Sărbătorile pascale sunt cele mai importante pentru majoritatea moldovenilor, fiind comparabile doar cu Crăciunul. În mod tradițional, în aceste zile ulițele satelor sunt invadate de miros de pască și cozonac. Gospodinele din satul Selemet, raionul Cimișlia, s-au ambiționat să teleporteze pe internet aceste arome, în cele mai diverse colțuri ale lumii, acolo unde sunt stabiliți selemeșteni. Ele și-au dat întâlnire la Ana Cotruță, o femeie între două vârste, care astăzi a copt în fața camerei de la computer cozonaci și pască.
„Sunt foarte bucuroasă că ați venit oameni de peste hotare. Sunt tare mulțumită că ați venit în gospodăria mea. Azi este o zi deosebită, este Joia Mare, în care se fac toate tradițiile din vechime, de la buneii noștri, de la strămoșii noștri, de la mamele noastre, o să vopsim un ou, o să facem pască, o să facem foarte multe lucruri.”
Eugenia Eni este una dintre puținele băștinașe care și-au permis în acest an să revină de Paște acasă. Este plecată de peste un deceniu în Italia. Atunci când nu poate veni în sat coace cozonac acolo unde se află, oricare ar fi condițiile. Mai în glumă, mai în serios, spune că umple cu miros de pască întregul cartier unde stă și suportă privirile piezișe ale italienilor când adună coji de ceapă din supermarketuri. Italienii nu au de unde să știe că Eugenia le va folosi la vopsitul ouălor. Când a plecat pentru prima dată de-acasă caietul cu rețete de la bunica a fost printre lucrurile de preț pe care a ținut să le pună în bagaje:
„Am luat cu mine caietul (de rețete, n.r.). Suntem peste hotare, acolo au alte tradiții, nu se prea face ca la noi. Ca să nu uităm tradițiile, ne-am scris rețetele de cozonac, chiar și cum mielul se pregătește, pentru a pregăti carnea de miel este o rețetă aparte și mereu cu caietul după mine, și cozonacul, și biscuiții, tot ce gătea maică-mea acasă și am văzut la ea și învățat.”
An de an cozonacii de fabrică i-au înlocuit pe cei de casă, friptura de găină i-a luat locul celei din carne de miel, iar ouăle nu mai sunt roșii, ca pe vremuri, ci verzi, mov sau chiar multicolore, constată cu mâhnire pensionara Olga Martînova, originară din Cernăuți, pe care am întâlnit-o în târgul pascal din preajma catedralei din Chișinău. Ea mai spune că dacă pe timpul bunicii ei femeile se trezeau la 4 dimineața pentru a frământa aluatul pentru Pască, astăzi nu se mai pune această problemă – cozonacul poate fi cumpărat de la iarmaroc.
„Este foarte scump, negospodăresc și necreștin, nu trebuie aceste decorațiuni cu zahăr care sunt puse deasupra. Dacă se coace cozonacul acasă, coaja deasupra e mai frumoasă, mai rumenă. Noi ar trebui să continuăm tradiția de la părinți, absolut în toate, și când vine vorba de coptul cozonacului, și când e vorba de mers la biserică. Tatăl meu a locuit vreme îndelungată în București și cânta frumos Doamne miluiește, cunoștea limba română și rusă. În general, sărbătorile pascale sunt printre puținele sărbători care unesc oamenii. În biserică uităm de necazuri, acolo nu-i contează că ești român, rus sau ucrainean. Toate problemele le lăsăm în pragul bisericii.”
O persoană cheltuie cam o mie de lei pentru masa de sărbătoare...
Potrivit unui sondaj realizat în ajunul sărbătorilor pascale de compania „Date inteligente”, o persoană cheltuie cam o mie de lei pentru masa de sărbătoare, ceea ce înseamnă că o familie ar trebui să scoată din buzunar câteva mii de lei pentru a se asigura că în Duminica Învierii va avea de toate pe masă. Directorul executiv al companiei „Date inteligente”, Mihai Bologan, spune că suma se dublează dacă luăm în calcul și darurile sau pomenile pe care le oferă oamenii de Paştele Blajinilor:
„În mediul rural se ține și postul mai mult și se cheltuie un pic mai mult. Diferențele acestea nu sunt semnificative și cifra reală ar putea să fie mai mare sau mai mică, dar ele ne arată orientativ unde sunt miliardele, deoarece dacă înmulțim chiar și două milioane de oameni la o mie de lei - avem două miliarde de lei care se cheltuie, cel puțin, pentru sărbătorile de Paște.”
În goana după comoditate şi modern, sărbătorile, altădată de suflet, astăzi devin tot mai comerciale, spune pensionara Olga Martînova, cu care am stat de vorbă în preajma catedralei din capitală. Ea spune că nu are cum să se opună schimbărilor ce vin ca tăvălugul, dar totuși își îndeamnă rudele și prietenii să pună mai mult preț pe valoarea sufletească a darurilor pentru că acesta este adevăratul lor rost, și nu valoarea utilitară.
