Linkuri accesibilitate

Stare de urgență 60 de zile: „Nu avem de gând să atentăm la libertățile fundamentale”


Premierul Ion Chicu în Parlament

Două localităţi din circumscripţia Hânceşti, satele Bălceana şi Sofia, au intrat în carantină totală, fiind confirmate 10 cazuri de coronavirus.

Parlamentul de la Chişinău a instituit astăzi stare de urgenţă de 60 de zile pentru lupta cu virusul Covid-19. Una din explicaţiile de ce ar fi nevoie de aşa ceva este: pentru a-i putea opri acasă mai uşor pe cetăţenii care nu se tem să răspândească virusul. Propunerea iniţială a guvernului era totuşi ca starea de urgenţă să dureze 30 de zile. Când a fost întrebat în Parlament de ce a dublat termenul, premierul Ion Chicu a spus că nu ar vrea să vină de două ori în parlament, în caz că lucrurile se agravează, şi că ia în calcul experienţe din alte state unde autorităţi întregi sunt „în carantină”. Decizia, care intră în vigoare începând de marţi, a fost criticată de opoziţie pentru că ar fi întârziată şi pentru că trebuia luată cel puţin înainte de alegerile din Hânceşti.

Mai mulţi deputaţi din opoziţie i-au reproșat guvernului că nu au anunțat starea de urgenţă încă săptămâna trecută, tălmăcind tergiversarea ca un răgaz necesar pentru remanierea guvernamentală de luni și desfășurarea alegerilor parlamentare din circumscripția Hâncești cu șanse maxime pentru candidatul socialist. Or tocmai nedeclararea stării de urgenţă de către Parlament a fost argumentul preşedintelui Igor Dodon într-un răspuns adresat sâmbătă CEC în care şeful statului spunea că nu există motive juridice pentru a anula alegerile.

Între timp, două localităţi din circumscripţia Hânceşti, satele Bălceana şi Sofia, au intrat în carantină totală, fiind confirmate 10 cazuri de coronavirus.


Deputatul PAS Dan Perciun i-a reproşat premierului Ion Chicu că nu a intervenit cu promptitudinea necesară ca să fi amânat alegerile:

„Cu siguranţă cunoșteați în ziua de sâmbătă că exista un caz confirmat în una din localităţile din circumscripţie. Aţi decis totuși să nu amânaţi acele alegeri. Este clar pentru toţi că aţi făcut-o pentru ca să puteţi face remanierile guvernamentale.”

Reproşuri similare au fost formulate şi de alţi deputaţi din opoziţie. Premierul Ion Chicu s-a apărat spunând că nu ține de competența sa desfăşurarea alegerilor. Iar deputatul puterii, socialistul Vlad Bătrâncea a acuzat opoziţia de cinism:

„Săptămâna trecută am avut o şedinţă a parlamentului şi nimeni din 101 deputaţi nu a ieşit şi nu a spus ca să amânăm alegerile. Cât de deştepti suntem noi a doua, a treia sau a patra zi.”

Deputații partidelor de opoziție, PAS și PPDA, i-au mai reproșat guvernului resetat de proaspăta majoritate parlamentară PSRM-PD că nu a anexat la decizia privind instituirea stării de urgență un plan de acțiuni concrete, cum a procedat bunăoară, a zis Alexandru Slusari, președintele român Klaus Iohanis. Guvernul s-a limitat la reproducerea formulărilor generale din legea privind regimul stării de urgenţă, iar perioada a fost extinsă nejustificat, consideră opoziția la unison, de la 30 la 60 de zile pentru această stare excepţională. Iată comentariul vicepreşedintelui Parlamentului Alexandru Slusari de la PPDA:

„Constatăm că proiectul cu care a venit guvernul este vag şi neprofesionist. Noi aşa şi nu am înţeles care vor fi măsurile întreprinse. La mine apare suspiciunea mai mult decât rezonabilă – ce se urmăreşte? De ce noi trebuie ca maşină de vot orbeşte să votăm, să permitem guvernului Dodon să facă orice timp de 60 de zile. Precis că putem să ne transformăm într-un stat polițienesc din care o să ieșim mai greu.”


Îngrijorări similare a formulat şi deputatul neafiliat Octavian Ţîcu, precizând că nici o ţară din lume nu a decretat stare de urgenţă pentru tocmai 60 de zile:

„În spatele modificării cerute de guvern stă atribuirea unor împuterniciri suplimentare unui regim care a fost oficializat luni. Preocuparea principală a guvernării a fost crearea coaliţiei ca ea prin aceste derogări să aibă împuterniciri pentru o perioadă de 60 de zile în care să anihileze posibilitatea funcţionării unui regim democratic şi pregătirea lui Igor Dodon pentru campania prezidenţială.”

Premeirul Ion Chicu a respins aceste acuzaţii. Răspunzând la întrebare ce măsuri totuşi va întreprinde guvernul în starea excepţională, Ion Chicu a precizat că la necesitate sunt posibile toate măsurile incluse în legea privind starea de urgenţă:

„Inclusiv instituirea unui regim special de circulaţie pe teritoriul ţării. Suntem acum în preajma adoptării unei decizii de sistare a transportului interurban şi public probabil. Dispunerea la necesitate a raţionalizării consumului de alimente şi alte produse de strictă necesitate. E stare aproape de război, dar dacă va trebui vom face şi asta. Modificarea procedurii de numire în funcţie şi de destituire a conducătorilor agenţilor economici şi instituţiilor publice. Nu vrem aceasta, dar dacă va trebui vom face peste tot. Şi multe alte acţiuni prevăzute de legislaţie. Dar noi nu avem de gând să atentăm la libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. Cu siguranţă nu o vom face-o.”

Extinderea perioade de stare de urgenţă până la 60 de zile, premierul a justificat-o prin îngrijorările că pandemia din Europa se poate agrava. Dar s-a angajat să ceară ridicarea stării de urgență înainte de expirarea celor două luni, dacă se va produce o ameliorare. Deși nu a reuşit să convingă guvernul să păstreze perioada iniţial anunţată de 30 de zile pentru starea de urgenţă, opoziţia a obţinut totuşi o concesie şi anume anularea propunerii Ministerului de Justiţie de a organiza în perioada excepţională a alegerilor de orice tip, măsură criticată şi de Avocatul poporului.

XS
SM
MD
LG