Linkuri accesibilitate

Stare de alertă în domeniul energetic. Populația nu va fi afectată (Andrei Spînu, vicepremier)


Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu.

De joi, în R.Moldova este decretată stare de alertă în sectorul energic dar consumatorii privați nu vor fi afectați, a asigurat miercuri vicepremierul Amdrei Spînu, ministrul Infrastucturii și Dezvoltării Regionale.

Măsura a fost decisă miercuri de Comisia pentru Situații Excepționale din cauza deficitului de gaze naturale şi absenţei unui nou acord de concernul rus Gazprom.

Va fi introdusă stare de alertă pentru ca toate instituţiile responsabile să fie pregătite de perioada care urmează, se va elibera păcură din rezerva de stat pentru a reduce consumul de gaze naturale, iar societatea Energocom este mandatată să iniţieze negocieri cu statele vecine privind resursele alternative, a spus ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regional.

Ministrul a promis că guvernul moldovean va pregăti o serie de ajutoare pentru „perioada de dificultate”.

„Vedeţi şi dumneavoastră ce se întâmplă în alte ţări ale lumii. Peste tot sunt dificultăţi privind livrarea gazelor şi preţul acestora. Republica Moldova este inevitabil afectată de aceste evoluţii”, a explicat oficialul de la Chişinău.

Moldova doreşte să negocieze livrări de gaze din România şi Ucraina, sperând în acelaşi timp să semneze un contract nou cu Gazprom până la sfârşitul acestei luni, a mai spus Spînu. Negocierile au loc joi și vineri, actualul contract – prelungit deja pentru o lună – expiră la sfârșitul lui octombrie. Guvernul a cerut o prelungire, dar nu a acceptat preţul dorit de Gazprom, care se pare că este de aproximativ 790 de dolari pentru 1.000 de metri cubi de gaze.

Preţul propus de partea rusă, noi considerăm că preţul de piaţă nu este acceptabil pentru Republica Moldova”, a mai spus Andrei Spînu.

„Există o relaţie istorică între MoldovaGaz şi Gazprom, bazată pe nişte formule şi noi considerăm că pe acestea ne putem baza, poate cu unele intervenţii”.Gazprom a refuzat să comenteze.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG