Linkuri accesibilitate

88, sau două infinituri alăturate într-o viaţă de om


Scriitorul Vladimir Beşleaga la cetatea Soroca

Vladimir Beşleagă este el însuşi o unitate de măsură

Nu tot omul ajunge să „încorporeze” două infinituri – deocamdată în chip de cifra 8 – într-o viaţă, mai cu seamă când viaţa e de creator „supt vremi” (cumplite, se-nţelege), adică una chinuită. Pe 25 iulie, maestrul Vladimir Beşleagă tocmai a împlinit 88 de – judecând după forma în care se află, îmi vine să scriu: „primăveri” – ani, iar prezenţa Domniei Sale în spaţiul public – c-o fi lansări de carte, c-o fi dezbateri TV, c-o fi în publicaţiile periodice, nu neapărat literare – e una constantă, nu de puţine ori chiar reconfortantă.

Vladimir Beşleagă este un tragic maratonist al literelor noastre care tot aleargă de câteva decenii bune, mai exact – de peste o jumătate de secol, dar nu spre a vesti Victoria în cetate, ci pentru a da alarma! De la Zbor frânt (1966) la Cumplite vremi (2017), fără a uita de Viaţa şi moartea nefericitului Filimon (1988; una dintre puţinele opere de sertar ale literaturii române din Basarabia!), Domnia Sa nu şi-a scos niciodată zalele de luptător, şi nici nu s-a încununat, ca atâţia alţii, cu laurii crescuţi în serele politichiei naţionale. Dacă nu aş şti că orice comparaţie şchioapătă, l-aş numi „un Socrate la scară locală”; frică însă mi-i că se vor găsi deîndată unii să-i întindă cupa cu otravă. Tocmai d’aia şi nu-l compar cu nimeni – Vladimir Beşleagă este el însuşi o unitate de măsură.

Cu atât mai dificil să-l „fixez” într-o formulă, de unde însuşi autorul le-a cam încercat pe toate – roman de introspecţie, roman de dragoste, roman istoric etc., etc. –, urmând îndeaproape exemplul mentorului său spiritual, Liviu Rebreanu. (Faptul că aşa şi nu şi-a dat doctoratul, cu o teză consacrată lui Rebreanu, fiind alungat de la Academie, pare să-l fi marcat pe autorul nostru – în sensul în care a devenit un „rebrenian” în ale scrisului, în ciuda a tot şi a toate.) Criticul Ion Simuţ îl prinde exact, şi ca om, şi ca scriitor: „Vladimir Beşleagă are o biografie de scriitor incomod, având vagi similitudini cu aceea a maramureşanului Augustin Buzura... Cei doi colegi de generaţie şaizecistă, din două extreme ale spaţiului românesc, au în comun admiraţia pentru Liviu Rebreanu, simţul moral acut, fibra de opozanţi şi subversivi, spiritul analitic al prozei, conştiinţa dramatică a confruntării cu sistemul comunist (cenzura i-a obstrucţionat semnificativ), prezentă atât în atitudinea lor ca scriitori, cât şi în comportamentul personajelor”.

Nu-i de mirare, aşadar, că Vladimir Beşleagă îl va alege pe un alt cărturar incomod, şi care-a plătit cu capul – nimeni altul decât cronicarul Miron Costin –, pe post de protagonist al frescei istorice Cumplite vremi, Cartier, 2017 – roman care, în opinia lui Octavian Soviany „se impune drept una din cele mai laborioase încercări de frescă istorică din literatura română postbelică, în a cărei plămadă, alături de elementele tradiţionale ale naraţiunii istorice, autorul încearcă să topească achiziţiile mai recente ale romanului, cum ar fi, bunăoară, tehnica monologului interior sau a fluxului de conştiinţă” –, şi asta în momentul în care lui însuşi i s-a blocat o carte preţ de aproape două decenii. Strălucită revanşă auctorială, chiar dacă de la scrierea romanului („Ianuarie 1981 – februarie 1983. Revăzut în 2016”), au trecut alte câteva decenii.

Voi încheia aceste rânduri – nu înainte însă de a-i ura la mulţi ani şi noi împliniri! – cu cuvintele sărbătoritului, dintr-un interviu de-acum trei ani din „Observatorul de Nord” acordat lui Vadim Şterbate, spre luare aminte:

Noi trăim într-un secol al accelerării şi al rapidităţii, iar faţă de alte epoci sigur că s-au răsturnat multe lucruri. Eu îmi amintesc că în anii trecuţi, prin anii ’94-96 regretatul Vasile Leviţchi, îmi adresează o întrebare: iată, în perioada restructurării şi a renaşterii naţionale, scriitorii şi oamenii de cultură mergeau în primele rânduri, dar acum ce tendinţe se profilează? Eu îi spun că fiecare epocă are criteriile ei, iar acum iese în faţă aşa-zisul om de afaceri, care ştie să învârtească, să sucească, să vândă, să cumpere şi să câştige, intelectualii sunt marginalizaţi. Acum îmi dau seama că nu am greşit prea mult pentru că începe să predomine cel care are proprietate, mijloace şi finanţe. Lucrul acesta s-a produs iar oamenii de cultură, şi cultura în ansamblu, a rămas pe planul doi. De aici se poate deduce că criteriul valorilor s-a răsturnat. În societăţile normale, unde evoluţia istorică şi socială s-a produs lent, cultura a fost totuşi apanajul unor cercuri restrânse. În aşa-zisul socialism cultura se zicea că era a maselor, dar era o cultură elementară şi dirijată. O cultură propagandistică ideologizată. Cultura autentică este absolut liberă şi independentă faţă de toate celelalte componente sociale. În timpurile noastre este de mirare că în societatea basarabeană noi continuăm să avem o cultură foarte serioasă în toate domeniile. Avem cadre, potenţial intelectual, cultural şi artistic, dar ele nu cuprind zone mari. Chiar dacă în faţă au ieşit oamenii cu bani mulţi, nu înseamnă că criteriul valorilor s-a anihilat. Aceasta nu se poate întâmpla, se restrânge, dar nu dispare. (…)

Unirea cu România a fost şi este salvarea noastră până astăzi. Basarabia poate alege doar două căi: gubernie rusească ori provincie românească. Ca stat ea poate să existe, dar ea va fi un stat aproximativ şi slab.”

XS
SM
MD
LG