Să se gândească la joaca politică cu comutatoarele aparatelor de ventilație. Să antologheze tropii retoricii salvaționiste a politicienilor. Să le facă o analiză oftalmologică pentru a pricepe de ce privesc cu un ochi către alegeri și cu altul către buget, dar stau totuși cu fața către opinia publică și fac gesturi de tandrețe și empatie.
Undeva, pe o șosea bucureșteană, un candidat care a încercat să susțină o conferință de presă a fost sabotat de mașinile salubrității care au risipit jurnaliștii cu substanțe împotriva țânțarilor. Neotrăvitoare, se spune, dar urât mirositoare. Iar când vorbitorul înflăcărat a înfierat cu mânie civică Primăria generală (căci vizează postul suprem al administrației locale) mașinile de gunoi au început să-și ambaleze motoarele, acoperindu-i discursul cu gaze de eșapament. E a doua oară când conferințele lui de presă sunt sabotate. Metodele spun multe despre nivelul luptei politice în care gazele de luptă cădelnițate din tulumbe fac parte din armamentul din dotare. Poliția spune că totul a fost în regulă, probabil că improvizata conferință de presă, de altfel neanunțată și neaprobată, stătea în calea salubrizării și a actualei primărițe.
Vechile pete oarbe de pe retina morală a societății au rămas neșterse
Dacă v-ați imaginat că noua normalitate e altfel decât vechea stare de paroxism în care ne aflam în perioada pre-pandemie, acest incident este unul dintre semnele că v-ați înșelat. Spectrele bolii și morții nu ne fac mai buni, mai empatici, mai înțelegători. Vechile pete oarbe de pe retina morală a societății au rămas neșterse: deși calitatea de colaborator cu Securitatea a guvernatorului BNR a fost devoalată (a câta oară?) prin sentință judecătorească, prim-ministrul Orban spune că apartenența la poliția politică comunistă nu este un criteriu de încadrare și cu atât mai puțin, de îndepărtare pentru un demnitar public. Implicit, nici măcar falsul și uzul de fals. La urma urmei, mai toți politicienii au mințit în biografiile lor, așa că e de înțeles să fii cochet și să uiți ce vârstă are dosarul tău de rețea: a trecut atâta vreme! Așadar, longevivul guvernator va continua să patroneze torentele financiare, probabil supunându-se unor condiții de întrebuințare dictate de frica să nu-și piardă fotoliul. În ceea ce-l privește pe prim-ministru, poate că nu e vorba despre un fel de a acorda protecție infractorului, ci doar despre o vorbă negândită, prost articulată. Sau poate că o fi fost pur și simplu instinctul de a proteja o piesă grea din artileria fiscală pe care o folosește la roșu zilele acestea. Nu vrea să riște să-i crape țeava tunului financiar în față.
Frica deșteaptă cei mai periculoși prădători din om. Iar în zilele acestea, nu există ghiveci social în care să nu se pună și ceva frică, după gustul bucătarului. Românii care au așteptat marea relaxare trebuie să lase orice speranță la poarta noii perioade de alertă. Guvernul a decis că, înainte de a o începe, perioada de relaxare trebuie să înceteze. Alerta continuă. Să fie vreo legătură între decizia guvernului, după unii abuzivă, de a prelungi această stare și marile tunuri pentru care mediul contaminat de frică și izolare este cel mai bun bulion de cultură? Milioane de măști stau în depozite pregătite să fie trase pe figură în cel mai bizar și costisitor experiment social-sanitar de la comunism încoace. Bani să fie. Să aibă legătură continua alertă cu alegerile locale, plănuite cândva, către sfârșitul lui septembrie? Poate că unii strategici politici cred că un guvern care se face că lucrează și pare să fie singur la gestionarea spaimelor colective ar avea mai mult succes la public deși, de ar fi să ne luăm după sondajele de opinie, partidul lui Ludovic Orban este pe platoul dintre două prăpăstii epidemice.
Populația este sastisită de restricții, o sastiseală care vine nu din respectarea regulilor, că nu au fost respectate, ci în special dinspre adversarii politici care capitalizează ezitările, gafele, compromisurile și contradicțiile guvernului. Undeva, totuși, se muncește de zor: stau mărturie datoriile tot mai mari acumulate de guvern la dobânzi neînțeles de mari. Să fie aceste datorii (pe care nu le vedem circulând în economie decât cu o discreție demnă de o economie mai sănătoasă) motivul pentru care ministrul Finanțelor susține că România are o creștere economică de speriat? Așa să se explice oare de ce e atât de înțelegător prim-ministrul cu păcatele de tinerețe ale guvernatorului BNR? Sau să fie la mijloc doar neliniștea electorală care a început să dea junghiuri partidului lui Ludovic Orban și o exaltare patologică în partidul lui Ciolacu?
Președintele Iohannis, care nu se mai relaxează nici el de ne face să-i regretăm vacanțele la schi, iese aproape zilnic să ne avertizeze asupra a două lucruri, asociindu-le involuntar (sau poate nu) în mintea alegătorilor: pericolul coronavirusului și al PSD. Cumva, în retorica prezidențială, cele două sunt interdependente. Este evident că repetând iar și iar această mantră, președintele speră să condiționeze electoratul, să-i bage în cap această asociere (PSD-pandemie; PSD-ciuma roșie) cu care să compenseze pierderile de energie ale partidului său. Are la dispoziție o presă înțelegătoare, cu digestia grea de la recenta mită guvernamentală.
Ecuația însă este mai complicată și jocul politic a fost transferat din zona de probabilități a unui simplu joc de zaruri în cea a posibilităților, adică a șahului pozițional. PSD a început să-și activeze piesele plasate strategic pe tabla de șah. Schimbă regulile din mers. A recâștigat controlul jocului politic și acum pune frâne doar să se distreze văzându-i pe ceilalți lipiți de parbriz. Astfel, a venit cu un proiect pentru impozitarea pensiilor speciale pe care l-a impus în Parlament. Le-a luat caimacul altora ale căror proiecte similare au fost, de-a lungul timpului, aruncate în uitare. Ca niciodată, proiectul de impunere a pensiilor speciale nu exista pe ordinea de zi și a fost introdus de PSD cu ostentație, ca să arate cât de preocupat este de acest incendiu pe care tot el l-a pus. Cine s-ar fi împotrivit unei măsuri cu un impact electoral atât de puternic? După ce s-a consumat atâta indignare în spațiul public, cine ar fi îndrăznit să spună că nu se face, în felul acesta, ceva dreptate socială? Astfel că s-a decis ca pensiile speciale să fie impozitate cu 85 % pentru tot ce trece de șapte mii de lei. Chiar și pensiile militarilor, spre stupefacția și indignarea ministrului Apărării, militar de carieră. PSD a susținut acest proiect cu un zâmbet în colțul gurii. Vrea să pară preocupat de rezolvarea unei mari injustiții sociale pentru că despre aceste pensii, ca și despre alte privilegii ale meritocrației de partid, s-a tot vorbit. Ciolacu știe deopotrivă că nu e niciun pericol ca legea să fie pusă în practică: există hotărâri ale Curții Constituționale care a decis că nu poate accepta o dublă impunere, așadar legea va fi respinsă.
...modificări intempestive, venite pe un fond emoțional care „naționalizează”, „confiscă” sau reduc drastic drepturi prin supraimpozitare
De altfel, imediat după vot, Avocatul poporului, Renate Weber, i-a pârât pe aleși la Curtea Constituțională. Statul, spune ea, are dreptul să stabilească ce sistem de impozitare vrea, cu condiția să nu fie nediscriminatoriu. „Aici, pensionarii care primesc pensii de serviciu sunt discriminați.” Nu a fost singura sensibilă la amputarea pe viu a propriei viitoare pensii. Altă doamnă fatală a justiției românești, președinta Înaltei Curți de Casație, Corina Corbu, a trimis o scrisoare în care spune că există tendința celorlalte puteri în stat „de a trata justiția ca pe o ramură a puterii de stat de rang secundar, una care trebuie pusă la locul ei și care este ușor de transformat în țintă a dezaprobării publice”. Ea afirmă că, în lipsa unei preocupări serioase a clasei politice pentru soluționarea adevăratelor probleme ale societății, parlamentarii au ales să șicaneze justiția pentru a o face să se simtă dependentă, pentru a o domestici. Ei preferă așadar, modificări intempestive, venite pe un fond emoțional care „naționalizează”, „confiscă” sau reduc drastic drepturi prin supraimpozitare. În felul acesta, spune regina circului juridic din România, politicienii ridică perdele de fum pentru a nu se mai discuta și soluționa chestiuni de o gravitate profundă: „Este îngrijorătoare, spre exemplu, lipsa oricărei dezbateri serioase privind lipsurile sistemului nostru de răspuns la violența domestică sau, în general, la violența bazată pe gen, rasă ori orientare sexuală.”
Corina Corbu este nedreaptă. Ca un făcut, chiar atunci când redacta această scrisoare, Parlamentul discuta pe ton de șuetă grava chestiune a identității de gen, rezolvând-o cu o glumă deșucheată și cu un masiv vot de susținere (81 de senatori PSD, ProRomânia și PMP, 22 de voturi de la USR si UDMR și 27 de abțineri de la PNL). E vorba despre un amendament la Legea Educației Naționale propus de un parlamentar PMP, teolog de formație, cu obscure legături cu Coaliția pentru familie. Articolul șapte al legii, cel care enumera tipurile de amenințări la adresa integrității copiilor, adică activitățile care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, se modifică incluzând și „activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași”. E foarte probabil ca președintele Iohannis să respingă legea dar politicienii vor să taie capul hidrei „fluidității sexuale”, ca să-și știe cu toții locul și sexul. Revoluțiile sexuale au potențial mortal că nu degeaba Eros e asociatul principal al lui Thanatos în manele și romanțe.
Așadar, Corina Corbu nu are dreptate: există preocupări pentru dezbaterea unor probleme esențiale iar soluția este interzicerea lor. Această interdicție certifică decesul unei întregi subspecii academice. Îngrijorarea parlamentarilor că băiețeii ar putea îmbrăca haine roz de fetițe iar acestea haine albastre, de băiat i-a prins cu garda jos pe mulți: nu e de mirare că scena socială, altminteri placidă, s-a umplut de strigătele de revoltă ale celor loviți în plină figură. Rezonează la durere mai ales mediile universitare pentru că o asemenea decizie este, se spune, un abuz și o încălcare a autonomiei (dar, pe de altă parte, bugetele preferențiale, controlul organigramei și al programelor postuniversitare cum or fi?) Efectele amendamentului nu sunt doar administrative, ci trădează inerțiile clasei noastre politice care consideră că nu apartenența la securitate (sau la orice altă structură trecută) reprezintă o tară biografică, ci doar apartenența la sexualitate.
...în țara cu zeci de mii de mame minore
Este vorba despre aceiași politicieni care acum trei săptămâni stabileau printr-un proiect de lege privind drepturile copiilor că educația sexuală nu poate face parte din materiile de studiu. Au decis să-i spună educație sanitară iar predarea să se facă doar cu acordul părinților. Au fost complici la această pudibonderie deputați din PSD și PNL ca să nu se mai spună că extremelor nu le place să se atingă ca să se simtă bine împreună. Ca și amendamentul referitor la identitatea de gen, prevederile despre educația sexuală parazitează o lege (în acest caz una care prevedea ca unitățile școlare să organizeze, cel puțin o dată pe semestru, activități de educație sanitară, inclusiv sexuală, o lege adoptată în aprilie). Așadar, o dată pe semestru, nu în fiecare zi, asta ar fi educația „sanitară” în țara cu zeci de mii de mame minore, în țara în care violența în familie și agresiunile sexuale produc victime în serie, în țara în care judecătorii doamnei Corbu sunt atât de clemenți cu ucigașii și violatorii încât peste 4500 de pedofili și alți asemenea fac munci în interesul comunității în instituții publice, școli, centre educaționale sau biblioteci (conform datelor furnizate de Ministerul Justiției) adică din prostie sau nepăsare sistemul le-a ușurat accesul la pradă. În fine, o dată pe semestru, în țara unde mizeria, salubritatea defectuoasă, absența infrastructurii de apă și canalizare, ignoranța, lipsa unei culturi a igienei se fac vinovate nu doar de explozia epidemică a coronvarisului, ci și de numărul mare de boli cu transmitere sexuală.
Și dacă de la politicieni, guvern, justiție, președinție sau doctori nu avem șanse de salvare, Biserica Ortodoxă vrea să ne scape de stresul bolii și al fricii. Preoții de la mănăstirile Căldărușani și Sitaru organizează la finalul săptămânii o procesiune cu moaștele Sfântului Grigorie Învățătorul, mitropolit al Valahiei la începutul secolului XIX și sanctificat în 2005, ale Sfântului Artemius și cu Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria care a fost adusă în 1940 de la mănăstirea Dobrușa din Basarabia ocupată de sovietici. Cortegiul auto echipat cu icoane, racle cu moaște, prapuri, lumânări și cădelnițe va pleca sâmbătă dimineață către Sitaru de la Căldărușani, va parcurge aproape două sute de kilometri și va străbate 17 localități. La fiecare oprire, se vor citi rugăciuni pentru a pune capăt pandemiei de coronavirus. Suntem salvați.
* Opiniile exprimate în acest material aparțin autorului și nu sunt neapărat ale Europei Libere.
