Lidera opoziției bieloruse Svetlana Țihanovskaia a cerut, în vizita sa la Praga, impunerea unor sancțiuni occidentale mai dure guvernului lui Alexandr Lukașenka – susținând că ele sunt singura modalitate de a slăbi regimul autoritar de la Minsk.
Vorbind la sediul postului nostru de radio, fosta profesoară de engleză devenită politician a spus că lumea trebuie să înțeleagă durerea prin care trec bielorușii, „pentru că atunci când o simți vrei să faci mai mult”.
„Înțelegem cu toții că putem bloca regimul economic, astfel încât să nu fie posibil să fie plătite poliția și armata”, a spus doamna Țihanovskaia, într-un interviu pentru televiziunea Current Time, canalul în limba rusă al postului nostru, în cooperare cu Vocea Americii.
Temându-se pentru securitatea ei și a familiei sale, Țihanovskaia a părăsit Belarusul la o zi după alegerile prezidențiale din 9 august, despre care susținătorii ei spun că le-a câștigat. Rezultatul alegerilor – care i-a dat un nou mandat, al șaselea, autoritarului lider de la Minsk - a provocat proteste în masă cu zeci de mii de bieloruși pe străzi, luni de zile.
Protestele au fost reprimate cu brutalitate – participanți arestați, unii torturați, alții uciși în timpul confruntărilor.
Uniunea Europeană, Statele Unite, Canada și alte țări au refuzat să-l recunoască pe Lukașenka drept lider legitim al Belarusului și au impus sancțiuni lui și mai multor înalți oficiali de la Minsk.
Luna trecută, după ce un avion Ryanair a fost deturnat la Minsk, pentru ca autoritățile din Belarus să poată să îl aresteze pe jurnalistul Raman Pratasevici și pe prietena sa – aflați la bordul avionului cu destinația Vilnius – apelurile internaționale pentru întărirea sancțiunilor s-au întețit.
Astăzi, președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat în ședința în plen a Parlamentului European de la Strasbourg: „Aș vrea să întăresc trei mesaje clare. Primul către Raman Pratasevici și toți prizonierii politici – Uniunea Europeană nu se va liniști până ce nu veți fi eliberați. Al doilea, către domnul Lukașenka – domnul Pratasevici trebuie eliberat imediat și vă facem răspunzător pentru starea sa fizică și mentală. Și al treilea mesaj este către poporul belarus și, mai ales, pentru cei care lupta pentru democrație, libertatea de expresie, libertatea presei – Uniunea Europeană vă sprijină și va continua să vă susțină direct în lupta voastră pentru a vă hotărî singuri destinul.”
Experții independenți ai ONU în domeniul drepturilor omului au solicitat eliberarea imediată a lui Pratasevici pe fondul a ceea ce ei au descris drept o „gaură neagră” pentru libertățile civile din țară, potrivit unui comunicat emis luni.
Uniunea Europeană a impus până acum trei runde de sancțiuni împotriva regimului de la Minsk - înghețarea activelor și interdicții de viză pentru 88 de persoane și șapte entități, inclusiv pentru Lukașenka. Chiar înainte de incidentul cu avionul Ryanair, blocul lucra la un al patrulea rând de sancțiuni care îi vizau pe mai mulți înalți oficiali. Statele Unite au susținut și ele întărirea sancțiunilor împotriva regimului de la Minsk.
În vizita sa la Praga și la sediul postului nostru de radio, lidera opoziției în exil din Belarus a declarat că va continua să își continue eforturile pentru a menține interesul comunității internaționale pentru fărădelegile care se întâmplă în țara sa. Ea se află la Praga la invitația președintelui Senatului Cehiei. A fost întâmpinată de sute de oameni pe 7 iunie, ieri seara a participat la un concert în aer liber în sprijinul țării sale și în toate luările sale de cuvânt a mulțumit atât cehilor, cât și bielorușilor care locuiesc în Cehia pentru sprijinul acordat.
Ieri doamna Țihanovskaia a avut o întrevedere la Hrad, cu președintele Milos Zeman – și potrivit unui tweet al purtătorului de cuvânt al președintelui Cehiei, acesta i-a admirat curajul și le-a dorit bielorușilor să ajungă la victorie.
În interviul cu televiziunea Current Time, doamna Țihanovskaia a declarat că, în opinia ei, singura modalitate de a se pune capăt situației din Belarus- este lansarea „unui dialog național între societatea civilă și regim”. Deși președintele Rusiei, Vladimir Putin, îl susține pe Lukașenka, doamna Țihanovskaia afirmă că Moscova ar putea juca „un rol constructiv” în această criză, dar că bielorușii sunt cei care vor trebui să decidă viitorul țării lor și că ea nu a avut nici un contact cu lideri de la Moscova.
Astăzi, lidera opoziției din Belarus s-a adresat Senatului Cehiei și a ținut să sublinieze, vorbind despre manipularea informațiilor în perioada comunistă, când țările Pactului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia, dar ți acum când Lukașenka susține că pilotul avionul Ryanair a cerut el însuși să aterizeze la Minsk: „Nu putem să-i lăsăm pe dictatori să scrie istoria, pentru că istoria și viitorul ne aparțin nouă - poporului care tânjește după libertate”.
Modificările Codului penal semnate marți de Lukașenka au mărit pedepsele cu închisoare pentru cei care participă la proteste neaprobate de autorități sau care s-au pronunțat – chiar și numai pe rețele de socializare – împotriva regimului de la Minsk. Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de până la trei ani pentru participanții la proteste neaprobate și care au fost deja reținuți de două ori la evenimente similare în ultimele 12 luni.