Linkuri accesibilitate

Rubio merge la Roma și Vatican, pe fondul tensiunilor dintre SUA și Europa pe tema Iranului

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, vorbește presei în timpul unei vizite la Sfântul Scaun, la Roma, anul trecut.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, vorbește presei în timpul unei vizite la Sfântul Scaun, la Roma, anul trecut.

Pe fondul tensiunilor dintre Washington și aliații săi europeni generate de conflictul din Iran, secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, merge în vizită la Roma și la Vatican, într-o deplasare despre care analiștii spun că are ca scop mai ales refacerea dialogului perturbat de declarații pripite.

Conform unui comunicat al Departamentului de Stat, vizita din 6-8 mai va avea ca scop „consolidarea relațiilor bilaterale”.

Rubio, un catolic cubanez, la origine, urmează să se întâlnească cu Papa Leon pentru a discuta despre situația din Orientul Mijlociu și despre „interesele comune din emisfera vestică”.

„Întâlnirile cu omologii italieni se vor concentra pe interesele comune în materie de securitate și pe alinierea strategică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Tommy Pigott, pe 4 mai.

Un fost înalt funcționar al Departamentului de Stat, care a vorbit cu RFE/RL sub condiția anonimatului, a declarat că vizita arată cât de mult administrația președintelui Donald Trump „apreciază relația cu Italia și cu Sfântul Scaun”.

Un papă „groaznic”?

„Războiul cu Iranul pune o presiune extremă asupra relațiilor președintelui Trump cu aliații europeni”, a declarat Charles Kupchan, cercetător principal la Consiliul pentru Relații Externe din SUA, pentru RFE/RL. „Rubio este un fel de pompier care va încerca să stingă incendiul și să limiteze pagubele.”

Trump a intrat recent în conflict cu prim-ministra italiană Giorgia Meloni – considerată odinioară o aliată apropiată – precum și cu Papa Leon, primul papă născut în Statele Unite, care s-a remarcat ca un critic vehement al războiului pornit de SUA și Israel împotriva Iranului la 28 februarie.

„Trump a ridicat și mai mult miza prin angajarea într-o dispută deschisă cu Papa, ceea ce i-a afectat popularitatea în rândul unei baze cheie de susținători din țară”, a adăugat Kupchan.

În luna aprilie, Trump l-a criticat public pe suveranul pontif, calificându-l drept „groaznic” într-o declarație care a stârnit multe ecouri. La rândul său, papa a continuat să condamne războiul și politicile generale ale Statelor Unite, inclusiv cele privind imigrația.

Italia a încercat însă să adopte o poziție prudentă în legătură cu conflictul din Orientul Mijlociu.

Papa Leon conduce rugăciunea Angelus la Vatican, 3 mai 2026.
Papa Leon conduce rugăciunea Angelus la Vatican, 3 mai 2026.

Ministrul de Externe Antonio Tajani a declarat pe 2 mai, în urma unei convorbiri telefonice cu omologul său iranian, că Roma depune eforturi pentru a evita o escaladare suplimentară a conflictului și pentru a relua negocierile, avertizând totodată că orice program iranian de arme nucleare ar constitui o „linie roșie” ce nu trebuie trecută

Italia a subliniat, de asemenea, consecințele mai ample ale conflictului, inclusiv riscurile la adresa securității alimentare și a stabilității în Africa, legate de perturbările din strâmtoarea Ormuz, o cale navigabilă de importanță crucială.

Relațiile dintre Roma și Washington trec, limpede, prin tensiuni. În luna martie, Italia a refuzat să permită avioanelor americane care transportau armament pentru război să utilizeze o bază aeriană din Sicilia, fapt care a atras critici din partea administrației Trump, chiar dacă italienii au spus apoi că a fost o chestiune de ordin tehnic, nu politică.

Retragerea trupelor sporește presiunea

Deplasarea lui Rubio vine în urma unui anunț al Pentagonului potrivit căruia 5.000 de soldați americani vor fi retrași din Germania, unde SUA au cea mai mare prezență militară în Europa. Trump a amenințat, de asemenea, cu măsuri similare în ceea ce privește Italia și Spania.

În prezent, Italia găzduiește aproape 13.000 de soldați americani în mai multe baze militare, ceea ce o face un partener strategic cheie.

Reducerea efectivelor militare, alături de tensiunile transatlantice legate de tarife și de dezacordurile publice privind Iranul, a alimentat îngrijorările cu privire la viitorul cooperării în materie de securitate dintre SUA și Europa.

Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, a respins afirmațiile potrivit cărora Roma nu ar fi sprijinit Washingtonul, în special în domeniul securității maritime, și a declarat că nu înțelege motivele care stau la baza amenințărilor Statelor Unite de a-și reduce prezența militară.

Prim-ministra Meloni a spus că ea personal nu este pentru retragerea trupelor SUA, dar că asta este o chestiune pe care ea nu o poate controla.

Giorgia Meloni cu președinta moldoveană Maia Sandu la summitul CPE de la Erevan, Armenia, pe 4 mai.
Giorgia Meloni cu președinta moldoveană Maia Sandu la summitul CPE de la Erevan, Armenia, pe 4 mai.

În ciuda tensiunilor, oficialii americani afirmă că misiunea lui Rubio se va concentra pe identificarea punctelor comune.

„Conflictul din Iran a scos în evidență divergențele”, a declarat un fost oficial al Departamentului de Stat pentru RFE/RL. „Secretarul Rubio va căuta, fără îndoială, să sublinieze punctele comune pe care le avem… și să reafirme apropierea noastră de Roma și de Vatican.”

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG