DNIPRO, Ucraina -- În jurul orei 1:30 după miezul nopții, pe 6 decembrie, o explozie m-a trezit în apartamentul mamei mele, situat pe o stradă centrală din orașul meu natal, unde adormisem după o sirenă de raid aerian. Explozia părea să fie aproape și a fost urmată de rafale.

Când m-am dus în camera mamei să o întreb dacă ar trebui să ne adăpostim în subsolul blocului de nouă etaje, în stil sovietic, a spus că nu e nevoie. „Sunt doar drone Shahed. Așa le doboară”, a spus ea.

„Putem merge în holul apartamentului... dacă vrei. Are un perete portant”, a adăugat mama mea, Tetiana, care are 50 de ani. Mi-a sugerat să verific canalele locale de Telegram care monitorizează atacurile rusești pentru a vedea încotro se îndreaptă dronele.

Raidul aerian a durat toată noaptea și, dimineața, o rachetă a lovit o zonă învecinată a orașului. Timp de două zile, coloane groase de fum au acoperit zona, iar elicopterele au fost trimise să stingă incendiile provocate de atac.

Depozitele în care se păstrau tifon, bandaje și anvelope au fost lovite, iar resturile unei alte rachete au fost găsite împrăștiate pe un teren de joacă pentru copii dintr-un parc situat la 10 minute de mers pe jos de casa noastră.

„Niciun adăpost nu te poate salva”

Important centru industrial și nod de transport pentru voluntarii care sprijină eforturile de apărare, al patrulea oraș ca mărime al Ucrainei se află la aproximativ 100-120 de kilometri de linia frontului, mai la est și la sud. De mult timp, este una dintre țintele cele mai frecvente ale atacurilor aeriene rusești.

În al patrulea an al invaziei rusești în Ucraina, locuitorii din Dnipro s-au obișnuit cu amenințarea constantă a morții și au devenit experți în evaluarea pericolului, după cum am observat în timpul unei vizite de trei săptămâni în oraș, la începutul iernii.

Nu mai fusesem în Dnipro din vara anului 2022 – la câteva luni după invazia din 24 februarie – și am observat câteva diferențe notabile, cum ar fi adăposturile de beton deasupra solului care se află acum pe multe străzi.

Dar oamenii rar intră în ele, mi-a spus Daniil, în vârstă de 21 de ani, care a studiat turismul la universitatea locală, la o zi după atacul din timpul nopții.

„Nu te poți apăra cu adevărat de rachete. Niciun adăpost nu te-ar salva de o lovitură directă”, mi-a spus el, în timp ce stăteam într-o cafenea plină de oameni, pe malul stâng al râului care dă numele orașului.

Oraș de reședință al unei provincii care se învecinează cu regiunile Donețk, Zaporijia și Harkiv, toate ocupate parțial de forțele ruse, Dnipro este amenințat zilnic de rachete și drone, chiar dacă destinația lor finală se află mai adânc în interiorul Ucrainei, mi-a explicat Daniil.

„Dacă lansează ceva din sud sau din est, este aproape inevitabil să avem o sirenă de raid aerian. Este pur și simplu imposibil să reacționăm de fiecare dată.”

În unele cazuri, nu este timp să reacționezi.

Pe 1 decembrie, o rachetă a lovit orașul în jurul orei 10 dimineața, la doar câteva minute după ce a fost dată alarma. Patru persoane au fost ucise și alte 45 rănite.

În momentul impactului, mă aflam într-o coloană de mașini care așteptau la semaforul roșu. Nimeni nu a intrat în panică, chiar dacă pericolul imediat nu trecuse.

„Este literalmente o ruletă rusească”, mi-am spus, citind pe Telegram că un al doilea atac putea avea loc în orice moment.

Când am intrat în clădirea în care lucrează mama mea, puțin mai târziu, oamenii stăteau în fața birourilor și își arătau imagini cu urmările dezastrului care apăreau pe rețelele de socializare.

Încercând să pună cap la cap ceea ce se întâmplase înainte de declarațiile oficiale, oamenii își sunau familiile. O singură întrebare răsuna pe coridoare: „Ești bine?”

Odată ce canalele care monitorizează atacurile rusești au început să informeze că pericolul a scăzut ușor, grupurile de oameni s-au despărțit, iar toată lumea s-a întors la muncă: viața a revenit la normal, sau la ceea ce se consideră normal la Dnipro în aceste zile.

Întuneric la amiază

Dnipro nu este un oraș din prima linie, dar fiecare an de război a adus trupele ruse mai aproape, iar viața în decembrie anul acesta arăta diferit față de cea din decembrie 2022. Și suna diferit, de asemenea.

Soldați care vin de pe front sau pleacă pe front; panouri cu oferte de serviciu militar în cele mai cunoscute brigăzi din Ucraina; clădiri avariate, acoperite cu panouri de placaj – toate acestea arată prezența războiului.

Cu toate acestea, casele restaurate după lovituri se află alături de complexe rezidențiale moderne, recent construite, precum și de parcuri și restaurante, care continuă să apară în tot orașul.

În ciuda atacurilor frecvente, mulți locuitori continuă să iasă seara până în ultimele ore înainte de interdicție, care începe la miezul nopții.

Adesea, însă, iluminatul public e stins, iar străzile orașului sunt pline de zgomotul generatoarelor instalate în fața majorității cafenelelor și magazinelor. Trecând pe lângă ele, abia poți auzi persoana de lângă tine.

Pe fondul intensificării atacurilor rusești asupra infrastructurii energetice a Ucrainei, Dnipro are acum un program de întreruperi periodice pentru a economisi energie electrică și, ocazional, se confruntă cu întreruperi totale de curent.

Mii de apartamente rămân reci și întunecate mai mult de 12 ore pe zi, programul fiind ajustat în mod regulat, din mers.

Ca să gătească, să facă un duș cu apă care să nu fie rece ca gheața sau să îndeplinească alte sarcini zilnice, unii locuitori apelează la invertoare de energie, al căror cost începe de obicei de la aproximativ 1.000 de dolari - un preț pe care nu toată lumea și-l poate permite.

„Economisește o parte din energie când o avem și o reproduce când nu o avem”, mi-a explicat Volodimir, 23 de ani, muncitor în fabrică, în timp ce îi vizitam apartamentul.

„Familia mea mi-a dăruit un invertor de Anul Nou acum câțiva ani”, a spus el. „A fost un cadou minunat, având în vedere realitatea în care trăim. Chiar dacă este unul dintre modelele mai scumpe, nu poate satisface toate nevoile, dar măcar avem lumină datorită lui.”

Și zgomotul? „Este suportabil”, spune Volodimir. „Sună ca și cum cineva își uscă părul în camera alăturată.”

„Sufletele lor sunt încă acolo, pe front”

De la începutul agresiunii militare a Rusiei, acum mai bine de un deceniu, în regiunea Donbas (regiunile Donețk și Luhansk), Dnipro s-a mobilizat pentru a sprijini forțele ucrainene, inferioare numeric și din punct de vedere al armamentului.

Acum, pe fondul continuării invaziei pe scară largă, armata ucraineană a crescut ca număr, armament și experiență, dar rolul orașului - încă în mare parte vorbitor de limbă rusă - nu s-a schimbat.

Dnipro găzduiește mii de refugiați din estul și sudul țării și sute de soldați răniți. Organizațiile locale de voluntari lucrează non-stop pentru a ajuta persoanele strămutate de război și pentru a aproviziona brigăzile de pe linia frontului.

Serhii Kramarenko, un voluntar de 43 de ani, mi-a spus că vizitele pe front și apelurile telefonice non-stop de la soldați, rude și alți civili, la care „ți-e și frică să răspunzi”, au devenit o parte constantă a vieții sale.

„Asta e de-acum o cruce pe care o purtăm în fiecare zi”, a scris Kramarenko într-un mesaj pe Telegram. „Întâlnim mame care trăiesc de la un telefon la altul. Soldați care te privesc fără să te vadă, pentru că sufletele lor sunt încă acolo, pe linia frontului.”

Medicamentele, hainele și alimentele sunt necesități cotidiene absolute, dar sutele de oameni care au fugit din regiunile devastate de război către Dnipro au nevoie de ceva și mai important, a spus Serhii: de omenie.

„Munca a devenit mai liniștită, mai grea și mai profundă. Pentru că în spatele fiecărei cereri se ascunde o suferință umană reală”, a spus el. „Oamenii de aici trăiesc între un trecut distrus și un viitor înspăimântător.”

„Dincolo de Dnipro, mai aproape de linia frontului, oamenii cer un singur lucru: să supraviețuiască”, a adăugat el. „Nu se vorbește despre confort acolo... Oamenii cer doar să nu fie uitați, pentru că uitarea ucide mai repede decât frigul și foamea.”

„Oboseala nu înseamnă indiferență”

După aproape patru ani de război pe scară largă, oboseala a făcut din ce în ce mai dificilă mobilizarea donațiilor financiare. Iar scandalurile de corupție la nivel înalt nu au ajutat.

„Nimeni nu se aștepta să dureze atât de mult”, mi-a spus un antreprenor din Dnipro, în vârstă de 45 de ani, care strânge fonduri pentru armata ucraineană, asigurându-mă, totuși, că donațiile pe care le strânge (pentru vehicule militare, drone și sisteme de război electronic) nu au contenit.

„Oamenii sunt obosiți – asta este evident”, a spus antreprenorul, care se numește tot Serhii și nu a dorit să-i fie publicat numele de familie. „Însă oboseala nu înseamnă indiferență.”

În ciuda dovezilor zilnice despre război, uneori orașul mi-a amintit de Ucraina din timp de pace, o epocă prezentă, încă, în fiecare din noi.

Indicatoarele rutiere arată distanța până la Donețk și Sevastopol, în Peninsula Crimeea – orașe ucrainene ocupate de mult timp de Rusia.

Zeci de magneți din toată Crimeea, locul preferat al familiei noastre când eram copil, stau și acum pe frigiderul din apartamentul bunicii și bunicului meu. Multe alte suveniruri cumpărate de acolo înainte de ocupație le-am regăsit în camera copilăriei mele.

Dar, spre deosebire chiar și de 2022, locuitorii nu mai cer în mod vocal restabilirea granițelor Ucrainei din 1991, deși continuă să se opună ferm cererilor Kremlinului de a obține mai mult teritoriu și alte concesii care ar compromite suveranitatea țării - sau chiar mai rău.

„Oamenii de aici nu mai vorbesc despre o victorie necondiționată”, a spus Serhii. „Încercăm doar să îi ajutăm pe luptătorii noștri ca să ne păstreze țara.”

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te