Puține detalii sunt mai grăitoare în privința naturii conferinței „ultimei șanse” COP26, menită să oprească încălzirea planetară, decât faptul că Boris Johnson a decis să se întoarcă de la Glasgow la Londra cu avionul, mai degrabă decât cu trenul.
Deschizând lucrările, Johnson a pictat un tablou apocaliptic, în care Miami, Shanghai sau Alexandria din Egipt ar dispărea sub ape, iar nori de lăcuste vor devora recoltele într-o căldură de cuptor, urmată de ger polar (lipsea fraza din Evanghelia după Matei: "Și rugați-vă ca sfârșitul lumii să nu vie iarna, nici sâmbăta", Matei, 24: 20).
Desigur, dacă e adevărat că nimeni nu s-ar fi așteptat ca lideri politici din Grecia, să spunem, sau Portugalia, să facă demonstrativ o zi de tren pentru a ajunge la Glasgow pe sub Canalul Mânecii și întorcându-se acasă în același fel, era în schimb un minimum de așteptare din partea lui Boris Johnson ca el să facă drumul Glasgow – Londra cu trenul, punând astfel în lumină și excelenta calitate a căilor ferate britanice.
În loc de asta, cum o scrie site-ul The Independent, Boris Johnson s-a justificat prin aceea că drumul cu trenul ar fi durat prea mult și că avionul lui folosește combustibil care e „sustainable” (oprindu-se de la a spune că ar mai fi poate și „ecologic”).
Cotidianul scoțian local Glasgow Times scrie că echipa de comunicare a premierului britanic a dat asigurări că avionul lui folosește un amestec special („a special mix”) de combustibil, care nu poluează. Același Glasgow Times mai spune însă că guvernul central e acuzat acum de ipocrizie, mai ales după ce ministrul economiei Rishi Sunak a anunțat restricții bugetare pentru zborurile interne de scurtă durată, cu câteva zile numai înainte de deschiderea conferinței COP26.
Cotidianul stângii intelectuale londoneze The Guardian precizează la rândul său că drumul cu trenul Glasgow – Londra ar fi durat patru ore și jumătate. În loc de asta, scrie The Guardian, Johnson se va întoarce la Londra într-un Airbus A321.
Ultimatumuri reciproce franco-britanice, dar Macron dă înapoi
Ultimatumul meu e mai mare decât al tău! S-ar zice că de la Napoleon n-a mai fost situația atât de tensionată peste Mânecă (La Manche). Parisul și Londra și-au aruncat reciproc câte un ultimatum în legătură cu regulile reciproce ale pescuitului în apele teritoriale ale fiecăreia.
Franța a amenințat că nu va mai permite navelor britanice de pescuit accesul în porturile sale. S-a fluturat și amenințarea suprimării furnizării de electricitate către insulele anglo-normande. În seara trecută, însă, o scrie tot The Guardian, Emmanuel Macron a dat semne că s-ar abține totuși de la un conflict direct cu Johnson și guvernul său de desperados ai Brexitului.
Autoritățile franceze dăduseră Angliei un ultimatum până astăzi, marți 2 noiembrie, ca să permită accesul navelor de pescuit franceze în apele britanice; la rândul său, Londra, prin intermediul ministrei de externe Liz Truss, îi transmisese Franței un ultimatum de 48 de ore ca să renunțe la amenințări, altminteri guvernul Johnson va lansa o acțiune în fața justiției europene. Pe scurt, Londra a cerut, cum o rezumă Le Monde, ca Franța să-și retragă cererile «nerezonabile». The Times, la Londra, explică natura legală a procedeului juridic prin care Marea Britanie poate bloca temporar o astfel de dispută, în așteptarea rezolvării ei în fața unor instanțe internaționale.
La Bruxelles, Maroš Šefčovič, vice-președinte al Comisiei Europene, a cerut la rândul său, în numele UE, Marii Britanii “să nu caute confruntarea directă”, scriind pentru asta un comentariu direct în The Daily Telegraph, cotidianul pro-Brexit în care a publicat regulat și Boris Johnson până să devină premier. În același ziar, comentatorul Daniel Hannan explică de ce Boris Johnson nu ar putea, din perspectivă britanică, să cedeze în fața a ceea ce la Londra e numit “șantaj” din partea Franței.
Ba chiar, la Londra, Financial Times spune nici mai mult nici mai puțin decât că „tensiunile franco-britanice reprezintă un risc pentru întregul Occident”.
Independența Scoției: o altă politizare a COP26
În acest timp, cum o scrie principalul ziar scoțian, The Herald (care este și cel mai vechi ziar din lume, apărând fără întrerupere din 1783!), șefa guvernului scoțian, Nicola Sturgeon, este la rândul ei acuzată că se folosește de summitul COP26 din Glasgow pentru a promova cauza independenței Scoției.
Sturgeon a fost astfel criticată pentru că a profitat de eveniment ca să posteze în ziarele locale anunțuri despre Scotland ca o “nation in waiting” (națiune în așteptare), sau punând panouri despre Scoția “not yet an independent nation” (o națiune nu încă independentă).
Partidele de opoziție din Scoția i-au atras atenția șefei guvernului, inflexibila Nicola Sturgeon, că pe lângă faptul că asta seamănă cu o ambuscadă în care cad politicienii străini, asemenea anunțuri fără legătură cu tema lucrărilor din Glasgow intră în conflict cu propriul ei mesaj, care este cel de a le cere liderilor planetei sosiți acolo “să-și lase egoul deoparte” pe durata conferinței.
COP-out: cum e văzută conferința despre climă în restul continentului
Dacă în Franța ceea ce se petrece la Glasgow până pe 12 noiembrie e văzut mai degrabă pe fundalul conflictului legat de pescuit, în restul continentului presa se concentrează pe punctele forte și intervențiile cele mai marcante ale participanților. Astfel, în Spania, El Pais are ca principal titlu o frază a secretarului general ONU António Guterres: “Nu mai putem să tratăm natura ca pe un WC (un váter). Suntem pe cale să ne săpăm singuri mormântul.”
Titlu identic la Barcelona, în La Vanguardia. În schimb – Summitul climateric: "ocazie unică" sau "blá-blá-blá"? se întreabă în Portugalia, țara lui António Guterres, Diário de Notícias.
În Italia, La Repubblica scrie că țările sărace sunt sugrumate (strozzati) de cele mari: săracii cheltuiesc de 5 ori mai mult pentru rambursarea datoriilor decât pentru climă. La Milano, Corriere della Sera analizează simbolica scaunului gol al Chinei și ajunge la concluzia că este un gest calculat din partea unei țări vinovate de nu mai puțin de 28% din poluarea mondială. Decizia lui Xi Jinping de a se ține departe de summiturile de la Roma și Glasgow (unde el s-a exprimat doar via o declarație scrisă) este grea de consecințe pentru restul planetei, estimează Corriere della Sera.
La Stampa, din Torino, prezintă toate scenariile apocaliptice care ar putea surveni dacă temperatura globală va urca într-adevăr cu 2 grade Celsius, așa cum pare inevitabil dacă nu se fac eforturi colective, planetare, pentru a opri asta.
La München, Süddeutsche Zeitung (SZ) se oprește asupra a tot ce a făcut Angela Merkel pentru climă pe când era cancelara Germaniei (SZ numind-o die Klimakanzlerin) și găsește că Merkel a fost mai activă pentru apărarea climei și combaterea încălzirii planetare în afara Germaniei, decât acasă. Acasă, consideră SZ, Merkel n-a făcut destul, ea protejând industria grea, totul sub scuza că „politica este doar ceea ce e posibil” (Politik ist, was möglich ist). Iar asta, scrie SZ, n-a fost suficient.
În Rusia, dat fiind că Putin n-a mers nici la summitul G20 din weekend, de la Roma, și nici nu ia parte la cel climateric de la Londra, presa nu dă o mare atenție conferinței mondiale de la Glasgow. Atunci când o face, precum cotidianul de semi-opoziție Izvestia, alege aceleași subiecte mai colorate, precum „gâlceava pescărească” (рыбный спор) dintre Franța și Anglia, Izvestia punând titlul că «Marea Britanie mulțumește Franței» pentru că nu aplică imediat sancțiunile cu care o amenințase, ceea ce de altfel nu este cu totul exact.
Pentru a încheia, la Bruxelles, Le Soir anticipează, pe un ton pesimist, că nimic concret nu va ieși din acea conferință și că planeta se îndreaptă de fapt ineluctabil spre o încălzire cu 2,7ºC (cel puțin) în plus. Tot în “capitala Europei”, Bruxelles, site-ul american specializat în tot ce este UE și afaceri europene, Politico, pune capac evenimentului făcând un portret al decorului conferinței COP26: “mizerabilul Glasgow” (filthy Glasgow), de la gunoaiele neridicate de pe străzi, până la grevele în serie și șobolanii care se plimbă la aer și la vedere ca într-un remake al filmului distopic SF “District 9”.
Gênant: prins Charles struikelt podium
În sfârșit, în ceea ce pare a fi din disperare, parte din mass media caută să coloreze anumite momente ale evenimentului, pentru a menține atenția cititorilor sau internauților (evenimentul durează până pe 12 noiembrie, totuși).
Atunci când se epuizează intervențiile și citatele puternice și colorate, cum fost când secretarul general ONU Guterres a spus (vezi mai sus) că “natura nu e un WC”, sau când nu se găsesc detalii baroce precum acela că Boris Johnson se întoarce la Londra cu avionul, în loc să se lase tras legănat patru ore cu trenul (vezi sus de tot), se poate recurge la ceea ce a făcut cotidianul olandez De Telegraaf (principalul ziar al Olandei, de altfel, cu 400.000 de exemplare vândute pe zi), construind o întreagă postare pe pagina sa web principală, cu un clip video și subtitluri, din aceea că prințul Charles a trecut printr-un moment presupus jenant (gênant), ba chiar dureros (pijnlijk) pentru că o fracțiune de secundă s-a împiedicat urcând pe podium:
“Gênant: prins Charles struikelt podium” = “Jenant! Prințul Charles se împiedică pe scenă!” Iată, orice captatio benevolentiae este bună, oricât de minoră sau grosolană, doar să fie o capcană de clickuri și să zicem că asta e pentru binele planetei!
