Linkuri accesibilitate

România va boicota meciurile de fotbal împotriva echipelor de tineret din Rusia


Suporterii României în tribunele Arenei Naționale din București, 15 noiembrie 2019
Suporterii României în tribunele Arenei Naționale din București, 15 noiembrie 2019

Federația Română de Fotbal spune că echipele sale nu vor concura cu echipele de tineret din Rusia la competițiile internaționale.

Potrivit unui comunicat, federația consideră că „trebuie să fie solidară cu spiritul sancțiunilor afirmate de instituțiile europene și naționale și nu va disputa nicio partidă oficială sau amicală cu selecționate ale Federației Ruse”.

Anunțul a fost făcut după ce anterior, pe 26 septembrie, Comitetul Executiv UEFA a decis să reprimească selecționatele U17 ale Rusiei, feminin și masculin, în competițiile UEFA.

UEFA consideră că sub nici o formă, copiii nu ar trebui să sufere din cauza acțiunilor nesăbuite ale autorităților de stat.

Federația Română de Fotbal spune că înțelege argumentele UEFA și este de acord, dar consideră că „fotbalul și sportul, în general, nu pot fi rupte de valorile juridice, instituționale și economice care au transformat Europa într-un spațiu al păcii și libertății”.

Anterior și Ucraina a anunțat că echipele sale vor boicota toate competițiile la care participă echipe rusești.

XS
SM
MD
LG