Linkuri accesibilitate

Secretarul general NATO denunță propaganda rusă pe timp de pandemie


Rețelele sociale și intruziunile recente ale Rusiei în diferitele procese electorale occidentale au făcut din combaterea fake news o prioritate pentru UE.

Nu doar Uniunea Europeană este o țintă permanentă a propagandei rusești, mai ales acum, pe timp de pandemie, ci și, în mod previzibil, NATO. Rețelele sociale și intruziunile recente ale Rusiei în diferitele procese electorale occidentale au făcut astfel din combaterea fake news o prioritate pentru Alianța Nord Atlantică.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:18 0:00
Link direct



Luni, secretarul general NATO, Jens Stoltenberg a acuzat Rusia și China de dezinformare și pentru răspândirea de zvonuri și speculații cum că funcționarea Alianței ar fi serios afectată de epidemia de coronavirus, iar NATO nu ar face suficient pentru a sprijini combaterea ei. „Avem exemple de declarații de la Moscova și Beijing care încearcă să submineze încrederea în NATO și să dea o imagine total distorsionată”.

Stoltenberg s-a declarat mai ales indignat de insinuările larg difuzate pe rețelele sociale că țările din NATO n-ar fi capabile să coopereze în lupta cu Covid-19. El a reamintit că țările din Alianță au organizat și mai organizează poduri aeriene pentru a transporta ajutoare medicale, echipamente de protecție sau pacienți.

O mare parte din aceste eforturi de dezinformare, a arătat Stoltenberg, se concentrează în jurul unor teorii conspiraționiste, precum aceea că virusul ar fi o „armă biologică dezvoltată de Statele Unite”.

Una dintre temele favorite ale dezinformării este aceea de a insinua că ar exista o legătură între propagarea virusului și rețelele 5G.

Printre multe teorii care se încadrează la dezinformare și care sunt difuzate cu bună știință se numără și aceea că Rusia, China și Iranul se descurcă „mult mai bine în față pandemiei” decât țările occidentale.

Săptămâna trecută, un raport al serviciilor externe ale Uniunii Europene, EEAS, dezvăluia eforturile concertate ale Chinei, Iranului și Federației Ruse pentru destabilizarea țărilor din Uniunea Europeană.

Se pare însă că UE și-ar fi “cosmetizat” raportul EEAS în versiunea sa cvazi-finală. Adoptarea textului a fost tergiversată, iar conținutul a fost relativizat din pricina presiunilor exercitate de Beijing.

În sumarul care a fost făcut public lipsește de pildă expresia inițială: "campanie globală de dezinformare" ("global disinformation campaign") în legătură cu China, iar asta după intervenția unora din guvernele din UE.

O altă campanie de dezinformare în privința NATO e prilejuită de principalul exerciţiu militar în acest an, „Defender-Europe 20”, care va avea loc printre altele în țările baltice. Presa rusă a scris pe larg despre cum aceste manevre, la care ar trebui să participe 37.000 de militari NATO în luna mai, în șase ţări europene, vor fi reduse sau anulate, în special de către trupele americane, din pricina epidemiei de coronavirus.

In principiu, manevrele, indiferent sub ce formă vor avea loc, ar trebui să simuleze capacitatea de apărare a Europei în fața unui agresor care nu poate fi altul decât Rusia.

NATO însă tocmai a difuzat însă un comunicat, însoțit de video, în care arată manevre executate cu efectivele complete la baza militară Ādaži din Letonia.

În condițiile în care termenul de "asimetrie" este la modă în diplomație și strategie, nu poate să nu fie remarcată "asimetria" dintre NATO și Rusia în chestiunea propagandei ostile.

  • 16x9 Image

    Dan Alexe

    Dan Alexe, corespondentul Europei Libere la Bruxelles, poliglot, eseist, romancier și realizator de filme documentare. 

XS
SM
MD
LG