Linkuri accesibilitate

Stefan Schennach: Mergeți la vot și fiți mândri că astfel puneți umărul la construcția țării voastre


Stefan Schennach

O delegație de 18 membri a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de Stefan Schennach (Austria, SOC), se află în Republica Moldova pentru a observa alegerile din 11 iulie, alături de observatori din Adunarea Parlamentară OSCE, Parlamentul European și Oficiul OSCE pentru Instituții Democratice și Drepturile Omului (ODIHR).

Delegația se va întâlni cu reprezentanți ai partidelor politice, cu președintele Comisiei Electorale Centrale, precum și cu reprezentanți ai societății civile și mass-media, înainte de a observa buletinul de vot din 11 iulie. „Sperăm ca cetățenii moldoveni să fie responsabili în acest proces electoral, astfel încât să pună umărul la scoaterea țării din criza în care se află. Mergeți la vor și fiți mândri că sunteți moldoveni”, este mesajul șefului delegației, Stefan Schennach, adresat moldovenilor într-un interviu acordat în exclusivitate Europei Libere.

Interviu cu Stefan Schennach
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00
Link direct

Europa Liberă: Domnule Schennach, care sunt obiectivele Dvs ca șef al Misiunii de observatori a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la alegerile de duminică,11 iulie?

Stefan Schennach: „Ultimele luni nu au fost deloc o perioadă ușoară.

Am asistat la crize în societatea moldovenească, pierderea încrederii în anumite forțe politice, instituții sau personalități publice. Am fost aici acum o lună, am verificat aceste lucruri, iar acum am revenit și vom rămâne până după alegeri. Sperăm ca cetățenii moldoveni să fie responsabili în acest proces electoral, astfel încât să pună umărul la scoaterea țării din criza în care se află.”

Stefan Schennach: Mergeți la vot și fiți mândri că astfel puneți umărul la construcția țării voastre
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:05 0:00

Europa Liberă: Ați condus un comitet temporar înființat de APCE cu scopul declarat de a identifica soluții pentru conflictele înghețate. În această calitate ați intermediat întâlniri și în Transnistria. Cât de importante sunt aceste alegeri și pentru procesul de găsire a unei soluții pentru Transnstria?

Stefan Schennach: „Deși asta nu are nici o legătură cu alegerile, aș spune așa: sunt câțiva pași de făcut: autonomia Găgăuziei să fie înscrisă în Constituție. Transnistria este ceva cu totul și cu totul altceva. În acest caz trebuie negociat și ajuns la o soluție de compromis acceptată de toată lumea. Transnistria nu este recunoscută de nimeni. Viitorul înseamnă: Transnistria înapoi în Moldova, însă întrebarea este cum. Și nu știm încă răspunsul la acestă întrebare. Pentru mine cel mai important lucru este ca oamenii să nu se mai simtă fragmentați, să nu se identifice cu o parte sau alta de țară, ci cu țara în ansamblu, cu Moldova.

Cred că este foarte important ca moldovenii să nu mai viseze la România sau la Rusia, ci la propria lor țară, care este Moldova...

Cred că este foarte important ca moldovenii să nu mai viseze la România sau la Rusia, ci la propria lor țară, care este Moldova. Să fie mândri că sunt Moldoveni si să pună umărul la construcția acestei țări, a patriei lor, Republica Moldova. Ar trebui să fie mândri că sunt moldoveni și să aibă mândria că pun umărul la construcția țării lor, începând cu participarea la alegeri. De aici începe totul, prin acest exercițiu democratic. Este greu pentru mine să înțeleg că tinerii nu se identifică cu propria lor țară. Este a 20-a oară când vin în Moldova, nu voi putea pleca departe de Chișinău, dar mi-aș dori să mă duc la Comrat sau în secțiile de votare unde pot vota și cei din Transnistria.”

Europa Liberă: Mesajul Dvs pentru cetățenii moldoveni?

Stefan Schennach: „Mergeți al vot! Votați pentru viitorul vostru și lucrați astfel la identitatea voastră de moldoveni!”

Anticipate 2021: rezultate

Alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie au fost câștigate de Partidul „Acțiune și Solidaritate” (PAS) iar în noul Parlament vor intra trei partide/blocuri electorale.

Pentru a accede în Parlament, partidele politice trebuiau să întrunească 5% din voturile valabile ale alegătorilor, iar blocurile electorale – 7%. Candidații independenți numai 2%.

Rezultatele parțiale, prezentate de CEC, după numărarea a 100% din voturi.

Prezența la vot a fost de 48,41 la sută.

  • Pe teritoriul R. Moldova, prezența a fost de 44,56%.
  • Peste hotare au votat pese 212 mii de persoane, aproape jumătate fiind între 26 și 40 de ani, arată datele CEC. PAS a obținut peste 86% din voturi, în timp ce Blocul electoral al Comniștilor și Socialiștilor, numai 2,47%.
  • Cei mai mulți alegători din diaspora au fost în Italia, peste 66 de mii. Urmează Germaia cu aproape 26 de mii de votanți, Marea Britanie cu aproape 24 de mii și Franța cu aproape 23 de mii. În România au votat 15.123 de alegători iar în Rusia numa 6.153.
  • La secțiile de votare alocate locuitorilor regiunii transnistrene, 62,21 la sută dintre alegători au votat pentru Blocul Comuniștilor și Socialiștilor, iar 13,59 la sută – cu Partidul Acțiune și Solidaritate. 6,25 la sută au votat pentru Partidul Șor.
  • În total, la cele 41 de secții arondate regiunii transnistrene s-au prezentat la votare 28.780 de alegători.

Previous Next

Radio Europa Liberă în alegeri

RADIO EUROPA LIBERA reamintește ca nu susține nici un partid politic înscris în cursa electorală pentru alegerile anticipate din 11 iulie 2021. Emisiunile noastre electorale, în română și rusă, oferă același condiții de exprimare tuturor candidaților, iar materialele analitice caută să prezinte cât mai exact informațiile publice despre trecutul partidelor aflate în competiție, astfel încât publicul (cititorii si ascultătorii) Europei Libere să facă o alegere informata și la scrutinul din 11 iulie 2021.

Previous Next

XS
SM
MD
LG