Linkuri accesibilitate

Ambasada americană la Chișinău confirmă că Vlad Plahotniuc se află în SUA, supus „procedurilor administrative de deportare”


Fostul lider democrat Vlad Plahotniuc (foto de arhivă)

Ambasada americană la Chișinău a confirmat faptul că fostul lider al Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, se află pe teritoriul Statelor Unite, fiind însă supus „procedurilor administrative de deportare”.

„Înțelegem că Vladimir Plahotniuc este prezent în Statele Unite, însă la moment este supus procedurilor administrative de deportare. Asemenea proceduri, inclusiv căile permisibile de revizuire judiciară, pot dura perioade semnificative de timp"- se arată într-o declarație de presă a unui purtător de cuvânt al ambasadei.

Este prima confirmare oficială a locului unde se află Plahotniuc după fuga lui subită din R. Moldova, în iunie 2019, când partidul său a pierdut guvernarea. Într-un răspuns al purtătorului de cuvânt al ambasadei americane la Chișinău se precizează că procedurile de expulzare „inclusiv căile permisibile de revizuire judiciară, pot dura perioade semnificative de timp”. În octombrie 2019, autoritățile moldovene l-au anunțat pe Plahotniuc în căutare internațională și interstatală. Fostul lider al PD care ar fi controlat vreme de câțiva ani instituțiile statului fără să dețină vreo funcție oficială este acuzat de procurori de spălare de banilor în proporții deosebit de mari. În ianuarie 2020, secretarul de stat american Mike Pompeo a spus că „acțiunile corupte ale lui Vladimir Plahotniuc au subminat statul de drept și au compromis sever independența instituțiilor democratice”, desemnându-l pe el și pe membrii familiei sale ineligibili pentru obținerea vizei pentru Statele Unite.

Fostul spicher și coleg de partid al lui Plahotniuc, Andrian Candu, a spus Europei Libere și în alte interviuri, după declarația lui Pompeo că interdicția se referă la vize noi, iar Plahotniuc s-ar afla deja în Statele Unite în baza unei vize vechi sau a altui act.

Presa a scris că Plahotniuc ar fi cerut viză nouă în Statele Unite, pe termen lung, ca om de afaceri, în martie 2019.

XS
SM
MD
LG