Era şi timpul, la un deceniu de la în-Nobel-area autoarei Leagănului respiraţiei, să apară un volum de sinteze româneşti (monografii şi teze de doctorat s-au publicat deja), iată-l – Herta Müller, un puzzle, Editura Şcoala Ardeleană, 2018, coordonator Ruxandra Cesereanu.
21 de studii, de varii întinderi, semnate de 20 autori din România şi unul din Germania, la rândul lui originar din România, Ernest Wichner, acoperind cele mai diverse aspecte ale creaţiei Hertei Müller, grupate în 5 compartimente: Chestiunea identitară; Traumă şi dincolo de traumă; Memorie şi cartografie; Fotografii, imagini, priviri; Animalitate şi post-uman; Despre poezie şi alţi demoni – per total 350 de pagini. Am ales patru autoare, ele însele de prim raft, din care citez câte-un mic fragment, spre edificare:
Marta Petreu: „Scriind obsesiv despre ce-o doare, autoarea a reuşit să facă, în cele şase romane ale sale, un întunecat portret al lumii europene din ultimele două treimi ale secolului al XX-lea. Ea s-a ocupat mai ales de ţara sa de baştină, de România (…); dar şi de Rusia Sovietică, intrată în biografia autoarei ca un limb al infernului dantesc, căci acolo a fost deportată mama sa, nu i-a scăpat.” (Scriind din rană ca dintr-o călimară)
Sanda Cordoş: „Există, aşadar, în scrisul Hertei Müller, un palimpsest al traumelor, o continuitate şi un amestec al lor, şi tocmai de aici provine, într-o mare măsură, forţa scrisului ei; scriitoarea nu e, într-o ecuaţie simplificatoare, doar o militantă în contra abuzurilor, ci este o persoană care din copilărie a internalizat frica şi tocmai cu această frică plină de demnitate (…) s-a opus (…) brutalităţilor şi agresiunilor.” (Palimpsestul traumelor)
Ruxandra Cesereanu: „«Antigona» modernă de acum este o supravieţuitoare în proza Hertei Müller. Supravieţuirea ei se datorează faptului că e o făptură care cultivă memoria ca antrenament, etică şi justiţie. (…) Memoria însăşi devine o formă de supravieţuire şi rezistenţă, iar îngroparea în şi prin cuvinte a eroilor pieriţi, o formă supremă de justiţie şi de-abia apoi de literatură (sau de justiţie prin literatură).” (Antigona preschimbă trauma în memorie (despre spaimă şi morminte etice))
Simona Popescu: „Despre ce scrie Herta Müller? (…) Despre trădări, abuzuri, delaţiuni, frică, umilire, violenţă, prietenie, singurătate, despre conştiinţă şi memorie, despre cum ţi «se poate lua demnitatea zi de zi», despre mizerie şi păstrarea umanităţii. Despre cum ajung toate astea, ale vieţii, într-ale scrisului. Şi cum influenţează scrisul viaţa prezentă (şi chiar trecută, ori… viitoare).” (Tropisme. Asamblaj. Reazem)
Nu-i mai puţin adevărat că toate studiile merită citite cu luare-aminte, căci va fi, negreşit, „o lectură cu spor şi folos intelectual”.
10 februarie ’20
