acum (în Ucraina) părerile sunt mai împărțite.

„Ar trebui să fim foarte atenți și precauți în privința a ceea ce se întâmplă în jurul nostru și în lume, dacă nu cumva există unele paralele cu ceea ce am trăit deja. Și dacă nu vrem să trecem din nou prin aceleași experiențe, ar trebui să acordăm o atenție deosebită acestor semnale și tendințe”, a spus Pavel.

Steagurile ucrainene nu au lipsit la o demonstrație organizată în fața ambasadei ruse din Praga în ajunul celei de-a 56-a aniversări a invaziei sovietice din Cehoslovacia.
Steagurile ucrainene nu au lipsit la o demonstrație organizată în fața ambasadei ruse din Praga în ajunul celei de-a 56-a aniversări a invaziei sovietice din Cehoslovacia.

Guvernul de centru-dreapta al Cehiei sprijină puternic Ucraina în lupta împotriva ocupației ruse, furnizându-i armament și ajutor umanitar. Numărul refugiaților ucraineni aflați în Cehia este estimat la 400.000, la o populație totală de 10 milioane.

Pe de altă parte, numeroși formatori de opinie și politicieni populiști pun la îndoială politica oficială a Pragăi față de Ucraina, cerând guvernării să oprească livrările de arme și să insiste pentru deschiderea negocierilor de pace. Garnitura de la putere spune însă că Rusia nu poate fi un partener sincer de discuție.

În mesajul său cu ocazia aniversării invaziei sovietice din 1968, președintele Pavel a spus: „Rusia de astăzi nu este cu mult diferită de Uniunea Sovietică de atunci. Au trecut aproape 60 de ani de la acel eveniment, dar Rusia de astăzi se revendică de la moștenirea Uniunii Sovietice, iar liderii ei se declară deschis adepții lui Stalin, susținând principiile pe care funcționa Uniunea Sovietică și pe care își baza politica externă”.

Celor care organizează la Praga proteste pro-ruse, de când cu invazia din Ucraina, Pavel le-a transmis un mesaj ferm: „Nu vom lăsa să ni se impună ideea că ne-ar fi mai bine cu Rusia. Nu ne-ar fi. Democrația noastră nu este perfectă, la fel cum nici lumea democratică nu este perfectă. Dar, așa cum a spus Churchill și după el mulți alții, este (…) cel mai bun lucru pe care l-am încercat până acum”.

Petr Pavel este primul președinte ceh după Václav Havel care militează pentru ancorarea deplină a Cehiei în structurile euroatlantice. Cei doi șefi de stat dintre Havel și Pavel, anume Václav Klaus și Miloš Zeman, au cochetat mai ales în ultimii ani de carieră cu Rusia și China, propunând o politică externă „originală” sau „multipolară”, cu un termen drag Kremlinului. (MȚ)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Rusia acuză Ucraina că ar fi încercat să atace centrala nucleară de la Kursk cu o dronă

Coloane de fum după un bombardament ucrainean asupra unui post de comandă rusesc din regiunea Kursk. Ucrainenii spun că au folosit o bombă GBU-39 de fabricație americană.
Coloane de fum după un bombardament ucrainean asupra unui post de comandă rusesc din regiunea Kursk. Ucrainenii spun că au folosit o bombă GBU-39 de fabricație americană.

Rusia a acuzat vineri Ucraina că a încercat să atace centrala nucleară de la Kursk peste noapte, într-un act pe care Moscova l-a numit „terorism nuclear”, cu câteva zile înainte ca șeful agenției de supraveghere atomică a ONU să viziteze uzina.

Ministerul Apărării din Ucraina nu a răspuns imediat la o solicitare a agenției Reuters de reacție la acuzație, a doua pe care Moscova o face în două zile. Centrala nucleară este situată în regiunea Kursk din vestul Rusiei, unde lupte intense au izbucnit după ce forțele ucrainene au lansat o incursiune surpriză pe 6 august, în timp ce trupele ruse avansau în alte locuri, din estul Ucrainei.

Ministerul Apărării rus a declarat într-un comunicat că unitățile sale de apărare aeriană au doborât trei drone ucrainene peste noapte în regiunea Kursk și a vorbit despre dejucarea unei încercări ucrainene de a efectua „un atac terorist” împotriva instalațiilor nucleare rusești.

Agenția de știri de stat rusă TASS a citat o sursă anonimă care a spus că o dronă a fost doborâtă în apropierea unui depozit cu deșeu nuclear la centrala de la Kursk. Reuters nu a putut confirma independent detaliile presupusului incident.

Tot TASS a citat-o pe purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova spunând că a fost un „act de terorism nuclear”, care necesită un răspuns imediat din partea agenției de supraveghere a ONU, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA).

Șeful AIEA, Rafael Grossi, urmează să viziteze centrala săptămâna viitoare. El a făcut apel la reținere maximă pentru a evita un accident nuclear.

Incursiunea Ucrainei în regiunea Kursk din 6 august, în cadrul căreia mii de soldați ucraineni au străpuns în premieră granița Rusiei, este cea mai mare invazie în Rusia de la Al Doilea Război Mondial, iar Moscova a fost luată prin surprindere.

Kievul a spus că a creat o zonă tampon într-o zonă pe care Rusia, care a trimis zeci de mii de soldați în Ucraina în 2022, a folosit-o pentru a bombarda ținte din Ucraina.

De atunci s-au semnalat lupte la aproximativ 30 km de centrala nucleară, unde trupele ruse încearcă să alunge soldații ucraineni care au încercat să-și consolideze pozițiile și să extindă teritoriul pe care îl controlează.

Centrala are patru reactoare, dintre care două sunt operaționale. Construcția a două reactoare suplimentare a început în 2018.

Firma rusă de stat din domeniul nuclear, Rosenergoatom, a declarat vineri că unitatea numărul 4 a centralei va fi deconectată de la rețea duminică pentru ceea ce a numit „întreținere preventivă programată”, care va dura 59 de zile. Ea a mai spus că lucrările au ca obiectiv modernizarea și extinderea duratei de viață a echipamentelor.

Feribot distrus la Kavkaz

Într-o altă evoluție a conflictului, marina ucraineană a informat vineri că a distrus un feribot în portul rus Kavkaz. Vasul era folosit pentru livrări de combustibil și arme în Crimeea ocupată. Autoritățile locale declaraseră joi că feribotul a fost incendiat și avariat în atacul asupra portului din regiunea Krasnodar.

„Un alt obiectiv militar fără îndoială a fost distrus. Scopul său era de a furniza combustibil invadatorilor. Feribotul s-a scufundat și acest port (Kavkaz - n.red) nu este utilizabil până când feribotul nu este îndepărtat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Marinei, Dmitro Pletenciuk.

Autoritățile locale ruse au confirmat scufundarea iar șeful districtului orașului Temriuk, unde se află portul Kavkaz, Fiodor Babenkov, a spus că feribotul transporta 30 de rezervoare de combustibil.

Portul Kavkaz este unul dintre cele mai mari noduri maritime ale Rusiei la Marea Neagră. Prin port trec atât nave în scop comercial dar și cele care aprovizionează cu combustibil Crimeea, ocupată de Rusia în 2014.

Agenția de știri de stat rusă RIA Novosti a scris că cinci persoane se aflau pe navă în momentul atacului și au fost date dispărute.

Toți angajații portului au fost evacuați, a transmis TASS, citând Ministerul Transporturilor.

Știre redactată cu sprijinul Europei Libere România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Moldova cere explicații Rusiei privind reținerea unui cetățean moldovean acuzat de spionaj în Crimeea

Rusia se plânge des de spionaj și sabotaj în Crimeea anexată ilegal de la ucraineni. Una din țintele predilecte ar fi podul care face legătura cu F. Rusă.
Rusia se plânge des de spionaj și sabotaj în Crimeea anexată ilegal de la ucraineni. Una din țintele predilecte ar fi podul care face legătura cu F. Rusă.

Ambasada Republicii Moldova la Moscova a transmis o solicitare oficială către Ministerul de Externe al Rusiei, cerând detalii despre reținerea unui cetățean moldovean de către Serviciul Federal de Securitate (FSB) în orașul Kerci, Crimeea.

Autoritățile ruse susțin că individul ar fi fost implicat în activități de spionaj pentru serviciile speciale ucrainene.

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a declarat că, în cazul în care reținerea cetățeanului moldovean este confirmată, ambasada va oferi asistența consulară necesară în conformitate cu normele internaționale.

Autoritățile ruse susțin că cetățeanul moldovean a contactat „în mod proactiv” serviciile de securitate ucrainene în aprilie. Mai apoi, el a început să furnizeze fotografii și înregistrări video ale pozițiilor rusești de apărare aeriană, precum și ale consecințelor atacurilor ucrainene cu rachete în Crimeea.

FSB a declarat că bărbatul i-a condus pe doi complici ruși la un dispozitiv exploziv instalat la o stație de pompare a apei în apropierea orașului Kerci, din Crimeea.

Unul dintre cetățenii ruși reținuți de FSB a fost acuzat că a urmat cursuri de formare în domeniul explozivilor și al armelor de foc în Ucraina, precum și că a fabricat o bombă care a fost găsită la o conductă de gaz din Crimeea în iulie. FSB l-a identificat ca fiind un „agent” al serviciilor de informații militare ucrainene GUR.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Alte 48 de farmacii subvenționate de stat vor fi deschise în sate

Farmaciile vor fi deschise în satele cu peste o mie de locuitori.
Farmaciile vor fi deschise în satele cu peste o mie de locuitori.

Alți 12 agenți economici vor deschide, în următoarele șase luni, 48 de farmacii subvenționate de stat, după ce au participat la a doua licitație din acest an. În total, autoritățile au promis că vor deschide 146 de farmacii. Acestea vor fi înființate în satele cu peste o mie de locuitori.

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) a organizat în iulie 2024 a doua licitație pentru acordarea subvențiilor destinate farmaciilor din localitățile rurale, la care au participat 12 agenți economici. Aceștia urmează ca în următoarele șase luni să deschidă farmacii în 48 de localități. Un agent economic are responsabilitatea de a deschide de la una la opt farmacii.

Cele mai multe farmacii, nouă la număr, vor fi deschise în raionul Telenești, câte cinci în raionul Ungheni și Șoldănești, câte patru în raionul Soroca, câte trei în Cantemir și Râșcani, câte două în raioanele Nisporeni, Leova, Rezina, Cahul, Anenii-Noi și câte o farmacie în Fălești, Basarabeasca, Briceni, Căușeni, Glodeni, Cimișlia și Călărași.

Farmaciile vor fi înființate în satele cu peste o mie de locuitori și vor primi o subvenție lunară ce va varia, între 10.000 și 20.000 de lei. Însă, dacă veniturile pentru un trimestru vor depăși suma de 450.000 de lei, farmacia rurală nu va primi subvenția.

Iar dacă în decursul unui an calendaristic (patru trimestre consecutive) farmacia va raporta venituri trimestriale de peste 450.000 de lei, contractul de subvenționare va fi anulat.

Până în prezent, în cadrul proiectului „Farmacie în Satul Tău”, au fost deschise și sunt deja funcționale 19 farmacii, dar urmau să fie deschise 71. În luna august vor fi inaugurate cinci farmacii, iar în septembrie - alte 10.

Deși inițial AMDM explica că, dacă agenții economici nu vor înființa în decurs de șase luni farmacii subvenționate de stat atunci vor pierde acest drept, autoritatea spune că le-a prelungit acest drept cu încă trei luni, întrucât le-au fost prezentate rapoartele și toți agenții economici sunt în proces de lucru.

Potrivit regulamentului, pentru a primi licență pe un termen de 5 ani, agenții economici trebuie:

  • să aibă un contract semnat cu Compania Națională de Asigurări în Medicină privind eliberarea medicamentelor și dispozitivelor medicale compensate;
  • să aibă o suprafață minimă de 15 metri pătrați (fără hol şi grupul sanitar) și două zone distincte – de lucru a farmacistului și de deservire a clienților;
  • să fie dotată cu echipament de casă și control, computer, dulapuri și frigider pentru păstrarea medicamentelor;
  • să aibă un sistem informațional automatizat și conexiune la internet;
  • să aibă un program de lucru nu mai scurt de 6 ore pe zi.


În R. Moldova activează 1.510 farmacii autorizate, dintre care peste o mie în municipii și centre raionale.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Poliția israeliană a arestat patru coloniști evrei pentru atacuri împotriva palestinienilor din Cisordania

Urmările atacului coloniștilor israelieni asupra satului Jil din nordul Cisiordaniei, locuit în special de palestinieni.
Urmările atacului coloniștilor israelieni asupra satului Jil din nordul Cisiordaniei, locuit în special de palestinieni.

Poliția și serviciul de securitate internă a Israelului au anunțat joi, 22 august, că au arestat patru suspecți pentru „acte teroriste” împotriva palestinienilor. Este vorba de un atac mortal al coloniștilor asupra unui sat din Cisiordania ocupată, care a avut loc săptămâna trecută.

Astfel de incidente în care coloniștii israelieni îi atacă pe palestinienii din Cisiordania au crescut vertiginos de la începutul războiului în Fâșia Gaza, în octombrie anul trecut, arată datele ONU.

„Peste noapte, (serviciul de securitate internă Shin Bet) și poliția israeliană au arestat patru indivizi, trei adulți și un minor, suspectați de mai multe acte de terorism împotriva palestinienilor”, au precizat agențiile de securitate într-un comunicat.

Aceste incidente includ „revoltele grave de joi (15 august) din satul Jit”, în nordul Cisiordaniei ocupate, se arată în declarație, adăugând că o anchetă este în curs, scrie AFP.

Localnicii au declarat că aproximativ 100 de coloniști înarmați cu cuțite și arme de foc au incendiat mașini și case în atacul condamnat ferm de oficialii israelieni, precum și de Statele Unite, Națiunile Unite și țările europene.

Un purtător de cuvânt al poliției a declarat pentru AFP că toate „evenimentele” pentru care au fost arestați suspecții au avut loc în Jit „în aceeași zi”. Potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, coloniștii evrei au ucis un palestinian în vârstă de 23 de ani în atacul din 15 august.

De la atacul fără precedent al Hamas din 7 octombrie asupra Israelului, care a declanșat războiul în Gaza, violențele au izbucnit și în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967 și separat geografic de Gaza de teritoriul israelian.

Coloniile evreiești din Cisiordania sunt ilegale în conformitate cu dreptul internațional, iar Organizația Națiunilor Unite le consideră un obstacol major în calea păcii cu palestinienii.

De la 7 octombrie, cel puțin 640 de palestinieni au fost uciși în Cisiordania de către trupele sau coloniștii israelieni, potrivit unei numărători AFP bazate pe cifre oficiale palestiniene. În aceeași perioadă, cel puțin 19 israelieni, inclusiv soldați, au fost uciși în atacuri palestiniene, potrivit cifrelor oficiale israeliene.

Luni, 19 august, în timpul unei vizite în Israel, secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că dorește „să vadă că se iau măsuri” pentru a preveni violențele coloniștilor și pentru ca aceștia să fie trași la răspundere.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Un număr record de moldoveni și-au găsit un loc de muncă după înăsprirea legii privind îndemnizațiile de șomaj

Vedere de pe bulevardul central din Chișinău.
Vedere de pe bulevardul central din Chișinău.

Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) spune că a facilitat angajarea unui număr „record” de 10.000 de moldoveni în doar opt luni după înăsprirea legii privind acordarea ajutorului de șomaj.

Potrivit ANOFM, totalul celor angajați include și 128 persoane cu dizabilități (1,3%), 110 cetățeni ai Republicii Moldova reveniți de peste hotare (1,1%), 42 persoane de etnie romă (0,4%) și trei cetățeni străini.

Persoanele care au apelat la Agenție s-au angajat în câmpul muncii în domenii precum:

  • Alte activități de servicii colective, sociale şi personale (25,6%);
  • Industrie prelucrătoare (21,2%%);
  • Construcții (13,5%);
  • Comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (10,7%);
  • Agricultură (10,3%);
  • Administraţie publică (5,1);
  • Sănătate şi asistenţă socială (4,4%), etc.

Datele ANOFM privind facilitarea angajării în câmpul muncii a unui număr mai mare de persoane vine pe fundalul revizuirii, la sfârșitul anului trecut, a cadrului legal în domeniul ocupării forței de muncă.

Printre cele mai importante modificări se află majorarea de la 3 la 6 luni a termenului de înregistrare repetată cu statut de șomer, precum și înăsprirea criteriilor de scoatere din evidență a șomerilor, care pot să-și piardă ajutoarele dacă nu se prezintă la agenție în termen de 30 de zile calendaristice.

ANOFM este o structură de stat, care ajută persoanele să-și găsească un loc de muncă, dar și persoanele angajate care doresc să-şi schimbe locul de muncă.

Şomerii înregistraţi la subdiviziunile teritoriale ale ANOFM pot primi indemnizație de șomaj.

Pentru înregistrarea cu statut de şomer este necesar ca cetățenii să se prezinte la subdiviziunea teritorială a ANOFM cu următoarele documente:

  • buletinul de identitate sau permisul de ședere, după caz, cu termenul valabil;
  • actele de studii şi de calificare deținute;
  • copia ordinului (dispoziției) de eliberare de la ultimul loc de muncă pentru persoanele care au activat în ultimele 24 de luni calendaristice premergătoare datei înregistrării;
  • alte documente confirmative (după caz).

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Moldovean reținut și acuzat de FSB de spionaj în favoarea Ucrainei în Crimeea

Rusia se plânge des de spionaj și sabotaj în Crimeea anexată ilegal de la ucraineni. Una din țintele predilecte ar fi podul care face legătura cu F. Rusă.
Rusia se plânge des de spionaj și sabotaj în Crimeea anexată ilegal de la ucraineni. Una din țintele predilecte ar fi podul care face legătura cu F. Rusă.

Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) a anunțat joi, 22 august, că a reținut trei bărbați, un moldovean și doi ruși, suspectați de plănuirea unor atacuri cu bombă în Crimeea anexată și de schimbul de informații militare cu Ucraina.

„Toți cei reținuți oferă declarații”, a transmis FSB într-o declarație publicată pe site-ul său.

Presa rusă a difuzat o înregistrare video a ofițerilor de securitate care arată interogatoriile celor trei persoane suspectate de un complot, cu fețele blurate, scrie The Moscow Times.

Autoritățile ruse susțin că cetățeanul moldovean a contactat „în mod proactiv” serviciile de securitate ucrainene în aprilie. Mai apoi, el a început să furnizeze fotografii și înregistrări video ale pozițiilor rusești de apărare aeriană, precum și ale consecințelor atacurilor ucrainene cu rachete în Crimeea.

Europa Liberă a solicitat o reacție pe acest caz din partea Ministerului Afacerilor Externe de la Chișinău și încă așteaptă un răspuns.

FSB a declarat că bărbatul i-a condus pe cei doi complici ruși la un dispozitiv exploziv instalat la o stație de pompare a apei în apropierea orașului Kerci, din Crimeea.

Cetățeanul moldovean, nenumit, despre care se spune doar că s-a născut în 1992, a declarat într-un interogatoriu video că a făcut închisoare în regiunea Herson din sudul Ucrainei înainte de februarie 2024, după care a fost „adus” la Kerch.

Unul dintre cetățenii ruși reținuți de FSB a fost acuzat că a urmat cursuri de formare în domeniul explozivilor și al armelor de foc în Ucraina, precum și că a fabricat o bombă care a fost găsită la o conductă de gaz din Crimeea în iulie. FSB l-a identificat ca fiind un „agent” al serviciilor de informații militare ucrainene GUR.

Cel de-al treilea reținut a fost acuzat că a fost recrutat de GUR pentru a furniza informații privind instalațiile militare și adresele unor ofițeri militari ruși de rang înalt din Crimeea. (CB)

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

În R. Moldova a fost confirmat primul caz de infecție cu virusul West Nile din acest an

Bărbatul primește îngrijiri medicale în condiții de staționar.
Bărbatul primește îngrijiri medicale în condiții de staționar.

Un moldovean (49 ani) a fost diagnosticat cu virusul West Nile (VWN). În perioada 26-30 iulie, el s-a aflat în Italia, unde a fost înțepat de mai multe ori de țânțari. Potrivit autorităților, bărbatul se află sub supraveghere medicală într-un spital, starea lui fiind satisfăcătoare.

Ultima dată, în R. Moldova a fost înregistrat un caz de infecție cu VWN în anul 2019.

Potrivit datelor actualizate ale Centrului European de Control al Bolilor (ECDC), în anul 2024, opt țări din Europa, inclusiv Italia, au raportat 69 de cazuri umane de infecție cu VWN. Recent, în România un bărbat de 83 de ani a decedat din cauza infectării cu VWN.

Virusul West Nile se transmite doar prin înțepătura unui țânțar infectat, dar nu şi de la om la om. Probabilitatea ca cineva să se îmbolnăvească de la o singură înțepătură este redusă.

De obicei, virusul se manifestă prin simptome similare cu gripa:

  • oboseală,
  • slăbiciune musculară,
  • febră şi durere intensă de cap,
  • erupții cutanate pe piept.

Majoritatea cazurilor (80%) la oameni se manifestă asimptomatic sau sub forme ușoare care se vindecă de la sine.

Persoanele în etate și persoanele cu mai multe boli prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe de boală, inclusiv forme neurologice: rigiditatea mușchilor gâtului, vărsături, sensibilitate crescută la lumină, convulsii.

Pentru protejarea împotriva infectării cu virusul West Nile, specialiștii recomandă:

  • evitarea expunerii la țânțari: purtați haine de culori deschise, cu mâneci lungi, pantaloni și șosete înalte, mai ales seara;
  • utilizarea repelenților (protecție anti-insecte);
  • utilizarea substanțelor insecticide în locuință/în jurul locuinței;
  • montarea plaselor antițânțar la geamuri/uși;
  • înlăturarea condițiilor de dezvoltare a țânțarilor (schimbarea regulată a apei folosită pentru adăparea păsărilor, îndepărtarea acumulărilor temporare de apă, gunoiului menajer etc.).

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Rusia spune că Ucraina a încercat încă o incursiune la graniță. La Kursk sunt duse adăposturi modulare pentru civili

Armata ucraineană afirmă că controlează peste 1.000 de kilometri pătrați din regiunea rusă Kursk.
Armata ucraineană afirmă că controlează peste 1.000 de kilometri pătrați din regiunea rusă Kursk.

Autoritățile ruse susțin că au împiedicat străpungerea frontierei în regiunea Briansk de către o unitate ucraineană de sabotaj și recunoaștere. Moscova spune că între timp forțele sale avansează pe frontul din estul Ucrainei. Între timp, rușii ridică noi adăposturi pentru populație, la frontieră.

Guvernatorul orașului Briansk, Alexandr Bogomaz, a declarat că grănicerii din cadrul Serviciului Federal de Securitate și unitățile militare ruse au respins miercuri un atac al unei echipe ucrainene de sabotaj și recunoaștere, scrie Reuters.

Tentativa de incursiune ar fi avut loc în raionul Klimovo, care se învecinează cu regiunea ucraineană Cernihîv. Regiunea Briansk se află la nord-vest de regiunea Kursk, unde o incursiune ucraineană este în desfășurare de la începutul lunii august.

Armata rusă a mai informat că ar fi început să respingă trupele ucrainene din regiunea Kursk, dar un comandant superior al trupelor ruse a avertizat că forțele Kievului ar părea că se regrupează pentru un nou atac asupra pozițiilor rusești.

Ministerul rus al Apărării a spus într-un comunicat de presă recent că au fost doborâte 28 de drone deasupra teritoriului rus, în regiunile Volgograd, Rostov, Belgorod, Voronej, Briansk și Kursk.

Un incendiu a izbucnit la o instalație militară din sudul regiunii ruse Volgograd după ce o dronă s-a prăbușit joi peste ea, a anunțat guvernatorul regional Andrei Bocearov pe rețele.

Bocearov a spus că nu au existat victime și nu a precizat ce instalație a fost atacată, dar a spus că atacul s-a concentrat pe zona satului Marinovka, unde se află o bază aeriană militară.

Joi, 22 august, agenția rusă de supraveghere a aviației, Rosaviatsia, a anunțat că au fost impuse restricții temporare pe aeroportul din Volgograd, suspendând decolarea și aterizarea avioanelor.

Noi adăposturi pentru civili sunt ridicate la Kursk

Autoritățile ruse din regiunea Kursk au început să instaleze adăposturi de beton pentru a ajuta la protejarea civililor în contextul incursiunii ucrainene din zonă, a anunțat joi guvernatorul regional interimar al regiunii, Alexei Smirnov, citat de Reuters.

„La instrucțiunile mele, administrația orașului Kursk a identificat punctele cheie pentru amplasarea adăposturilor modulare din beton - în locuri aglomerate”, a scris guvernatorul pe Telegram, adăugând că circa 60 de stații de autobuz vor fi echipate cu asemenea adăposturi.

Fotografie publicată pe Telegram de guvernatorul din Kursk, cu un camion transportând adăposturi modulare pentru civili, la 22 august 2024, la Kursk.
Fotografie publicată pe Telegram de guvernatorul din Kursk, cu un camion transportând adăposturi modulare pentru civili, la 22 august 2024, la Kursk.

Ele vor fi ridicate și în orașele Jelenogorsk și Kurceatov, a mai spus Smirnov. La Kurceatov se află centrala nucleară din Kursk, despre care Moscova spune că s-ar afla în vizorul atacurilor Kievului. Ucraina a respins aceste afirmații.

Kremlinul crede că luptele pentru respingerea incursiunii Ucrainei în regiunea Kursk, din Rusia, vor dura luni de zile și încearcă să pregătească publicul pentru această „nouă normalitate”, au declarat surse apropiate administrației prezidențiale ruse și ale guvernului pentru portalurile Meduza și Verstka.

Rusia se luptă să respingă incursiunea ucraineană de două săptămâni în regiunea sa de la granița cu Ucraina, unde forțele de la Kiev spun că controlează peste 1.260 de kilometri pătrați și 92 de așezări. Aceste informații nu au putut fi verificate în mod independent. (CB)

În această știre s-au folosit informații de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Maia Sandu, desemnată de PAS să candideze pentru un nou mandat de președintă

Actuala președintă mai vrea un mandat pentru a continua parcursul european al R. Moldova.
Actuala președintă mai vrea un mandat pentru a continua parcursul european al R. Moldova.

Actuala președintă, Maia Sandu, a fost desemnată candidată a Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) pentru prezidențialele din 20 octombrie. Astăzi, 22 august, ea va depune la Comisia Electorală Centrală (CEC) actele pentru înregistrarea grupul de inițiativă care va colecta semnăturile de sprijin.

Sandu a spus că va cere cetățenilor încă un mandat de președintă pentru a aduce Moldova în „cea mai dezvoltată și pașnică uniune din istorie” – Uniunea Europeană. În acest sens, ea a îndemnat moldovenii să voteze „Da” la referendumul din aceeași zi cu prezidențiale pentru a „pietrui” integrarea Moldovei în UE.

Actuala președintă a mai spus că, în campania din 2024, programul ei electoral se va axa pe „grijă față de oameni, condiții de trai mai bune, pace și bună înțelegere”.

Demnitari de stat, prezenți la lansare

La evenimentul de desemnare a Maiei Sandu din 22 august, care a avut loc la Digital Park, un complex de oficii din centrul capitalei, au fost prezenți mai mulți demnitari de stat, inclusiv președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, dar și premierul Dorin Recean.

Maia Sandu (centru), flancată de șeful Legislativului Grosu (s) și premierul Recean (d).
Maia Sandu (centru), flancată de șeful Legislativului Grosu (s) și premierul Recean (d).

Tot astăzi, a fost aleasă componența grupului de inițiativă a Maiei Sandu, din care vor face parte 100 de persoane, inclusiv miniștri și alți demnitari, dar și funcționari de la Parlament și Președinție. Aceștia au promis că vor degreva din funcție pe perioada campaniei electorale.

La rândul său, pe 21 august, Sandu și-a lansat un „jurnal de campanie”, în care va vorbi despre activitățile organizate în campania electorală. Ea a spus că „legea nu-mi permite să degrevez din funcția” de președintă, de aceea ea va combina președinția cu campania. Pentru evenimentul de lansare din 22 august, Sandu și-a luat o zi de concediu.

Deși susținută de PAS, Sandu nu va folosi în campanie culoarea partidului (galbenă), ci albastră (culoarea Uniunii Europene).

Cine s-a mai înregistrat?

Până acum, au depus actele la CEC: ex-premierul Ion Chicu, susținut de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei; un alt ex-premier Vasile Tarlev, care candidează independent, deși este liderul Partidului Viitorul Moldovei și ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de Partidul Socialiștilor.

Ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, este candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor la prezidențialele din 20 octombrie.
Ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, este candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor la prezidențialele din 20 octombrie.

Ulterior au mai depus actele la CEC ex-ministrul de Externe Tudor Ulianovschi, care vrea să candideze independent; istoricul Octavian Țîcu, candidatul blocului electoral „Împreună”; ex-ministrul al Apărării, Valeriu Pleșca, candidatul Partidului Social Democrat European (PSDE); ex-primarul de Bălți, Renato Usatîi, candidatul Partidului Nostru (PN); Igor Munteanu, candidatul Partidului Coaliția pentru Unitate și Bunăstare (CUB); ex-bașcana UTA Găgăuzia Irina Vlah, care candidează independent și președinta Federației naționale-culturale autonome a moldovenilor din Rusia, Ludmila Corsun, candidat independent.

În cel mult trei zile de la depunerea actelor, CEC va anunțat dacă a înregistrat sau nu grupurile de inițiativă.

Pe 21 august, în Moldova a început perioada de colectare a semnăturilor pentru candidații independenți, dar și cei desemnați de partide sau blocuri electorale pentru prezidențialele din 20 octombrie. Termenul limită de depunere a documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă este 31 august, inclusiv.

Pentru alegerile prezidențiale din acest an, candidați trebuie să adune între 15.000 și 25.000 de semnături de la cetățenii cu drept de vot, până cel târziu 20 septembrie.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Curtea de Apel menține decizia CEC: Blocul electoral „Victorie-Pobeda” nu va fi înregistrat

Marina Tauber, în fața Curții de Apel Chișinău, pe 15 august.
Marina Tauber, în fața Curții de Apel Chișinău, pe 15 august.

Curtea de Apel Chișinău a menținut decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC) privind neînregistrarea blocului electoral „Victorie-Pobeda”. Astfel, cele patru partide afiliate oligarhului fugar Ilan Șor nu vor putea participa împreună la prezidențialele și referendumul din 20 octombrie.

Decizia a fost pronunțată pe 22 august, după contestația depusă de blocul politic „Victori-Pobeda” împotriva deciziei CEC de la începutul lunii august.

Atunci, CEC a găsit mai multe nereguli în actele depuse de aliații lui Șor. Printre altele, autoritatea electorală a pus la îndoială desemnarea Marinei Tauber drept secretară executivă a blocului, ea fiind sancționată de guvernele occidentale pentru acțiuni de destabilizare a R. Moldova – sancțiuni ce au fost replicate și de către guvernul de la Chișinău.

La rândul lor, cele patru partide au declarat că neregulile invocate de CEC sunt „neîntemeiate” și „nu au nicio relevanță privind procedura de înregistrare” a blocului electoral.

Din blocul electoral „Victorie-Pobeda” au vrut să facă parte patru partide: „Șansă” - condus de Alexei Lungu, „Renaștere” - condus de Natalia Parasca, „Forța de Alternativă și Salvare a Moldovei” - condus de Alexandru Beschieru, și „Victorie” - condus de Vadim Grozavu. Cele patru formațiuni sunt aceleași care au fondat la Moscova un bloc politic omonim.

Recent, Judecătoria Bălți a limitat activitatea partidului „Șansă” pentru trei luni. Asta înseamnă că până la mijlocul lunii noiembrie, deci inclusiv în campania electorală, formațiunea nu va putea folosi niciun cont bancar și nici să organizeze evenimente publice.

Cele patru partide se opun deschis aderării R. Moldova la UE și pledează pentru apropierea de Rusia.

Deși nu era înregistrat de CEC, blocul anunțase deja un candidat la prezidențiale - deputatul Vasile Bolea.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Gunoiștea temporară de la Ciocana va fi închisă în 18 luni. Lucrările, executate de o companie turcească

Depozitul temporar de deșeuri de la Ciocana a fost folosit între anii 2010 – 2017, când nu era posibilă depozitarea deșeurilor la Țânțăreni.
Depozitul temporar de deșeuri de la Ciocana a fost folosit între anii 2010 – 2017, când nu era posibilă depozitarea deșeurilor la Țânțăreni.

Primăria Chișinău și Regia Autosalubritate au semnat miercuri, 21 august, un contract cu o companie turcească pentru a demara lucrările de închidere a gunoiștii temporare din sectorul Ciocana, care ar urma să dureze 18 luni. Valoarea totală a contractului este de 3,8 milioane de euro.

Directorul Regiei Autosalubritate, Igor Gîrlea, a spus în cadrul evenimentului de semnare a contractului că depozitul temporar de deșeuri de la Ciocana a ajuns un risc pentru mediu și populație, motiv pentru care municipalitatea a decis recultivarea și închiderea acestuia. Gunoiștea a fost folosită între anii 2010 – 2017, când nu era posibilă depozitarea deșeurilor la Țânțăreni.

„A fost o soluție temporară, într-adevăr, nepregătită și acum noi suntem nevoiți să găsim soluții costisitoare, dar foarte importante pentru mediu, ca să excludem orice risc posibil”, a spus Gîrlea.

Viceprimarul capitalei, Ilie Ceban, a declarat că proiectul este o „premieră” pentru R. Moldova.

Potrivit contractului, compania GOL CEVRE TEKNOLOJILERI Ltd., liderul asocierii de companii „JV WATT-GOL”, va asigura reprofilarea depozitului pentru a asigura stabilitatea masei de deșeuri. Totodată va fi instalat un sistem de colectare a levigatului cu rețeaua și rezervor nou de acumulare, precum și un sistem de colectare și ardere a biogazului. Va fi construit și un drum de acces și întreținere pe perimetrul depozitului și va fi pus în funcțiune sistemul de colectare a apelor pluviale de suprafață pe perimetrul depozitului.

La finalizarea lucrărilor, care conform contractului trebuie să se încheie în 18 luni, noua infrastructură va ocupa o suprafață de 5,9 hectare, amplasată pe terenul administrat de Regia Autosalubritate.

Valoarea totală a lucrărilor este de 3,8 milioane de euro și face parte din faza a II-a a proiectului municipal „Deșeuri Solide Chișinău” prin care autoritățile vor să modernizeze managementul deșeurilor din capitală.

Potrivit unui răspuns al Regiei Autosalubritate pentru Europa Liberă, proiectul este implementat începând cu anul 2020 și urma să fie încheiat în 2023.

Deocamdată, în cadrul proiectului au fost achiziționate mii de containere și peste 80 de autospeciale pentru evacuarea gunoiului.

Bugetul total al proiectului este de aproape 26 de milioane de euro, unde contribuția municipalității este 2,8 milioane de euro, restul banilor fiind împrumutul de la BERD și granturi de la Banca Europeană pentru Investiții (BEI), Fondul Parteneriatului Europei de Est pentru Eficiență Energetică și Mediu (E5P) și țările membre al Uniunii Europene.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Fără țigări electronice și narghilele în mai multe spații publice. Guvernul a avizat modificările la legislația privind tutunul

Lista spațiilor publice în care fumatul este interzis va fi extinsă.
Lista spațiilor publice în care fumatul este interzis va fi extinsă.

Autoritățile propun interzicerea fumatului țigărilor electronice, utilizarea dispozitivelor pentru încălzirea tutunului și a narghilelelor în mai multe spații publice. Interdicția va viza și promovarea produselor din tutun la TV.

Cu o întârziere de patru luni, Executivul a avizat miercuri, 21 august, modificările la legea privind controlul tutunului. Din proiect însă au fost eliminate restricțiile privind fumatul pe terasele restaurantelor, a cinematografelor, în stațiile de alimentare cu petrol și în cluburile de noapte.

Legea a fost completată cu o noțiune nouă – produse conexe, care includ țigaretele, tutunul de rulat, tutunul de pipă, trabucurile, țigările de foi, produsele din tutun care nu ard, țigaretele electronice și produsele din plante pentru fumat.

Producătorii și importatorii de tutun, produse din tutun și conexe, dispozitive de încălzire și accesorii vor fi obligați să prezinte studii de piață privind preferințele diverselor grupuri de consumatori și volumul anual al vânzărilor.

Ambalajele produselor de tutun încălzit vor fi etichetate conform acelorași cerințe ca și pachetele de țigarete, inclusiv suprafața dedicată avertismentelor combinate (text plus fotografie) – 65% în loc de 30% din suprafața pachetelor.

Lista spațiilor publice în care fumatul este interzis va fi extinsă și va include:

  • parcurile de distracții,
  • zonele de odihnă și agrement,
  • parcurile acvatice, în preajma piscinelor,
  • în locurile destinate şi folosite pentru trecerea în locuințe (scări, coridoare, cabina ascensorului),
  • în raza de 10 m de la intrarea în spațiile publice închise și la locurile de muncă, de la ferestrele care se deschid și de la locurile/instalațiile de captare a aerului pentru spațiile publice închise și pentru locurile de muncă.

Modificările mai prevăd ca angajatorii, proprietarii sau managerii spațiilor publice și ai locurilor de muncă, ai mijloacelor de transport public, indiferent de tipul de proprietate și modul de acces să asigure un mediu fără fum în conformitate cu interdicțiile fumatului.

Va fi interzisă prezentarea produselor din tutun, a produselor conexe, a dispozitivelor de încălzire și accesoriilor în materiale și programe video, audio, TV și jocuri de calculator nou create.

Filmele și programele TV care deja conțin scene cu consumul acestor produse vor fi însoțite de avertismentul: „Fumatul dăunează grav sănătății dumneavoastră și a celor din jur și creează dependență”.

Se modifică și semnul unic de interzicere a fumatului, care în versiunea recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) va ilustra restricții nu doar pentru țigările clasice, ci și pentru cele electronice, narghilele și alte dispozitive de încălzire a tutunului.

Interzicerea promovării produselor din tutun de către medici

Noile modificări interzic personalului medical să promoveze sub orice formă sau să accepte contribuții din partea industriei tutunului sau altor instituții susținute de către aceasta, pentru a promova produsele din tutun și cele conexe. Nerespectarea prevederilor se va sancționa cu amenzi între 3.000 - 5.400 lei.

Legea privind controlul tutunului se va alinia astfel standardelor Uniunii Europene. Modificările vor intra în vigoare după trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial. Produsele introduse pe piață până atunci vor putea fi vândute în forma în care sunt timp de 12 de luni.

Aproximativ 6.000 de persoane din R. Moldova (15% din totalul deceselor înregistrate) mor în fiecare an din cauza consumului de tutun. Circa 50% din fumători mor prematur (în medie, cu 14 ani mai devreme).

Potrivit studiului național privind bolile netransmisibile (STEPS 2021), trei din zece moldoveni de vârsta adultă (29,9%) se declară fumători și mai mult de un sfert (26,2%) consumă zilnic produse din tutun.

În ultimii ani, adolescenții din R. Moldova folosesc tot mai des produse de tutun încălzit și țigări electronice. Conform unui studiu în rândul tinerilor (Global Youth Tobacco Survey), realizat în 2019, peste 16% din tinerii de 13-15 ani foloseau produse de tutun, inclusiv produse de tutun încălzit, aproape 13% foloseau țigări electronice, iar 32% au încercat, cel puțin o dată, să fumeze țigarete electronice.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Primii la CEC: Stoianoglo, Chicu, Tarlev își înregistrează grupurile de inițiativă

Ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, este candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor la prezidențialele din 20 octombrie.
Ex-procurorul general, Alexandr Stoianoglo, este candidatul desemnat de Partidul Socialiștilor la prezidențialele din 20 octombrie.

Mai mulți pretendenți la funcția de președinte al R. Moldova au depus la Comisia Electorală Centrală (CEC), pe 21 august, actele de înregistrare a grupurilor de inițiativă. Acestea vor aduna semnături de sprijin de la cetățeni, necesare pentru a-i înregistra oficial în cursa electorală.

Miercuri, 21 august, a început înregistrarea grupurilor de inițiativă ale candidaților desemnați, iar primii au ajuns la CEC: ex-premierul Ion Chicu, susținut de Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei; un alt ex-premier Vasile Tarlev, care candidează independent, deși este liderul Partidului Viitorul Moldovei și ex-procurorul general Alexandr Stoianoglo, candidatul susținut de Partidul Socialiștilor.

În cel mult trei zile, CEC va anunțat dacă a înregistrat sau nu grupurile de inițiativă.

Candidatul „poporului”, susținut de socialiști

Tarlev și Chicu au anunțat că au fost desemnați drept candidați prin mesaje scurte pe rețele. Dar candidatura lui Stoianoglo a fost prezentată într-un eveniment organizat de socialiști.

Ex-premierul comunist Vasile Tarlev vrea să devină președinte independent.
Ex-premierul comunist Vasile Tarlev vrea să devină președinte independent.

Ex-procurorul general a promis că, odată instalat în scaunul prezidențial, „va restabili dreptatea pentru toți”, mai ales pentru angajații din Justiție, care ar dori „să fie lăsați liberi în executarea datoriei lor, fără abuz, fără șantaj și fără dictatură politică”.

La eveniment, liderul socialist, ex-președintele Igor Dodon, l-a prezentat pe Stoianoglo drept „statalist, familist, om care respectă valorile creștine și nu are apartenență politică”. Din cuvintele lui Dodon, socialiștii vor ca Stoianoglo să fie un candidat „al poporului și al tuturor forțe de opoziție” care să facă „dreptate” tuturor cetățenilor.

La început de iulie, Dodon a anunțat că nu candidează la alegerile prezidențiale din 2024 și că-l va sprijini în schimb pe fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo, în speranța că acesta va fi susținut și de alte partide de opoziție. Deocamdată ex-procurorul general e susținut doar de socialiști.

Ex-președintele Igor Dodon a spus că nu va candida anul acesta la prezidențiale, ci îl va susține pe Alexandr Stoianoglo.
Ex-președintele Igor Dodon a spus că nu va candida anul acesta la prezidențiale, ci îl va susține pe Alexandr Stoianoglo.

La fel ca Dodon, Stoianoglo este cercetat penal în câteva dosare și se află în proces de judecată în altele. În vreme ce fostul președinte este acuzat de corupție și trădare de țară, fostul procuror general – de corupție și abuz de putere. Spun ambii că sunt dosare motivate politic, la indicația președintei Sandu, care dezminte la rândul ei.

A început colectarea semnăturilor

Pe 21 august, în Moldova a început perioada de colectare a semnăturilor pentru candidații independenți, dar și cei desemnați de partide sau blocuri electorale pentru prezidențialele din 20 octombrie. Termenul limită de depunere a documentelor pentru înregistrarea grupurilor de inițiativă este 31 august, inclusiv.

Pentru alegerile prezidențiale din acest an, candidați trebuie să adune între 15.000 și 25.000 de semnături de la cetățenii cu drept de vot, până cel târziu 20 septembrie.

Candidații nu sunt cei care cer direct semnături, personal; asta fac membrii grupului de inițiativă, care se ocupă de întreaga campanie electorală a candidatului. Înregistrarea grupului de inițiativă e obligatorie pentru toți candidații.

Componența grupului de inițiativă este decisă de partid sau bloc odată cu desemnarea candidatului. Candidații independenți își aleg grupul de sine-stătător. Un grup de inițiativă trebuie să aibă între 25 și 100 de membri, care pot fi atât din partid, cât și din afară.

Formarea grupurilor de inițiativă și colectarea semnăturilor sunt teste esențiale pentru candidați, demonstrând atât susținerea publicului, cât și abilitatea de a organiza campania electorală, care începe pe 20 septembrie.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

România: Percheziții la frații Tate, într-un nou dosar de trafic de persoane și spălare de bani

Frații Tate mai au un proces penal în curs în România și unul în Marea Britanie.
Frații Tate mai au un proces penal în curs în România și unul în Marea Britanie.

Anchetatorii români au făcut patru percheziţii în București și Ilfov într-un dosar care vizează, potrivit unor surse juridice, acțiuni ale fraţilor Andrew şi Tristan Tate: constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și de minori, influențarea declarațiilor și spălarea banilor.

„Astăzi, 21.08.2024, procurorii (...) au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Ilfov și municipiului București, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor, influențarea declarațiilor și spălare a banilor”, arată un comunicat DIICOT.

Cei doi frați Tate au reacționat prin echipa lor de comunicare, care a transmis că acuzaţiile care li se aduc „nu sunt încă pe deplin clarificate”:

„Echipa legală a fraţilor este prezentă pentru a se asigura că toate formalităţile se desfăşoară în mod corect”, arată un mesaj transmis pe 21 august dimineața de echipa de comunicare a fraților Tate.

În România, fraţii Tate, cu cetăţenie britanică şi americană, mai au un dosar în care sunt acuzaţi de constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de persoane, viol, respectiv instigare la lovire sau alte violențe.

În rechizitoriul publicat în iunie anul trecut au fost identificate şapte presupuse victime.

Cei doi sunt acuzați și în Regatul Unit de infracțiuni sexuale, dar procesul lor din Marea Britanie va începe după finalizarea celui din România.

În România, traficul de persoane și violul pot fi pedepsite cu închisoare de până la 10 ani.

Frații Tate au stat în arest de la sfârșitul lunii decembrie 2022 până în aprilie 2023, pe motiv că sunt astfel împiedicați să fugă din țară sau să modifice probe.

Polițiștii au percheziționat miercuri dimineața locuința lui Andrew Tate din Pipera, Ilfov, 21 august 2024.
Polițiștii au percheziționat miercuri dimineața locuința lui Andrew Tate din Pipera, Ilfov, 21 august 2024.

Ei au fost apoi plasați în arest la domiciliu până în august, iar apoi au trecut sub control judiciar, o măsură preventivă care le-a permis să circule liber, dar fără să poată părăsi țara.

Vineri, 5 iulie, instanța a decis menținerea celor doi sub control judiciar, dar nu mai mult de 60 de zile, și le-a permis, la cererea avocaților, să părăsească teritoriul României, în limita granițelor UE. Regatul Unit nu mai face parte din spațiul UE.

Frații Tate au un proces și în Marea Britanie, în care sunt acuzați de evaziune fiscală.

Anchetatorii britanici susțin că cei doi nu au plătit niciun impozit, în nicio ţară, pe veniturile obţinute din afacerile lor online între 2014 şi 2022, relatează BBC. Ar fi vorba de impozite pentru venituri de 21 de milioane de lire sterline.

Știre preluată de la Europa Liberă România.

📰 Europa Liberă este și pe Google News. Abonează-te

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG