În timp ce situația din Iran generează reacții clare la Washington, cea din China este privită cu prudență. Explicația poate fi dorința de a stabiliza o relație, cea cu China, care, în ultimii ani, a evoluat între rivalitate și ostilitate, cu foarte puține excepții.
Președintele Biden nu a făcut nici o declarație, el s-a întâlnit de curând cu omologul său chinez la Bali, înainte de izbucnirea tulburărilor sociale din China. Nici secretarul de stat Antony Blinken și consilierul principal pentru securitate națională, Jake Sullivan nu s-au pronunțat, direct sau indirect. Doar o oficialitate de la Consiliul pentru Securitate Națională a exprimat, sub beneficiul anonimatului, critici la adresa regimului chinez spunând că așa cum America a crezut, va fi foarte dificil pentru China să stopeze COVID, aplicând politica de zero cazuri, a președintelui Xi. El a adăugat că o campanie de vaccinări ar fi mult mai eficace.
Cu privire la proteste, oficialitatea a spus: „Am susținut de mult timp că fiecare are dreptul să protesteze pașnic, aici în Statele Unite și în alte părți din lume. Asta include Republica Populară Chineză”. Știrile recente arată că numărul manifestanților s-a redus la Beijing și Shanghai, dar că demonstrațiile s-ar fi extins în orașul Hangzhou.
Politicile draconice anti-COVID ale regimului au stârnit mânie după ce economia a fost serios afectată și în timp ce în restul lumii restricțiile sunt reduse sau chiar inexistente.
O sursă oficială a spus că administrația Biden este prudentă pentru că dacă ar critica direct și public, autoritățile de la Beijing ar blama amestecul străin, în loc să se răspundă frustrărilor exprimate de manifestanți. În ciuda tensiunilor, Statele Unite doresc să mențină relații cu China, o mare putere economică de al carei ajutor e nevoie în chestiuni de sănătate publică sau mediu. Față de Iran, un inamic declarat al Statelor Unite în ultimii 40 de ani, cu care contactele sunt reduse, situația este altă, administrația criticând reacția autorităților față de manifestații.
Oficialități americane urmăresc cu atenție situția din China, riposta autorităților mai ales față de ziariștii care încearcă să relateze cu privire la proteste. ExperțIi în sănătatea publică spun că noul val de infecții din China, o țară în care nivelul de imunitate este redus, este greu de contracarat cu măsurile actuale și că e posibil ca regimul să le înăsprească, ceea ce are potențialul să mărească nemulțumirea publică.