Cum o scrie și analizează, pe toate tonurile notele, presa din peninsulă, dar și cea din restul Europei, Italia se află acum la răscrucea dintre valorile europene și populismul post-mussolinian. Succesul alegerilor de ieri s-a dovedit cel așteptat pentru Giorgia Meloni, deși nu și pentru aliații ei. Un sfert din alegători au votat pentru neofasciștii din Fratelli d’Italia, care devin astfel prima formațiune politică a peninsulei.
Coaliția dreptei a câștigat între 41-45% din voturi, iar alianța de stânga 25-29%. Asta ar da dreptei o majoritate în ambele camere ale parlamentului.
Proiecțiile bazate pe o numărare parțială a voturilor din Senat, provenite de la sondajul Consorzio Opinio, îi pun astfel pe Fratelli d’Italia pe primul loc cu 24,6%, în vreme ce partidul anti-imigrație Lega a obținut 8,5%, Forza Italia, de centru-dreapta, formațiunea fostului premier Silvio Berlusconi, are 8%.
În ansamblu, rezultatele ar oferi coaliției de dreapta un total de 42,2% din voturi în senat, dacă sunt exacte.
Participarea la vot a fost de 64%, cea mai coborâtă din toate timpurile, de când există votul universal.
Speranța lui Silvio Berlusconi, interceptat de La Repubblica într-un bar, cu ai săi, ieri, după ce votase, este aceea dee a deveni “il regista del governo", “regizorul” guvernului.
Cum o anticipa editorialul numărului din weekend al La Repubblica, acest vot s-a dovedit "un moment de cotitură"pentru a defini identitatea politică a Italiei și în consecință și poziția ei în Europa și în Occident.
Botteghe oscure și “birocrații obscuri” din Bruxelles
Peste ocean, Washington Post amintește că Giorgia Meloni este o figură odinioară marginală, care promite că va apăra valorile sociale „tradiționale”, dorește îndepărtarea imigranților fără acte și tună împotriva „obscurilor birocrați” din Bruxelles. Sub titlul The making and meaning of Giorgia Meloni, The New Statesman oferă de asemenea un portret al acesteia.
O parte a presei nu vede însă o atât de mare nenorocire dacă Italia va fi condusă de primul guvern neo-fascist de la al Doilea Război Mondial încoace, de la moartea violentă a lui Mussolini, deoarece Georgia Meloni “se va potoli”, sub presiunea celorlalte capitale din UE și a Bruxelles-ului. Astral, în momentul anexării Crimeei de către Rusia lui Putin, Giorgia Meloni s-a declarat cu totul împotriva sancțiunilor impuse Moscovei; acum, iată însă că ea a devenit radical atlantistă, sprijinind deodată și pe față Ucraina. Era însă de așteptat ca ea să caute să facă pe plac Europei: Italia beneficiază de cel mai important plan de redresare economică din UE, plan finanțat de ceilalți: 191 miliarde de euro.
Rusia în culise
Dar alegerile din Italia au influențat și frontul rus din Ucraina. Astfel, Alexei Gromîko, directorul Institutului pentru Europa al Academiei Ruse de Științe și nepotul celui mai longeviv ministru de externe sovietic, explică toate acestea în La Repubblica: „Nu este deloc ciudat că Rusia urmărește afacerile interne ale unor țări, cum ar fi Italia, care sprijină militar Ucraina. Nu văd nimic în neregulă ca Moscova să-și exprime tendința față de anumite forțe politice italiene, mai degrabă decât față de altele”.
Cu Italia condusă în curând de extrema dreaptă, Europa „calcă pentru a doua oară pe un tărâm necunoscut”, după experiența Brexit-ului, estimează El País, în Spania. „Nici o altă țară din Europa de Vest nu a fost condusă până acum de o dreaptă de inspirație neofascistă, care-și afișează euroscepticismul și naționalismul populist beligerant într-un mod dezinhibat”, notează cotidianul madrilen.
Până și ministrul rus de externe Serghei Lavrov a intervenit în polemica declanșată de șefa Comisiei Europene Ursula von der Leyen când a definit relațiile dintre viitorul guvern italian și Comisia UE: „S-a arătat arogantă cu Roma, Europa devine o dictatură”.
Tot în La Repubblica, Corrado Zunino, corespondent la Kiev, scrie despre „observatorii" italieni chemați să garanteze validitatea referendumurilor în vederea anexării celor patru teritorii ucrainene anexate de ruși.
A avut loc și un schimb de prizonieri, iar la Londra The Daily Telegraph scrie despre cum magnatul Roman Abramovici, fostul patron al Chelsea Football Club, „a jucat un rol cheie” în eliberarea britanicului Aiden Aslin și a altor prizonieri de război occidentali din Rusia.
Intr-un interviu apărut ieri in ediția de duminică a tabloidului The Sun, Aiden Aslin spune că a fost torturat și „tratat mai rău decât un câine” de către militarii ruși. In Rusia e de altfel mare supărare și indignare, bă chiar acuzații de trădare aduse lui Puțin pentru faptul că a dat Ucrainei și occidentului 200 de prizonieri în schimbul eliberării prietenului său, oligarhul ucrainean Viktor Medvedciuk.
Spinoasa chestiune a primirii dezertorilor ruși în Europa
În momentul în care tot mai mulți ruși în vârstă de a fi mobilizați de armată se prezintă la granițele Uniunii Europene, problema acordării statutului de refugiat sau a unei vize umanitare dezbină profund statele membre, constată Le Monde.
Este o întrebare care îi dezbină profund pe europeni și care va fi pe meniul unei întâlniri de criză a ambasadorilor statelor membre organizată luni, 26 septembrie, la Bruxelles, de președinția cehă. Ar trebui oare să fie acceptați și primiți în Uniunea Europeană cetățenii ruși pe cale de a fi mobilizați în Rusia? Dezbaterea a fost foarte animată prin feluritele cancelarii încă de la anunțul „mobilizării parțiale” decretată de Rusia miercuri, 21 septembrie.
Germania s-a oferit, încă de joi, 22 septembrie, să primească dezertori din armata rusă, „amenințați de o represiune severă”, potrivit ministrei germane de interne Nancy Faeser. Dar Praga și țările baltice sunt mult mai puțin entuziaste. Ministrul ceh de externe, Jan Lipavsky, a refuzat joi să acorde vize umanitare dezertorilor ruși.
«Riscuri importante pentru securitate»
Într-un tweet, omologul său leton, Edgars Rinkevics, a considerat, la rândul său, că „mulți ruși care au fugit din Rusia din cauza mobilizării au aplaudat masacrarea ucrainenilor și n-au protestat în acel moment. Nu este corect să considerăm că ei ar fi obiectori de conștiință. Există riscuri semnificative de securitate generate de primirea lor și există, apoi, multe alte țări din afara UE în care pot merge.”
Rușii pot astfel merge în Georgia, Armenia, Turcia sau Serbia. Această analiză este împărtășită în țările baltice și în Finlanda, care încă doresc să închidă sau să reducă punctele de trecere de la granițele lor. La începutul lunii septembrie, după ce s-au luptat să nu le mai fie acordate rușilor vize de turist, Țările Baltice, Polonia și Finlanda reușiseră, după discuții aspre la nivel european, doar să complice procedura de obținere a acestor vize pentru ruși, cum am explicat-o aici in detaliu.
Criza se extinde peste tot
Criza economică se extinde însă peste tot. The Observer, în Marea Britanie, atrage atenția asupra fenomenului tot mai extins al copiilor care merg la școală flămânzi: astfel, o școală din Lewisham, în sud-estul Londrei, a povestit organizațiilor de caritate despre un copil care „prefăcea că mănâncă dintr-o cutie de prânz goală”, deoarece nu se califică pentru mesele școlare gratuite și nu dorea ca prietenii lui să știe că nu are mâncare acasă.
Tot The Observer mai scrie și cum britanicii încearcă să se descurce împărțind meselor cu familia și prietenii sau închiriind camere împreună cu alții, modalități prin care oamenii încearcă să poată suporta cheltuielile de încălzire.
Am mai scris deja în această rubrică a revistei presei și despre decăderea inexorabilă a micului dejun britanic post-Brexit (Brexit is breakfast), ba chiar și despre erodarea acelei instituții fundamentale a societății britanice care este the pub.
Zan. Zindaghì. Azadì…
« Zan. Zindaghì. Azadì» (Femeie, Viață. Libertate) sunt cele trei cuvinte în farsi, în persană, care acoperă parte din prima pagină a cotidianului francez Libération, al cărui dosar special astăzi e consacrat revoltei femeilor din Iran și represiunii violente declanșate de regimul mollahilor.
Zan. Zindaghì. Azadì / Femeie. Viață. Libertate sunt trei cuvinte detestate de «Republica Islamică» Iran, scrie Libération.
Washington Post scrie de asemenea despre cum protestele au continuat în Teheran și alte orașe iraniene, duminică, pentru a zecea zi. Manifestațiile au început după ce Mahsa Amini, o tânără de 22 de ani, a murit după ce a fost reținută de poliția moravurilor. Demonstrațiile au devenit revărsări de furie împotriva regulilor vestimentare impuse femeilor care au dus la arestarea lui Amini, dar au scos la suprafață și plângeri mai vechi și adânc înrădăcinate împotriva instituțiilor clericale din Iran.
Roger Waters «comfortably numb»
În sfârșit, în Polonia Gazeta Wyborcza confirmă anularea concertelor prevăzute pentru anul viitor ale lui Roger Waters, fostul membru central al grupului Pink Floyd.
Versiunea oficială este că Roger Waters este cel care și-a anulat concertele, în urma uriașei indignări publice stârnite în Polonia datorită poziției sale favorabilă Rusiei în chestiunea războiului din Ucraina.
The Observer și The Guardian la Londra au scris de asemenea despre asta. Consiliul municipal din Cracovia se pregătea oricum să voteze săptămâna viitoare o propunere de a-l declara pe Waters persona non grata, exprimându-și „indignarea” față de poziția muzicianului față de războiul din Ucraina.
Waters a trimis o scrisoare deschisă primei doamne ucrainene, Olena Zelenska, la începutul acestei luni, în care i-a acuzat pe „naționaliștii extremi” din Ucraina pentru că „și-au adus țara pe calea acestui război dezastruos”.
In vârstă de aproape 80 de ani, Roger Waters de ani a criticat și Occidentul pentru că furnizează Ucrainei arme, dând vina în special pe Washington. Waters a condamnat și NATO, acuzând organizația că ar fi provocat Rusia.
Cum o amintește The Guardian, nu este prima dată că muzicianul britanic își exprimă atât de brutal părerile contestabile despre politica internațională.
În 2019, el a criticat un concert în stilul Live Aid destinat strângerii de fonduri pentru ajutorul umanitar destinat opozanților din Venezuela, susținând că e vorba de un efort sprijinit de SUA de a păta onoarea guvernul socialist din Venezuela președintelui Nicolás Maduro.
