La aproape două săptămâni de la alegerile parlamentare, partidele politice care vor face parte din viitorul legislativ nu au ajuns la un numitor comun în privința unei coaliții. Blocul ACUM a refuzat invitația la dialog a democraților, iar socialiștii, prin vocea președintelui Igor Dodon, au spus că sunt în așteptarea confirmării mandatelor de deputați de către Curtea Constituțională.
Între timp, tot mai mulți analiști politici se întreabă în ce măsură scenariul unor alegeri anticipate este luat în calcul de cele patru formațiuni ajunse în Parlament? Printre ei și comentatorul IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârță, care, însă, crede că niciun partid nu ar fi favorizat în cazul unor anticipate.
„Un aspect foarte important, este costisitor pentru partidele politice și nu mă refer la costurile legale, dar la sigur într-o campanie sunt și alte costuri mult mai mari pe care partidele politice nu le declară. Un al doilea moment rațional este că niciun actor politic care este acuma trecut în Parlament în cazul unui scrutin anticipat nu are niciun fel de garanție că va acumula un scor mai bun. Totuși, eu cred că Partidul Democrat mai degrabă ar încerca să meargă pe formula formării unui Guvern, pentru că în așa mod ei vor conduce Republica Moldova încă patru ani de zile.
În cel de-al doilea scenariu, vor trebui din nou să treacă printr-un scrutin parlamentar ceea ce va perturba o anumită liniște și anumite planuri politice pe care acest partid probabil le are. De ce spun că anume Partidul Democrat? El acum conduce și totodată orice coaliție de guvernare posibilă la moment nu poate avea loc fără Partidul Democrat”.
În această săptămână, Republica Moldova a fost menționată într-o anchetă internațională despre o nouă schemă transfrontalieră de spălare de bani. Proiectul pentru Relatări despre Crima Organizată și Corupție, un proiect de cooperare jurnalistică, a descoperit o schemă prin care s-au spălat miliarde de dolari din Rusia. În această inginerie financiară au fost folosite și trei companii înregistrate la Chișinău. Cum se întâmplă că Republica Moldova apare aproape invariabil în diverse „laundromate”? O întrebare pe care am adresat-o jurnalistului portalului specializat pe teme economice, Mold-street.com, Ion Preașcă.
„N-aș crede că suntem o excepție. Suntem, de fapt, o parte a unui sistem financiar, nu suntem izolați de toată lumea. Se întâmplă pentru că a fost o perioadă lungă de tranziție, în care cei care făceau averi pe căi nu tocmai ortodoxe, legale, căutau posibilități de a ascunde acești bani în zone unde nu pot ajunge oricare, ca apoi să-i aducă ca bani curați să-i investească. Cumva, sistemul bancar a fost foarte netransparent până nu demult, totodată sunt anumite cutume în acest sistem și multe din informații nu apar în public, adică este secretul bancar.
După cum se constată, unele bănci au comis multe nereguli în trecut. Acuma vedem că chiar Banca Națională publică periodic că iată a fost avertizată, a fost sancționată o bancă. Avem o schimbare și de undeva e spre bine”.
„Troika Laundromat”, schema globală prin care care s-au spălat în jur de nouă miliarde de dolari din Rusia, reprezintă numai un fragment, circa 5% din suma totală a tranzacțiilor suspecte, investigate acum de Proiectul de Relatări despre Crima Organizată și Corupție (OCCRP).