Linkuri accesibilitate

Svetlana Aleksievici: Pandemia COVID-19 este un fenomen cosmic


Svetlana Aleksievici, Minsk, 26 martie 2019
Svetlana Aleksievici, Minsk, 26 martie 2019

Scriitoarea Svetlana Aleksievici, laureată a Premiului Nobel pentru Literatura și autoarea cărții Rugăciune pentru Cernobîl, a vorbit, într-un interviu cu Radio Europa Liberă (redacția în limba belarusă) despre particularitățile de criză ale naturii umane, despre cultura rezistenței la provocări și despre faptul că ea consideră pandemia noului coronavirus drept un produs al puterii cosmice.

Radio Europa Liberă: Belarus este una dintre puținele țări care nu a introdus măsuri drastice împrotriva COVID-19: nu și-a închis frontierele, școlile, universitățile. Șeful statului spune că pandemia este „o psihoză”, că orice coronavirus se teme de munca pe câmp cu tractorul. Cu toate acestea, Belarus nu este singura țară care nu a impus carantina și izolarea sau care să fi oprit aproape total economia, cu excepția domeniilor vitale. Așa a procedat, de exemplu, Coreea de Sud. Nimeni nu știe cu adevărat cum trebuie să procedeze. După modul în care înțelegeți și percepeți dvs. starea de lucruri, cum ar fi corect, cum ar fi mai uman? Ori în cazul dat trebuie să există o logică inumană?

Svetlana Aleksievici: „Urmăresc tot ceea ce se întâmplă. M-am întors recent de la Londra. În prezent se spune că trebuie să trecem prin această boală și căpătăm imunitate colectivă, o imunitate de „turmă”. Din câte observ, cercetătorii înclină spre această idee și anume că omenirea trebuie să treacă prin această boală. Unii vor supraviețui, alții nu. Aceasta este, în principiu, o versiune, o ipoteză.

Am impresia că nu vom scăpa prea curând

În Belarus mi-a plăcut starea de calm, lipsa de panică și faptul că sunt produse alimentare și de igienă, deși am auzit că nu mai găsești deja peste tot hârtie igienică. Mă întrista să văd în Occident oameni dezorientați, rafturi goale în magazine. Lucrul cel mai important este faptul că nu există garanții că măsurile luate îi vor proteja pe oameni. Angela Merkel afirmă că asta va da răgaz medicilor și oamenilor de știință să găsească, poate, forme de protecție. Nu am un răspuns. Am impresia că nu vom scăpa prea curând.


Măsurile adoptate de majoritatea țărilor nu pot fi menținute până la sfârșitul anului sau pentru câțiva ani. Uneori epidemiile durează, dacă e să ne amintim de epidemiile de ciumă sau de variolă care au existat în istorie! Ei bine, cât vom putea să stăm acasă? Două-trei luni. Vor fi multe divorțuri, cu toții vom slăbi, vom avea corpurile tonifiate. Oamenii încearcă să se salveze prin umor, prin ironie. Am citit o glumă: „Mausoleul de la Moscova este închis – Lenin s-a autoizolat”. Ce ne-a mai rămas să facem?

Am citit cartea savantului sovietic Aleksandr Cijevski „Ecoul terestru al furtunilor solare” în care este descrisă relația dintre activitatea solară și evenimentele de pe Pământ. El a elaborat tabele despre războaie și revoluții care vor avea loc și când anume. Am impresia că în cazul dat sunt niște motive cosmice, niște legități, nu doar influența omului. Este misterioasă apariția acestei boli. E puțin probabil ca acest lucru să fie o creație a omului. Reputați cercetători afirmă că așa ceva este în stare să creeze doar natura.”

Radio Europa Liberă: În lumea întreaga - pe internet, în mass-media – circulă diverse zvonuri: COVID-19 ar fi o armă biologică a americanilor. Ba nu, a chinezilor. Sau a rușilor. Nu faptul aplicării, ci accidentul tragic - o armă scăpată din laborator. Autoritățile ascund numărul celor infectați și al celor morți care sunt de zece ori mai mulți. Nu, de ordinul sutelor. Ce părere aveți despre astfel de informații? E adevărat? Este o dezinformare deliberată? Este un produs al crizei?

Svetlana Aleksievici: „Am mai auzit ceva similar în timpul dezastrului de la Cernobîl. Când am început să scriu cartea despre această catastrofă, am văzut cum un om de dinaintea accidentului de la Cernobîl s-a transformat într-un om al Cernobîlului. Am văzut soldați cu mitraliere. Îi întreb: pe cine vreți să împușcați? Ei au ridicat din umeri. Veți deschide focul asupra fizicii? Toate acestea vorbeau despre o neputință a oamenilor. Și atunci au circulat fel de fel de zvonuri, se vorbea despre vagoane pline cu cadavre, chipurile, trimise în secret în Siberia, că toți nou-născuții au coarne și copite. Dacă omul nu înțelege ceva, atunci începe să lucreze subconștientul, imaginația, memoria genetică.

Natura își are legile sale

Teoria conspirației este genul nostru preferat. Nu există demnitate. Nenorocirile noastre nu se convertesc în demnitate, în libertate. De aceea apare credința în duhuri rele, în forțe malefice, iar oamenii le caută acolo, unde le este concentrată experiența lor istorică. Americanii văd aceste duhuri rele în ruși, iar rușii – în americani. Presupun că această pandemie este un fenomen cosmic. Se mai spune că ea este o pedeapsă pentru păcatele noastre, pentru faptul că nu ne-am rugat și că nu am îngenunchiat zilnic. Nu cred! Suntem o particulă mică pe această planetă, încât este prea puțin ca natura să ne ia în considerare. Nici noi pe ea, dar nici ea pe noi. Natura își are legile sale. Generația noastră a auzit mereu: „Numai nu război!” Mai târziu a avut loc accidentul nuclear de la Cernobîl, apoi prăbușirea „imperiului roșu”. Și, iată, încă un fenomen cosmic. Nu fac parte din categoria oamenilor care, în loc să facă ceva cu viața sa, povestesc basme și inepții despre Putin sau Lukașenka. În cazul de față, are loc un eveniment care nu ni se supune.”

Radio Europa Liberă: În Belarus nu a fost înregistrat vreun deces, deocamdată, din cauza noului coronavirus. Cel puțin nu se cunoaște. Însă atunci când ar putea să aibă loc decese, oare belarușii nu vor spune autorităților: sunteți de vină pentru că nu ați închis totul, că, probabil, din cauza voastră au murit acești oameni? Ei vor avea dreptate?

Svetlana Aleksievici: „Dacă această epidemie va continua să se răspândească, oamenii vor muri chiar și acolo unde totul a fost închis. Am în vedere și Cehia, și Franța, și alte țări. Profesia de politician este riscantă, la fel cum e cea de militar sau de medic, după cum vedem în aceste zile. Ei sunt oameni sfinți. În prezent, chiar și medicina occidentală s-a dovedit a fi insuficient de bine pregătită pentru aface față acestei nenorociri. Cu toate acestea, medicii continuă să salveze vieți. Am văzut fața acelui doctor italian total epuizat, care le cerea medicilor din garda veche, personalului medical din garda veche să dea o mână de ajutor, să revină la muncă. Consider nepotrivit în asemenea cazuri să dai vina pe politicieni, de exemplu, pe același Lukașenko.

Am fost prezentă la conferința de presă a lui Gorbaciov, la care jurnaliștii l-au întrebat despre aprilie 1986: „De ce ați tărăgănat și nu ați făcut ceea ce trebuia să fie făcut?” Această conferință de presă a avut loc acum câțiva ani. La acea vreme el pierduse deja puterea, își pierduse soția, nu avea niciun motiv să mintă. Și el a răspuns derutat: „Am trimis la Cernobîl cei mai buni oameni de știință, un avion întreg. Și ei erau dezorientați, pentru că nu știau ce să facă. Am discutat cu oamenii care au văzut exploziile nucleare. Când i-am întrebat ce ați făcut pentru a preveni efectele catastrofei, ei au spus: nimic deosebit, am băut vin roșu”.

Nu suntem pregătiți să facem față acestei epidemii. Nu numai noi, dar nici politicienii - nici Lukașenka, nici Putin și nici Macron. Nu cred că merită să reducem totul la faptul că Lukașenka nu face nimic. Nimeni nu știe ce trebuie să facă. Ei bine, vom închide frontierele, de exemplu. Comerțul ilegal va înflori, dacă vor dispărea produsele, aceeași hârtie igienică. Infecția se va răspândi și mai mult. Prefer să nu mă dau cu părerea ... ”

Radio Europa Liberă: Analistul politic Ivan Krastev a publicat recent câteva gânduri interesante ale unui coleg de al său spaniol, printre care unul destul de paradoxal: „Guvernele sunt nevoite să ordone cetățenilor să-și schimbe comportamentul și să stea acasă. Iar succesul guvernelor în această problemă depinde foarte mult de capacitatea lor de a-i intimida pe oameni, astfel încât să facă ceea ce li s-a ordonat. Nu vă panicați! este mesajul eronat transmis în contextul crizei COVID-19. Pentru a opri pandemia, oamenii trebuie să se panicheze și trebuie să își schimbe cardinal stilul de viață. Pentru ca oamenii să își schimbe comportamentul, ei trebuie îndemnați la panică, nu-i așa?

Toți păreau că au înnebunit. Nimeni nu înțelegea nimic

Svetlana Aleksievici: „Faptul că trebuie să dezvoltăm o cultură de rezistență față de noile provocări, da, este adevărat. Într-o situație similară am fost în Cernobîl. Într-o casă, pe întreg pervazul ferestrei erau înșirate pastile scumpe. O întreb pe gazdă: de ce nu i le dați copilului? Ea îmi spune: „Mai bine ajutați-mă să-mi trimit copilul în străinătate. Vecina și-a trimis copilul, iar el a revenit cu un video casetofon”. Nu exista înțelegerea faptului că ea trebuia să-și protejeze copilul. Oamenilor li s-a spus: este interzis să mâncați cartofii din propriile grădini. O femeie îmi spune: cum așa? Mama a mâncat, bunica a mâncat, străbunica a mâncat. Toate au supraviețuit. Belarusul trăiește din cartof! Oamenii nu înțelegeau de ce trebuie să speli lemnele de foc. Pentru a le spăla, era nevoie de trei găleți de apă. Așa ceva era de neconceput! Ori, un alt exemplu: un soldat însoțește o bătrână pe o stradă într-un sat și ține în mână o găleată cu lapte. Îl întreb încotro mergeți? Să îngropăm laptele. La marginea satului exista o groapă în care era aruncat lapte contaminat. Toți păreau că au înnebunit. Nimeni nu înțelegea nimic.

Cercetătorii trebuie să stăpânească mințile, să consilieze autoritățile

Sunt necesare schimbări de comportament, însă cred că nu trebuie să ne lăsăm pradă panicii. Prin urmare, autoritățile trebuie să aibă mai multă încredere în oamenii de știință. Cercetătorii trebuie să stăpânească mințile, să consilieze autoritățile, iar autoritățile nu trebuie să creadă că sunt cele mai deștepte. Mi-e teamă de atacurile de panică. Nu consider că ele pot fi o salvare. Mă întristează foarte mult reportajele la posturile de televiziune occidentale despre vârstnici care mor în singurătate, când copiii nu au acces la ei, nu sunt lăsați să-și vadă părinții. Acestea sunt probleme irezolvabile. Angela Merkel a spus pe bună dreptate că totul este serios, că trebuie să însușim aceste noi abilități. Dar este atât de înfricoșător să știi că nu vei putea fi alături de mama sau tata în ultimele lor clipe din viață. Sunt scriitoare și nu privesc aceste lucruri prin prisma unui politician.”

Radio Europa Liberă: Țările din întreaga lume își închid frontierele. Uniunea Europeană s-a izolat. Rusia și-a închis toate granițele, inclusiv cu Belarus. De altfel, frontierele sunt închise nu numai cu țările în care există focare mari de COVID-19, ceea ce ar putea avea o explicație, din considerente medicale. Se închid granițele cu toți, de toți cei care nu suntem noi, care nu sunt din „turma noastră”. Perioada de pandemie este o perioadă de triumf pentru statele naționale și naționalism?

Svetlana Aleksievici: „Din păcate, așa este. Și aceasta reprezintă temelia pentru ascensiunea viitoare a naționalismului. Atât de mulți ani au trecut după război până când granițele au fost deschise, au fost stabilite principii democratice și dintr-o dată totul a început să se prăbușească. Este clar că omenirea nu va mai fi la fel după această încercare [pandemia de COVID-19 n.red.]. Reiese că, pentru a supraviețui, trebuie să ne însușim abilitățile de autoizolare, să apărăm doar interesele naționale. O asemenea perspectivă înfricoșează. Omul va supraviețui, dar va deveni mai rău. Mi-aș dori ca, după ce vom depăși această încercare, să fim mai receptivi, mai predispuși spre ajutor reciproc. Acum acel strat subțire de cultură format în ultima jumătate de secol s-a spart și fiecare s-a ascuns din nou în propria peșteră. În cazul dat ar fi bine să se expună elita omenirii, umaniștii, filozofii.”

Radio Europa Liberă: Din diferite colțuri ale lumii parvin informații despre oameni care se bat pentru hârtie igienică, pentru alimente, pentru tratament. Omenirea se va confrunta cu un război al tuturor împotriva tuturor? Dacă da, atunci ce ar putea sa prevină așa ceva?

Svetlana Aleksievici: „Sper să nu se întâmple așa ceva. Al Doilea Război Mondial a fost o grea încercare, omenirea s-a confruntat cu multe asemenea încercări. Omul nu s-a transformat în animal! Sper că acest lucru nu se va întâmpla nici acum. Cred că omul este mai bun decât credem noi că este.”

XS
SM
MD
LG