Linkuri accesibilitate

Socialiștii îl acuză pe Șor că încearcă să le cumpere deputații 


Deputații socialiști Vlad Batrîncea și Vasile Bolea
Deputații socialiști Vlad Batrîncea și Vasile Bolea

Deputații și aleșii locali socialiști primesc „oferte generoase din partea Partidului Șor”, a declarat secretarul executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM), Vlad Batrîncea, într-o conferință de presă. Reprezentanții Partidului Șor resping acuzațiile. 

Batrîncea a ieșit cu aceste declarații după ce deputații Irina Lozovanu și Alexandr Nesterovschi au părăsit PSRM și s-au alăturat Mișcării pentru Popor – un grup de inițiativă creat, în februarie, de Partidul Șor, Partidul PACE, Partidul Renașterii, Uniunea Centristă și activista Maia Laguta, care organizează proteste antiguvernamentale la Chișinău și în alte localități.

Solicitată pentru o reacție, deputata Partidului Șor Reghina Apostolova a spus Europei Libere că este decizia personală a unor deputați de a părăsi fracțiunea, dacă aceștia „au considerat că formațiunea lor nu apără suficient de bine interesele poporului”.

Întrebată dacă este adevărat că Partidul Șor le-ar fi făcut „oferte generoase” socialiștilor, Apostolova a spus că nu cunoaște astfel de situații.

Vor să interzică traseismul din Parlament

Batrîncea a anunțat că PSRM va iniția o procedură de modificare a Constituției R. Moldova pentru a interzice traseismul politic în Parlament, astfel încât un deputat care vrea să părăsească o fracțiune să fie obligat să-și depună mandatul, pentru că nu-și mai reprezintă alegătorii.

Socialiștii și-ar dori ca inițiativa lor să fie susținută de toate forțele politice, aceasta fiind, potrivit lui Batrîncea, „o șansă istorică de a stabili reguli clare și de a recâștiga încrederea alergătorilor”.

Revizuirea Constituției poate fi inițiată de cel puțin o treime din cei 101 de aleși (adică de 34 de deputați), în acest moment fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor numărând 29 de parlamentari.

Parlamentul poate adopta o lege pentru modificarea Constituţiei după cel puţin șase luni de la prezentarea iniţiativei, cu votul a două treimi din deputaţi (adică 68 de aleși).

Cine a plecat din PSRM?

Cea mai recentă plecare din PSRM a fost a deputatei Irina Lozovanu, anunțată vineri, 24 martie. Ea și-a motivat decizia prin faptul că „PSRM nu poate supraviețui fără un lider”, iar socialiștii nu ar fi reușit, în opinia ei, să riposteze guvernării, pe care o acuză de sărăcirea populației.

Un anunț similar a fost făcut de deputatul Alexandr Nesterovschi, cu o săptămână mai devreme. La fel ca Lozovanu, Nesterovschi a spus că va rămâne deputat independent în Parlament, dar se alătură Mișcării pentru Popor.

Batrîncea îi acuză pe cei doi foști colegi de „trădare a echipei, în schimbul unor favoruri personale”.

Și un grup de 10 primari socialiști din localități din raioanele Soroca, Cantemir, Comrat, Căușeni, Drochia și Sângerei au anunțat, acum o săptămână, că părăsesc Partidul Socialiștilor și se alătură Mișcării pentru Popor.

Prima plecare din fracțiunea Blocului Comuniștilor și Socialiștilor a avut loc în decembrie 2022, când deputatul Gaik Vartanean a ieșit din PSRM și s-a alăturat partidului lansat de primarul Chișinăului, Ion Ceban - Mișcarea Alternativă Națională.

Partidul Șor - „aspirator” pentru transfugii socialiști

Analistul politic Igor Boțan susține că acest proces a început încă după ce fostul lider socialist, Igor Dodon, a pierdut alegerile prezidențiale din 2020, iar cercurile interesate de la Kremlin s-ar fi orientat spre un alt partener la Chișinău – Partidul Șor.

„Partidul Șor devine un fel de aspirator al transfugilor din Partidul Socialiștilor, pentru că Partidul Șor chipurile ar avea o agendă. Singura agendă a Partidului Șor e destabilizarea situației din R. Moldova”, spune Boțan.

În opinia analistului, pentru că există o mare probabilitate ca Partidul Șor să fie scos în afara legii, Mișcarea pentru Popor ar urma să fie un substituent al formațiunii, astfel încât toți oamenii oligarhului fugar Ilan Șor să poată participa la viitoarele alegeri.

„Este noul brand pe care ei îl umflă acum ca, în eventualitatea scoaterii Partidului Șor în afara legii, să folosească această denumire pentru a fi recunoscuți de susținătorii acestei așa-zise mișcări”, comentează Igor Boțan.

  • 16x9 Image

    Cristina Popușoi

    Fac parte din echipa Europei Libere Moldova din august 2022. Sunt jurnalistă specializată în afaceri europene și politică, licențiată în jurnalism și științe ale comunicării. Înainte de a veni la Europa Liberă, am lucrat la Radio Chișinău și TVR Moldova.

XS
SM
MD
LG