Linkuri accesibilitate

Scrisorile din perioada comunistă, „o adevărată comoară pentru istorici”


Georg Hromadka în detenţie, fotomontaj

Profund îngrijorită, soţia deţinutului social-democrat Georg Hromadka scrie unui înalt demnitar de partid şi de stat în 1948 şi 1950.

Scrisorile din perioada comunistă, „o adevărată comoară pentru istorici”
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:15 0:00
Link direct

„Impresionanţii munţi de scrisori, dacă se vor păstra, vor constitui o adevărată comoară pentru istorici: viaţa epocii s-a imprimat în ele într-o măsură mult mai mare decît în toate celelalte monumente scrise, fiindcă ele vorbesc de necazuri, umilinţe, lovituri, puşcării şi capcane. Dar ca să le analizezi şi să alegi din gunoiul verbal fărîmiţele de realitate ar fi necesară o muncă de Sisif. Căci în aceste scrisori se folosea un stil special şi subtila politeţe sovietică, şi vorbeau de nenorocirile noastre în limbajul articoleler de fond ale ziarelor.” (Nadejda Mandelştam, Fără speranţă. Memorii. Cartea întîi, Traducere note şi indice de Nicolae Iliescu. Postfaţă de Livia Cotorcea, Editura Polirom, Iaşi, 2003, p. 126. )

Mii de scrisori, petiţii sau memorii adresate autorităţilor, cît şi denunţuri se află în diverse dosare

Constatarea soţiei marelui poet Osip Mandelstam (1891-1938), mort în Gulagul sovietic, se potriveşte şi cu situaţia „monumentelor scrise” care se află în arhivele româneşti. Mii de scrisori, petiţii sau memorii adresate autorităţilor, cît şi denunţuri se află în diverse dosare şi aşteaptă să fie prelucrate şi interpretate. Ele au o semnificaţie hermeneutică deosebită, oferind o imagine inconfundabilă a unei epoci. Inclusiv asupra stalinismului românesc din perioada aşa numitului „deceniu obsedant”.

Multe din aceste scrisori reflectă dramele prin care au trecut mii de oameni, mai ales cei care aveau rude apropiate sau depărtate în puşcării.

Prezentăm două dintre aceste scrisori, descoperite recent într-un masiv dosar penal, întocmit lotului „finanţiştilor” condamnat în cursul unui proces politic, în iunie 1951. Este vorba despre scrisori păstrate în dosarul penal amintit, trimise de Maria Hromadka lui Alexandru Moghioroş, unul dintre înalţii demnitari ai regimului comunist. Semnatara scrisorilor a fost soţia lui Georg Hromadka (n. 6 iulie 1911, Lupeni – m. 12 aprilie 1985, Singen/Hohentwiel, în R.F. Germania), unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai stîngii democratice din România inter- şi postbelică.

În prima scrisoare din 15 noiembrie 1948 îl roagă pe Moghioroş să clarifice situaţia soţului arestat despre care circulă „colportaje” şi „zvonuri tendenţioase” în legătură cu „cazul Popp”.

Inginerul Alexandru Popp fusese directorul Uzinelor din Reşiţa, arestat şi el şi condamnat în aşa numitul proces al „grupului de complotişti, spioni şi sabotori”, în 1948.

Vă rog insistent a interveni ca situaţia soţului meu să fie clarificată

Maria Hromadka aminteşte apoi că s-a adresat unor oficiali care însă au afirmat că nu ştiu nimic în legătură cu arestarea cunoscutului militant social-democrat. „Vă rog insistent a interveni ca situaţia soţului meu să fie clarificată, dîndui-se(!) posibilitatea de a se justifica.” Ea aminteşte că i-a mai adresat lui Moghioroş o scrisoarea (care nu se află în dosare) şi insistă asupra faptului că Georg Hromadka nu a săvîrşit nicio infracţiune care poate fi considerată drept una „ideologică”. În încheierea acestei scrisori, Maria Hromadka scrie că aşteaptă „cu sperenţă şi încredere o comunicare favorabilă” din partea lui Moghioroş. Speranţa s-a dovedit a fi deşartă, precum se va vedea din cea de-a doua scrisoare pe care o prezentăm săptămîna viitoare.

Addenda:

[15 noiembrie 1948. Scrisoarea Mariei Hromadka adresată lui Alexandru Moghioroş]

Reşiţa, la 15 Noemvrie 1948[1]

Tovarăşe Moghioroş[2],

Încât îmi este imposibil să părăsesc serviciul meu pentru a veni personal la Dvs., rog să nu-mi luaţi în nume de rău că-mi permit să vă scriu.

După trei luni de arest, situaţia tovarăşului meu nu a fost clarificată[3] încă. Dimpotrivă, s-a început la Reşiţa, în cadrul organizaţiei P.M.R., cu colportarea la adresa lui a unor zvonuri şi versiuni cu totul tendenţioase, în legătură cu cazul Popp[4].

Adresându-mă imediat Tov Stoffel[5], secretar al organizaţiei noastre, el mi-a spus că nu ştie despre aceasta nimic şi că din partea comitetului judeţean nu s-a dat nici o directivă în acest sens. Totodată mi-a repetat din nou că comitetul judeţean nu ştie nici astăzi motivul arestării soţului meu.

Vă rog insistent a interveni ca situaţia soţului meu să fie clarificată, dândui-se posibilitatea de a se justifica. Sunt absolut sigură, că nici Popp, nici Musteţiu[6] şi nici o altă persoană nu poate declara ceva împotriva tovarăşului meu, ceea ce ar putea constitui un cap de acuzare.

Greşeli au fost făcute şi soţul meu le recunoaşte, ceea ce v-am şi comunicat în scrisoarea[7] mea pe care am lăsat-o, cu ocazia vizitei mele a doua când n-am avut noroc să vă găsesc la Bucureşti, Tovarăşei Eliza cu rugămintea să o înmâne Dvs.

Ar fi însă nedrept ca pentru aceste greşeli, care în nici un caz au fost de ordin ideologic, să sufere mai departe consecinţe atât de grave.

În numele lui vă rog foarte mult să-i daţi posibilitatea unei convorbiri personale, sau să-i fie posibil să facă un memoriu către Dvs. şi Tov. Teohari Georgescu[8], de la locul unde se află în prezent, la „Securitatea Poporului” din Oraviţa.

Ca pe un tovarăş şi un conducător pe care soţul meu l-a stimat şi respectat tot timpul, vă rog a face posibilă o clarificare urgentă a cazului sau cel puţin a mă informa asupra situaţiei lui.

Aşteptând cu sperenţă şi încredere o comunicare favorabilă de la Dvs., rămân cu toată stima,

(ss) Hromadka Maria

ACNSAS, P 600, vol. 13, f. 170

Adnotări

[1] Document dactilografiat pe o singură coală. În partea stîngă menţiune scrisă de mînă, cu cerneală neagră: „I. 23.XI. 948. Confirmaţi oral. Urgent”. Semnat indescifrabil. Deasupra în dreapta, menţiune scrisă cu creionul: „Referat urgent. 22. XI. 948, V.” – semnat indescifrabil.

[2] Alexandru Moghioroș (Sándor Mogyorós), 1911-1969, ilegalist maghiar, condamnat în 1936 în procesul intentat Anei Pauker şi altor militanţi ai Partidului Comunist din România, eliberat după 23 august 1944, în 1945 membru al CC al PCR, în 1948 membru al Biroului Politic al PMR, în 1965 secretar al CC al PCR. Cf. Florica Dobre (coord.), Consiliul Național pentru Studiera Arhivelor Securității. Membrii C.C. al P.C.R. 1945–1989. Dicționar. Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004, pp. 402-403.

[3] În stînga paginii, menţiune scrisă cu cerneală albastră: „F. urgent. 23.XI. 48. Să fie căutat la fişe. Consultaţi materialul referatelor la [pagină deteriorată, cuvînt ilizibil]. Consultaţi D. V. Prezentaţi referatul până la 25 XI 948.” Semnat indescifrabil.

[4] Alexandru Popp, inginer, director al Uzinelor din Resita. Condamnat în 1948, împreuna cu Ioan Bujoiu, George Manu, Max Auschnitt, Nicolae Mărgineanu, Dimitrie Gheorghe, Alexandru Balş, Horia Macellariu, Gheorghe Bontilă, Nicolae Petraşcu, Eugen Teodorescu. Nistor Chioreanu. (Cf. Procesul grupului de complotişti, spioni şi sabotori. Textul complect al desbaterilor care au avut loc în fața Tribunalului Militar din București dela 27 Octombrie la 2 Noembrie 1948, Editura de Stat, Bucureşti, f. a. [1948].

[5] Emmerich Stoffel (1913-2008), şvab bănăţean, fost ilegalist, care a stat pentru scurtă vreme într-o celulă cu Nicolae Ceauşescu, după război Secretarul General al Comitetului Antifascist German din România, membru în C.C. al P.M.R./P.C.R., apoi din 1951 pînă la atacul asupra reprezentanţei României din Berna, în 1955, ambasador în Elveţia, numit ulterior redactor şef al revistei bucureştene „Neue Literatur”. În publicistica antisemită din România post-comunistă, numele şvabului Stoffel a fost mutilat, fiind ortografiat, pe alocuri, şi Emeric Stöffel, pentru a sugera o descendenţă maghiaro-evreiască născocită şi pentru a completa „listele negre” puse-n circulaţie cu scopul propagandistic de a demonstra că singurii vinovaţi pentru comunism ar fi, chipurile, evreii. După eliberarea lui Georg Hromadka din detenţie, în 1956, Maria Hromadka a lucrat, în 1961, la revista Uniunii Scriitorilor din Bucureşti, „Neue Literatur” (cf. ACNSAS, R 203049, f. 18).

[6] Iosif Musteţiu (1898-1983), lider sindical din Reşiţa, social-democrat, condamnat în acelaşi lot cu Georg Hromadka, în iunie 1951.

[7] Scrisoarea la care se referă Maria Hromadka nu se află în dosarele consultate.

[8] Teohari Georgescu (1908-1976), ilegalist, ministru de interne între anii 1945-1952. În februarie 1952 arestat. Acuzat pentru „deviere de dreapta”, asemenea Anei Pauker și lui Vasile Luca. Totodată, cei trei au pierdut toate funcţiile de partid şi de stat.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG