Linkuri accesibilitate

„Sunt OK cu mine” Cum s-a desfășurat marșul în sprijinul minorităților sexuale (FOTO)


Marșul a avut sloganul „Sunt OK cu mine. Nu sunt OK cu ura”.
Marșul a avut sloganul „Sunt OK cu mine. Nu sunt OK cu ura”.

La Chișinău a avut loc duminică un marș al solidarității pentru drepturile comunității LGBT, care a încununat manifestările celei de-a 18-a ediții a festivalului „Moldova Pride”. Acțiunea realizată de organizația pentru drepturile omului Genderdoc-M a fost sprijinită de misiunile diplomatice occidentale acreditate la Chișinău.

Marşul comunităţii LGBT, la care au participat, potrivit organizatorilor, peste 350 de persoane, a avut sloganul „Sunt OK cu mine. Nu sunt OK cu ura”. Participanții au mers în coloană pe strada Bucureşti. Al doilea an consecutiv s-a reuşit parcurgerea întregului traseu anunțat de organizatori fără să fie împiedicați de adversari ai acestei acțiuni publice. Ajunși în punctul final al itinerarului, la Palatul Republicii din strada Maria Cibotari, participanţii au urcat în autobuze, fiind protejați de un dispozitiv impunător al forțelor de ordine.

Manifestanții, protejați de forțele de ordine
Manifestanții, protejați de forțele de ordine

La marş au participat reprezentanţi ai comunităţii LGBT, părinţi ai acestora, activişti civici de la organizaţii ce apără drepturile omului şi oficiali ai misiunilor diplomatice. S-a alăturat coloanei şi deputatul blocului ACUM, Dumitru Alaiba.

Participanții purtau steaguri în culorile curcubeului şi pancarte pe care se putea citi „Eu iubesc omul, dar nu sexul lui”, „Parada heterosexualilor este în fiecare zi”, „Dragostea face familia” şi „Libertate. Egalitate. Solidaritate”. Nu au fost scandate lozinci, dar marșul a fost animat de toboșari de la mișcarea OccupyGuguţă.

Sperăm mult să ajungem într-o zi - şi sperăm că ea va fi curând - când nu vom mai avea nevoie de atâta poliţie pentru a ne proteja...

Organizatorii au rămas mulțumiți de felul în care s-a desfăşurat marşul. „A fost un marş în siguranţă, a fost foarte colorat şi frumos. Am mers aşa cum am planificat de la primul până la ultimul pas. Sperăm mult să ajungem într-o zi - şi sperăm că ea va fi curând - când nu vom mai avea nevoie de atâta poliţie pentru a ne proteja, când nu vor mai fi atâția contramanifestanți care doresc să ne atace sau să ne încalce dreptul la libera întrunire”, a comentat Angela Frolov, coordonatoare de program Lobby și Advocacy a Drepturilor LGBT din cadrul Centrului Genderdoc-M.

Polițiștii antrenați în asigurarea ordinii publice erau coordonaţi de şeful adjunct al Inspectoratului General al Poliției, Gheorghe Cavcaliuc. Cordoane de poliţişti au blocat cu câteva ora înainte de marş perimetrul unde acesta s-a desfăşurat, inclusiv străzile adiacente. Astfel s-a reuşit evitarea incidentelor din anii precedenţi când grupuri de activiști şi slujitori ai bisericii blocaseră deplasarea coloanei.

Manifestaţia a decurs fără incidente. Poliţia a stopat câteva tentative de a ataca participanții la marş fără a folosi însă gaze lacrimogene ca anul trecut.

Mai mulţi preoţi şi enoriaşi s-au adunat la monumentul lui Ştefan cel Mare pentru a protesta împotriva a ceea ce numesc ei „propagandă homosexuală”. Aceştia purtau icoane şi intonau cântece bisericeşti. În Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a desfăşurat un Festival al Familiei sub patronajul președintelui Igor Dodon.

Marşul pentru drepturile comunității LGBT a fost precedat sâmbătă de un marş al tăcerii în sprijinul familiei tradiţionale, organizat de Mitropolia Moldovei, la care a participat şi şeful statului. Igor Dodon a îndemnat participanții să apere „valorile tradiționale” spunând că „valori creștine” ar fi amenințate constant de către „provocatori” referindu-se aparent la acțiunea publică în sprijinul comunității LGBT.

Previous Next

XS
SM
MD
LG