Linkuri accesibilitate

Solitar și solidar


Militari iau parte la organizarea unui spital mobil în apropierea Bucureștiului, 19 martie 2020
Militari iau parte la organizarea unui spital mobil în apropierea Bucureștiului, 19 martie 2020

Înăsprirea restricțiilor și a măsurilor de protejare a populației era previzibilă. Și nu numai datorită înmulțirii cazurilor de contaminare cu coronavirus cât mai ales din pricina celor care au dat dovadă de un comportament iresponsabil, nesocotind reglementările anterioare sau provocând situații aberante, cum s-a întâmplat la Suceava unde, după o decizie de neînțeles a conducerii, zeci de persoane, în fapt aproape întreg corpul medical, s-au îmbolnăvit. S-a văzut, în acest caz, cum funcționează – inerțial – vechi apucături birocratice, cum – citez un comentariu din presă – „teama de șef e mai puternică decât teama de boală”. E adevărat, România se confruntă cu mari dificultăți, lipsesc echipamentele de protecție, lipsesc măștile, ventilatoarele, capacitatea spitalelor este redusă, dar nu numai noi avem astfel de probleme, le regăsim în țări mult mai dezvoltate, în Franța de exemplu. Se poate spune, dacă vrem să fim cu adevărat obiectivi, că guvernul a gestionat acceptabil până acum criza, în ciuda unor ezitări și a unor stângăcii de comunicare.

...ministerele economiei și finanțelor sunt la fel de importante și de vitale ca ministerul sănătății

E regretabilă, de aceea, încercarea opoziției de a specula politic situația. Social-democrații intenționează să treacă prin parlament o serie de măsuri care se doresc generoase pentru salariați și pentru populație în general, dar care riscă să arunce în aer sistemul bancar și finanțele statului. Orice guvern responsabil, din toate țările afectate de pandemie, se străduiește acum să găsească (demers deloc simplu, de acord) o linie de echilibru între măsurile coercitive, de protejare a oamenilor și măsurile destinate a evita colapsul economic. Riscăm altfel, dacă nu ne îmbolnăvim de coronavirus, să murim de foame. În condițiile de astăzi, ministerele economiei și finanțelor sunt la fel de importante și de vitale ca ministerul sănătății.

Bruiajul pe care îl fac unele partide politice se adaugă zvonisticii și exhibiționismului de pe rețelele de socializare. Fiecare se simte îndreptățit să-și dea cu părerea, să ironizeze, să facă bășcălie (specialitate românească), să critice guvernul, să dea soluții miraculoase etc. E o modalitate de defulare, să admitem, dar această hărmălaie, această cacofonie generalizată devine nocivă pentru că pune semnul egalității între opiniile raționale și delirul pur.

Albert Camus a meditat, în mai multe rânduri, asupra relației dintre solitar și solidar. În aceste împrejurări excepționale, mulți dintre noi trebuie să-și asume solitudinea ca semn al solidarității cu ceilalți. Iar această frază din eseul Omul revoltat al lui Camus mi se pare emblematică și în egală măsură reconfortantă: „Adevărata generozitate pe care o manifestăm față de viitor constă în a da totul prezentului”.

XS
SM
MD
LG