Linkuri accesibilitate

Rusia şi Ucraina se atacă reciproc în zonele de frontieră și evacuează civili. Șeful Pentagonului: supraviețuirea Ucrainei e în pericol


Apărarea antiaeriană ucraineană, în apropiere de Bahmut, Ucraina, 6 martie 2024.
Apărarea antiaeriană ucraineană, în apropiere de Bahmut, Ucraina, 6 martie 2024.

Rusia și Ucraina anunță că au respins numeroase atacuri aeriene la sfârșitul zilei de marți și la începutul zilei de miercuri. Intensificarea bombardamentelor asupra regiunilor de frontieră a dus la evacuarea civililor de ambele părți ale graniței.

Oficialii militari ruși au anunțat că sistemele de apărare aeriană au distrus rachete și drone lansate de Ucraina deasupra regiunilor Belgorod, Kursk și Voronej, toate aflate la granița cu Ucraina. Au fost și drone doborâte deasupra Rusiei mai departe de granița cu Ucraina.

Ministerul rus al Apărării a spus, pe rețeaua Telegram, că unitățile de apărare aeriană au interceptat marți zeci de rachete și drone deasupra regiunii Belgorod. De asemenea, ministerul a transmis că armata rusă a interceptat alte două rachete, inclusiv o rachetă Patriot de fabricație americană, deasupra regiunii vecine Kursk.

La începutul zilei de miercuri, guvernatorul regiunii Saratov, Roman Busarghin, a declarat că două drone lansate de Ucraina au fost interceptate în apropierea orașului Engels. Rusia are o bază militară de bombardiere strategice în apropiere de acest oraș.

Nu au fost raportate victime sau pagube majore în niciunul dintre atacurile lansate de Ucraina.

Guvernatorul din regiunea rusă Belgorod, Veaceslav Gladkov, a anunțat că 1.200 de copii din zonele cele mai expuse la atacuri vor fi evacuați temporar în alte regiuni din Rusia. El a adăugat că aproximativ 9.000 de persoane din regiune au cerut să fie evacuate.

În același timp, atacurile intense ale Rusiei asupra regiunii ucrainene aflată în nord-estul țării, Sumî, au determinat autoritățile de la Kiev să ordone evacuarea civililor.

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, în discursul său video zilnic, a condamnat atacurile „constante” ale Rusiei asupra regiunii Sumî.

„De la începutul lunii, aviația rusă a aruncat deja aproape 200 de bombe ghidate asupra comunităților din regiunea Sumî”, a declarat președintele ucrainean, adăugând că au fost lovite sate, orașe și infrastructură civilă.

Autoritățile din Sumî au anunțat că marți (19 martie) au avut loc 30 de bombardamente și o persoană a fost ucisă în comunitatea de frontieră Velika Pisarivka, unde au loc deja evacuări ale populației.

Supraviețuirea Ucrainei este în pericol

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a avertizat, la reuniunea lunară a grupului pentru apărarea Ucrainei de la Ramstein, că supraviețuirea Ucrainei este în pericol și a încercat să convingă aliații că Statele Unite rămân angajate față de Kiev.

„Plec astăzi de aici pe deplin hotărât să mențin asistența de securitate și muniția americană. Aceasta este o chestiune de supraviețuire şi suveranitate pentru Ucraina și este o chestiune de onoare și securitate pentru America”, a adăugat el.

Avertismentul șefului Pentagonului vine în condițiile în care administrația de la Washington nu mai are un buget alocat pentru a înarma forțele ucrainene, scrie Reuters.

Secretarul Apărării din SUA, Lloyd Austin, la întâlnirea grupului de sprijin pentru Ucraina de la Ramstein, 19 martie 2024.
Secretarul Apărării din SUA, Lloyd Austin, la întâlnirea grupului de sprijin pentru Ucraina de la Ramstein, 19 martie 2024.

În SUA, republicanii blochează în Camera Reprezentanților un proiect de lege care ar oferi un buget de 60 de miliarde de dolari pentru ajutoare militare acordate Ucrainei.

În condițiile unor tergiversări ale legii care durează de luni de zile, Casa Albă a încercat soluții noi pentru a aproviziona militar Ucraina, inclusiv livrări din stocurile de arme deja existente.

Săptămâna trecută, administrația Biden a anunțat că va trimite Ucrainei 300 de milioane de dolari ca asistență militară, dar a adăugat că este o măsură extraordinară, după ce Pentagonul a făcut economii neașteptate în urma unor contracte militare. Oficialii americani recunosc însă că genul acesta de sprijin este insuficient și nu funcționează pe termen mai lung.

Oficiali americani spun că lipsa fondurilor are deja un impact pe teren în Ucraina, iar forțele ucrainene sunt nevoite să raționalizeze resursele limitate.

Germania oferă ajutor militar Ucrainei de jumătate de miliard de euro

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunțat un pachet de ajutor de 500 de milioane de euro pentru Ucraina, care include 10.000 de obuze de artilerie, și a declarat că SUA sunt în continuare un partener de încredere în sprijinirea Ucrainei.

Republica Cehă a anunțat și ea că este pe punctul de a livra Ucrainei mii de obuze de artilerie. Ministrul ceh de externe, Jan Lipavský, a declarat că a asigurat până acum 300.000 de obuze și că muniția va oferi un „spațiu de respirație de câteva luni” vital în prima linie.

Observatorii afirmă însă că, fără contribuția SUA, doar sprijinul european nu va fi suficient pentru respingerea agresiunii ruse din Ucraina.

„Nu există o modalitate prin care aliații noștri să își poată combina cu adevărat forțele pentru a compensa lipsa sprijinului american”, a declarat pentru Reuters un oficial american din domeniul apărării.

În Europa, șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că va propune folosirea a 90% din veniturile din activele rusești înghețate în Europa pentru a cumpăra arme pentru Ucraina prin intermediul fondului european pentru pace.

Borrell a mai spus că va propune ca restul de 10% să fie transferat la bugetul UE, pentru a fi folosit pentru a spori capacitatea industriei ucrainene de apărare.

El a anunțat că va prezenta propunerea statelor membre ale UE înaintea summitului liderilor UE din 21-22 martie.

Articol preluat de pe Europa Liberă România.

XS
SM
MD
LG