Dacă vă lipsea încă un Președinte, îl aveți, acum, în persoana lui Emmanuel Macron. Șeful statului francez a publicat recent o scrisoare tipărită în ziare din toate cele 28 de state membre ale Uniunii Europene sub titlul „Pentru o renaștere europeană”.
Apelul Președintelui francez se adresează „cetățenilor Europei”, are toate datele unui program de guvernare continental și e semnat de un politician care se crede răspunzător de bunul mers al Europei. Macron își arogă, astfel, pretențiile de reformist universal și se așează, voit sau nu, în umbra și descendența lui Napoleon. Propunerile lansate de Macron, de pe aceste poziții de autoritate prezumtivă, sînt marcate de o imprecizie inițială, altfel foarte frecventă și prea puțin luată în seamă: confuzia între Europa și Uniunea Europeană. Astfel, prezentîndu-se în fața „cetățenilor Europei”, Macron pare să vorbească tuturor celor ce trăiesc în Europa. Scrisoarea e, însă, un program destinat strict problemelor interne ale Uniunii Europene.
Acest joc ambiguu în care Uniunea Europeană e cînd UE cînd Europa permite generalizări dubioase și inexactități pe care, altfel, rigoarea juridică europeană le evită sau interzice. Așa de pildă, ce se poate crede despre „cetățenii Europei” cărora Macron le cere sprijinul? Sînt ei numai cetățenii statelor membre UE? Dacă da, atunci, formula e goală, căci nimeni nu e, deocamdată, juridic vorbind, cetățean UE. Dacă nu, atunci, îi cuprinde această formulă și pe cetățenii Marii Britanii care va părăsi, foarte juridic vorbind, Uniunea Europeană? Dar pe moldoveni, pe ucraineni și pe albanezi? Sau Europa lui Emmaneul Macron nu include aceste state sărace și tulburi, în ciuda istoriei și poziției lor pe hartă? Dealtfel, între părerile și propunerile lui Macron, nu apar nicăieri Estul și Sudul Europei.
Programul Președintelui Franței și al noului reformator al Europei pare un document valid în cercul statelor membre occidentale. De altfel, intervenția Președintelui Franței e pusă în acțiune de un pretext strict occidental: Brexitul - votul popular care a decis retragerea Marii Britanii din UE. Emmanuel Macron ar dori să credeți că Brexitul e un „impas”, un „pericol” și o „capcană” de care Europa trebuie ferită. Încă o dată, dacă Marea Britanie pleacă de undeva, atunci pleacă din Uniunea Europeană și nu din Europa. În al doilea rînd, nu e clar de unde impasul, pericolul și capcana? Din votul liber al britanicilor sau din atitudinea liderilor UE care nu concep că așa ceva s-a putut întîmpla? E Uniunea Europeană o minune fără fisură și o istorie de nerefuzat sau necriticat? Sau forma de organizare, actuală, perfectibilă, voluntară și temporară a majorității statelor europene?
Macron și liderii UE care împart aceeași viziune văd în Brexit o eroare gravă, provocată de demagogie naționalistă. E de bănuit că UE e un ideal întrupat, mult peste capacitatea limitată și manipulabilă de judecată a alegătorilor. În același timp, critica UE sau refuzul de subordonare față de UE ca superstat sînt, automat, manifestări primitive și iraționale. Cu toate astea, Macron e îngrijorat de slăbiciunile UE, de subestimarea externă crescîndă, de lipsa de putere și neîncrederea în această organizație. Oare de ce? Și care sînt remediile? Răspunsurile lui Macron sînt, mai degrabă, un fel de a adînci problemele UE decît o dovadă de luciditate, într-un moment în care UE are nevoie în primul rînd de contactul cu realitatea.