Acum, de când am rude şi cunoştinţe atacate de Covid, înţeleg mai bine cât de tristă e soarta noastră aici, în RM. Acum, la sfârşitul lui februarie, suntem în cea mai proastă situaţie de la începutul pandemiei. Marţi au murit 24 de oameni infectaţi, mai mulţi decât oricând. Spitalele sunt arhilpine şi, dacă nu eşti în stare gravă, probabilitatea să ajungi acolo e ca şi inexistentă. Un medic de la un spital din capitală mi-a spus că secţia lor de internare e bucşită cu bolnavi. Presiunea asupra medicilor e imensă.
Despre vaccinuri și Covid-19
Vorbesc zilnic pe messenger cu un cunoscut care s-a îmbolnăvit pe 11 februarie. Mama acestui cunoscut e la terapie intensivă. El ingurgitează o sumedenie de pastile, dar febra şi tusea nu-l mai slăbesc. Colac peste pupăză, trebuie să-şi facă sieşi injecţii deoarece nu are cine să le facă. Are pneumonie şi un plămân afectat în proporţie de 17% şi se simte epuizat. Dar nu poate fi internat, căci, spitalele fiind arhipline, sunt internaţi numai cei în stare extrem de gravă. În consecinţă, cunoscutul a constatat, cu adâncă amărăciune, că noi acum suntem singuri în faţa Covidului.
Ştiu că mii de oameni sunt trataţi acum la domiciliu, cu indicaţii date la telefon, dar oare tuturor acestor oameni are cine să le aducă acasă merinde şi medicamente? Nu se duce nimeni dintre aceştia la magazin, riscând să-i molipsească pe alţii?
Între timp, lupta din jurul Parlamentului ia amploare, iar decizia Curţii Constituţionale a turnat doar gaz în foc. Politica eclipsează pandemia, absoarbe multă energie, acum când avem nevoie de eforturi susţinute pentru a stăvili coronavirusul. Suntem în ziua de 25 februarie şi nu avem încă nici un vaccin. Ce urmează?
