Linkuri accesibilitate

Andrei Deviatkov: „Retorica anti-rusească a guvernanților de la Chișinău, din păcate, este un instrument politic folosit zilnic”


Ministerul de externe de la Moscova
Ministerul de externe de la Moscova

Comentatori moscoviți despre criticile autorităților moldovene la adresa Rusiei

Președintele Parlamentului R. Moldova, Andrian Candu, a repetat vineri criticile la adresa Rusiei formulate într-o declarație adoptată joi de legislativul de la Chișinău, controlat de partidul său, PD. În declarații consemnate de AP și Interfax, printre altele, Candu a spus astăzi că țara sa este gata să coopereze cu Rusia „pe o bază de respect reciproc, iar nu de relație între stat dominant și stat dominant” și s-a plâns că Chișinăul a întins Moscovei o mână de împăcare ca să se trezească cu „o palmă peste față”. Cele mai recente acuzații de acest fel venite de la Chișinău au fost criticate de îndată de președintele Igor Dodon și de fostul președinte Vladimir Voronin, dar încă nu au primit o reacție oficială de la Moscova.

Mass-media din Federația Rusă a tratat sec știrea despre aprobarea în Parlamentul Republicii Moldova a unei declarații prin care condamnă atacurile asupra securității sale informaționale și amestecul abuziv în activitatea politică din stat. Jurnaliștii nu au reacționat decât cu depeșe scurte, relatând factual despre cele întâmplate joi.

Presa rusă îl citează mai ales pe Igor Dodon, care pe pagina sa de Facebook și-a explicat poziția. Agenția rusă de știri TASS scrie că președintele Republicii Moldova asigură că demersurile anti-ruse din partea deputaților moldoveni vor înceta după alegerile parlamentare de la sfârșitul anului. „Aceste provocări sistematice și intenționate au drept scop determinarea parții ruse de a veni cu un răspuns similar în adresa țării noastre”, a spus Dodon, citat de TASS.

Agenția de știri federală RIA Novosti face trimitere la declarațiile Ambasadorului Rusiei în Republica Moldova Farit Muhametșin. Chișinăul a acuzat Rusia de „interferență în securitatea informațională”, dar cetățenii înțeleg de unde pornesc astfel de inițiative, spune Muhametșin, citat de RIA. În opinia ambasadorului, restricția difuzării programelor informaționale pe teritoriul Republicii Moldova va lovi în primul rând asupra cetățenilor.

Agenția informațională rusă REGNUM scrie că prin adoptarea declarației despre amestecul abuziv în activitatea politică a Republicii Moldova, Parlamentul a depășit retorica anilor 90, cunoscută pentru fraza „Valiza, gara, Rusia!”. În pofida promisiunilor lui Dodon că totul se va schimba după alegeri, jurnaliștii de la REGNUM scriu că prin acțiunile sale socialiștii reușesc să-l ajute doar pe liderul democrat Vlad Plahotniuc. Autorii mai punctează că puterea președintelui în Republica Moldova e pur simbolică și că Dodon este lipsit de pârghii de influență asupra politicii interne și externe a țării.

La solicitarea Europei Libere, a explicat ecourile sumare în presa rusă expertul Andrei Deviatkov, colaborator științific de la Institutul de Economie al Academiei de Știință din Rusia. El consideră că declarația „anti-rusească” aprobată de Parlament probabil nici nu va fi însoțită de o reacție substanțială din partea Kremlinului.

„Cred că la Moscova toți înțeleg motivul din spatele acestor declarații și anume caracterul lor vădit pre-electoral. Dacă Rusia ar reacționa la asta, cum să spun, emotiv, dacă ar introduce anumite sancțiuni, de exemplu, asta ar face jocul agendei guvernării curente din Republica Moldova. Retorica anti-rusească a guvernanților, din păcate, este un instrument politic folosit zilnic. Cred că nimeni nu ar vrea și nici nu ar avea sens să se răspundă la aceste mici înțepături. Toți știu că ceea ce spun autoritățile din Moldova, majoritatea declarațiilor lor au un caracter populist și nu au consecințe de durată.”

Deviatkov a adăugat că atenția Rusiei acum e axată mai mult pe situația din Ucraina. Pentru Kremlin la acest moment e importantă păstrarea statu-quo-ului în Republica Moldova, spune expertul rus.

Previous Next

XS
SM
MD
LG