Linkuri accesibilitate

România. Solidaritatea fără fisură contra DNA?


Coaliția aflată la putere ar vrea să scape de această instituție sau măcar să-i taie dinții, argumentând cu erori mai mult sau mai puțin reale făcute de procurori.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat după şedinţa Biroului Permanent Național al partidului că ancheta care le vizează pe Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb reprezintă un precedent foarte periculos, care ar presupune că toate transferurile de terenuri de până acum au fost prejudicii. Apoi, potrivit lui Dragnea, „​ce funcţionar mai are curaj să se uite pe o astfel de propunere (de transfer – nota red.) în condiţiile în care şi acum, de exemplu, este o situaţie inversă când Guvernul cere la judeţul Iaşi un teren pentru a realiza acolo spitalul regional?"

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:26 0:00
Link direct

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarant că există „o solidaritate fără fisură” în coaliția de guvernământ față de cele două reprezentante ale executivului acuzate de fapte de corupție. PSD și aliatul său ALDE au decis astăzi să le susțină pe Sevil Shaidehh, ministra Dezvoltării, și pe Rovana Plumb, ministra Fondurilor Europene, în fața Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Șefa DNA, Codruța Kovesi i-a cerut Camerei Deputaților să fie de acord cu urmărirea penală față de Rovana Plumb, care era ministra mediului atunci când, potrivit procurorilor, ar fi fost complice la abuz în serviciu în dosarul în care este cercetată trecerea ilegală a Brațului Pavel și a unei părți din Insula Belina din proprietatea statului în administrarea Consiliului Județean Teleorman.

Potrivit legii, în România foștii miniștri care încă mai sunt parlamentari nu pot fi urmăriți penal fără acordul camerei din care fac parte. În schimb, Sevil Shhaideh, care în 2013, când s-au petrecut faptele, era secretar de stat la ministerul Dezvoltării, condus de Liviu Dragnea, este cu totul la dispoziția procurorilor anticorupție, nu are niciun fel de imunitate și este urmărită pentru abuz în serviciu.

Sevil Shhaideh
Sevil Shhaideh

Potrivit procurorilor anticorupție, circa 300 de hectare din Insula Belina cu tot cu lacul de acolo și 45 de hectare pe Brațul Pavel au ajuns la Consiliul Județean Teleorman printr-o hotărâre de guvern inițiată de Rovana Plumb și avizată pare-se de Sevil Shhaideh. Apoi terenurile au fost concesionate unei firme private. Liviu Dragnea, baron de Teleorman, a publicat poze pescuind în lacul Belina. El a fost șef al Consiliului Județean, înainte să aibă funcții politice la centru, iar presa scrie de mai mulți ani despre faptul că marele beneficiar al acestui transfer ar fi compania Tel Drum, despre care se spune că este controlată de însuși Liviu Dragnea.

Nu e încă prea clar de ce procurorii anticorupție au întârziat atât de mult cercetarea acestei afaceri care era cumva de notorietate în mediul politic și journalistic. Dosarul a fost început anul acesta în luna mai, a explicat șefa DNA, precizând că într-adevăr în presă au mai apărut informații despre acest subiect, dar că nu „neapărat” tot ce scrie presa e adevărat.

Fruntașii coaliției de guvernământ încearcă să demonstreze că ar fi vorba despre un conflict constituțional, între executiv și puterea judecătorească. Conflictul cel mare este însă între DNA și clasa politică ...

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, s-a plâns că dosarul este „o ficțiune”, că se așteaptă să fie chemat la DNA, nu doar el, ci și fiul lui, despre a cărui implicare în diferite afaceri dubioase, de asemnea s-a vorbit în mass-media. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a descris, însă, acțiunea DNA ca pe o încercare de „dărâmare” a guvernului și de „lovitură de stat”. „DNA a ajuns să fie un instrument care face poliţie politică în România” argumentează Tăriceanu, adăugând că are informații, potrivit cărora procurorii anticorupție urmăresc să deschidă dosare penale pe numele lui și al liderului PSD.

Dragnea crede că DNA nu ar avea căderea să cerceteze felul în care fostul guvern condus de Victor Ponta ar fi adoptat Hotărârea de guvern prin care Belina și Brațul Pavel, ambele aflate în apropierea Dunării, lângă Turnu Măgurele, ar fi fost cedate Consiliului Județean Teleorman. Pornind de aici, fruntașii coaliției de guvernământ încearcă să demonstreze că ar fi vorba despre un conflict constituțional, între executiv și puterea judecătorească.

Conflictul cel mare este însă între DNA și clasa politică. Coaliția aflată la putere ar vrea să scape de această instituție sau măcar să-i taie dinții, argumentând cu erori mai mult sau mai puțin reale făcute de procurori, iar în fundal aproape toată opoziția va jubila.

XS
SM
MD
LG