Linkuri accesibilitate

Sunt persoană juridică și sunt refugiată


„Cel sărac îl ajută pe cel disperat”, așa își intitula cotidianul britanic The Guardian un articol publicat online săptămâna trecută, în care descria eforturile depuse de R. Moldova și cetățenii ei pentru găzduirea refugiaților din Ucraina. Dar venirea în masă a refugiaților poate aduce teoretic și beneficii economice țării gazdă: de la consum mai mare, la mai multe brațe de muncă. Estimări și prognoze relevante nu s-au făcut, dar Europa Liberă a cercetat un prim semnal: mai multe companii din Ucraina caută să-și mute temporar sediul în R. Moldova. Și autoritățile moldovene caută soluții rapide și legale pentru a ajuta la aceste realocări.

Refugiații ucraineni își aduc cu ei în R. Moldova și firmele
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:29 0:00
Cele mai „mobile” firme s-au și mutat

Agenții imobiliare moldovene atestă un interes pentru birouri și spații comerciale din partea unor firme ucrainene. „Deja de două săptămâni suntem în continuă căutare de oficii sau spații comerciale, dar mai mult oficii”, spune Constanța Gâdilica, managera comercială la o agenție de imobiliare. Primele contracte de închiriere au și fost semnate. „Și-au mutat sediul la noi firme din Kiev, sunt la mare căutare oficiile de la 100 până la 1000 de metri pătrați”, spune agenta.

Din ce domenii sunt primii veniți?

  • domeniul IT;
  • servicii call-center (vânzări la telefon);
  • depozitare de mărfuri.

Sunt companii din domeniile cele mai „mobile”. „Și-au mutat și angajații, au zis că vor începe să recruteze și personal din R. Moldova”, spune Constanța Gâdilica și adaugă: „Contractele sunt de minim un an. Este o companie care a recent a încheiat un contract pe trei ani de zile, adică își mută total sediul încoace”.

Constanța Gâdilica a finalizat în ultimele zile trei astfel de contracte, dar spune că are colegi care lucrează cu solicitări similare. Prețurile la chirie nu au crescut, spune ea. Dimpotrivă proprietarii de imobile uneori fac reduceri când aud că sunt „companii refugiate”.

Victor Cernomorcenco, un agent imobiliar de la o altă agenție din Chișinău, are clienți doi investitori ucraineni care caută depozite pentru mărfuri.

Multe mărfuri care intrau în Ucraina prin Odesa fac un ocol acum prin Constanța, iar Chișinăul devine un punct de tranzit și redistribuire. În cazul depozitelor, planificarea se face pe termen mai scurt – trei-șase luni. Antreprenorii din acest domeniu speră că situația de securitate din Marea Neagră se va îmbunătăți în curând. Deocamdată, în larg se plimblă de colo-colo nave de război rusești, care trag rachete asupra Ucrainei, iar mai la țărm plutesc mine ucrainene pentru a împiedica debarcarea trupelor ruse.

Inițiative guvernamentale

Natalia Donțu este administratoare a Parcului pentru tehnologia informației, Moldova IT Park, o întreprindere creată guvern în 2017 pe teritoriul fostei Uzine de Tractoare din Chișinău pentru a atrage investiții în sectorul IT moldovean. Oferă spații de oficii cu toate cele necesare pentru firmele din acest domeniu.

Donțu spune că mai multe companii din Ucraina au fost deja integrate în Moldova IT Park, iar alți oameni de afaceri atât cu capital ucrainean, cât și capital străin au început a se documenta intens în legătură cu regimul fiscal local. „Vedem o tendință de relocare a businessului și profesioniștilor IT din Ucraina în Moldova”, spune administratoarea proiectului.


Încurajat de acest interes, Moldova IT Park a pregătit două inițiative noi, pe care le lansează săptămâna aceasta:

  • un centru de carieră în IT dedicat atât specialiștilor care vin din Ucraina, cât și specialiștilor locali;
  • un „one stop shop”, adică un set informații utile disponibile centralizat pentru companiile din Ucraina care se gândesc să își mute temporar afacerile în Moldova.
Dreptul la muncă

Pe perioada stării de urgență, refugiații din Ucraina se pot angaja în R. Moldova fără permise de ședere, prin derogare de la lege. Acum se discută la Ministerul Economiei și guvern cum să se prelungească acest regim special. Administratoarea Moldova IT Park, Natalia Donțu, spune că promovează regimul fiscal atractiv pentru rezidenți, care achită un impozit unic de 7% din vânzări.

Printre ideile vehiculate este și aceea ca antreprenorii ucraineni să-și înregistreze companiile în R. Moldova, printr-o procedură simplificată, timp de o zi, sau să-și înregistreze filiale locale.

XS
SM
MD
LG