Linkuri accesibilitate

Statutul mercenarilor Wagner nu este clar. Ce le-a oferit Putin?


Președintele Rusiei, Vladimir Putin
Președintele Rusiei, Vladimir Putin

Kremlinul a refuzat să ofere detalii despre viitorul grupului de mercenari Wagner, după ce președintele rus Vladimir Putin a declarat că această companie militară privată, care a organizat o revoltă de scurtă durată luna trecută, a funcționat fără o bază legală.

„Nu există o lege privind organizațiile militare private. Pur și simplu, nu există”, a declarat Putin pentru ziarul rusesc Kommersant, la trei săptămâni după scurta rebeliune a trupelor Wagner, cea mai serioasă amenințare din timpul celor 23 de ani cât s-a aflat liderul rus la conducere.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a refuzat, într-o conferință telefonică cu jurnaliștii, să dea detalii atunci când a fost întrebat despre comentariile lui Putin pentru Kommersant într-un interviu publicat pe 14 iulie.

În timp ce Kremlinul a declarat că nu există o entitate juridică numită Wagner și că statutul juridic al unor astfel de companii este unul complicat care necesită analiză, Putin recunoscuse anterior că guvernul a plătit grupului miliarde de ruble.

Putin a spus în interviul pentru Kommersant că a oferit companiei militare private opțiunea de a continua să servească ca o singură unitate sub conducerea aceluiași comandant, care poartă indicativul „Părul cărunt” și care conduce armata privată din Ucraina de 16 luni.

Comandantul, Andrei Troșev, este un ofițer militar în retragere care a jucat un rol de conducere în Wagner de la crearea sa în 2014 și a fost supus sancțiunilor Uniunii Europene din cauza rolului său în Siria, în calitate de director executiv al grupului.

„Toți aceștia se pot aduna într-un singur loc și ar putea continua să servească patria", a declarat Putin pentru ziar: „Și nimic nu s-ar fi schimbat pentru ei. Ei ar fi fost conduși de aceeași persoană care a fost tot timpul adevăratul lor comandant".

Putin declarase anterior că trupele Wagner trebuiau să aleagă între a semna contracte cu Ministerul Apărării, a se muta în Belarus sau a se retrage la casele lor. În interviu, Putin a subliniat că „soldații de rând ai Wagner au luptat onorabil” în Ucraina, adăugând că „este un motiv de regret că au fost atrași” în revoltă.

Comentariile lui Putin par să facă parte din eforturile de a-l denigra pe șeful Wagner, Evgheni Prigojin și de a menține deopotrivă controlul și loialitatea mercenarilor Wagner. Soarta lui Prigojin rămâne neclară și la această oră.

Putin a spus că a avut pe 29 iunie, adică la cinci zile după rebeliune, o întâlnire la Kremlin la care au participat 35 de comandanți Wagner, inclusiv Prigojin, la 29 iunie. El a spus că le-a oferit alternative pentru serviciul viitor, iar mulți dintre ei păreau să fie de acord, mai puțin Prigojin.

Putin nu a menționat câți mercenari Wagner și unde vor fi desfășurați aceștia și nici nu a spus ce propunere au acceptat în cele din urmă mercenarii, dacă au acceptat vreuna.

Unii dintre mercenari au apărut la 14 iulie într-un reportaj al televiziunii de stat din Belarus în timp ce instruiau soldații din Belarus pe un poligon militar la sud-est de Minsk.

În reportaj instructorii Wagner puteau fi văzuți antrenând forțele de apărare teritorială din Belarus pe un poligon de tragere la aproximativ 90 de kilometri sud-est de Minsk.

„Luptătorii Wagner operează în calitate de instructori într-o serie de discipline militare”, susține canalul de televiziune al Ministerului belarus al Apărării. Agenția de știri de stat BelTa a relatat, de asemenea, că trupele Wagner instruiesc soldați belaruși.

Ministerul belarus al Apărării nu a spus câți militari Wagner se află în Belarus și nici nu a precizat dacă vor veni și alții. Președintele belarus Aleksandr Lukașenko declarase mai înainte că este la latitudinea lui Prigojin și a guvernului rus să decidă dacă grupul Wagner se va muta în Belarus.

Lukașenko, cel care a negociat acordul care a pus capăt rebeliunii în schimbul unei amnistii pentru Prigojin și oamenii săi și a permisiunii de a se muta în Belarus, a declarat că Prigojin se află în Rusia, în timp ce trupele lui Wagner se află în taberele lor de campanie.

XS
SM
MD
LG