Linkuri accesibilitate

Când oamenii au de ales între vaccinuri și rugăciune pentru a se vindeca


(Foto: arhivă)

Până acum au fost confirmate peste 270 de cazuri de rujeolă în R. Moldova, cea mai largă răspândire fiind o comunitate religioasă din Ceadîr-Lunga.

După izbucnirea recentă a unui focar de rujeolă într-o tabără de copii religioasă, autoritățile și-au intensificat apelurile la vaccinarea copiilor, apeluri adresate în primul rând părinților, dar și cultelor. Cum au reacționat acestea?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:08 0:00
Link direct

Autoritățile din sănătate au anunțat 273 de cazuri confirmate și 12 incerte. Este menținută atenționarea despre riscul de răspândire a rujeolei, cele mai multe îmbolnăviri fiind în continuare localizate în raioanele de sud ale Moldovei. Ceadîr-Lunga este zona afectată cel mai mult și unde managerii școlari sunt îndemnați să nu primească la ore copiii nevaccinați. În prezent, 85 de elevi nu frecventează școala din acest motiv. În timp ce medicii vorbesc despre urgența imunizării, mulți dintre părinți se împotrivesc pentru că nu ar avea încredere în calitatea vaccinurilor.

Decidenți din sănătate consideră însă că refuzul părinților ar avea la bază și motive religioase. Alexei Ceban, medic epidemiolog în cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, atrage atenția că până acum, majoritatea cazurilor confirmate de rujeolă au fost înregistrate într-o comunitate religioasă. Specialiștii fac trimitere în special la situația din satul Beșghioz din autonomia găgăuză, unde părinții nu se lasă nicidecum convinși, deși în unele familii toți copiii au ajuns la spital:

„Comunitățile acestea sunt închise, au loc diferite întrevederi, diferite ședințe religioase unde are loc contactul între acești copiii. Plus la aceasta, persoanele date, din confesiuni, sunt familii numeroase. Noi am înregistrat în Ceadîr-Lunga câteva familii în care câte 7-8 copiii s-au îmbolnăvit. Dintr-un sat, trei familii au avut în jur de 20 de copiii. Nu a avut loc răspândirea printre cei vaccinați. Unii preoți de la nivelul superior au afirmat că ei nu interzic vaccinarea, dar nici nu o promovează.”

Ministerul Sănătății preciza anterior că în cazul acestor familii se va încerca să se intervină prin intermediul liderilor confesiunilor religioase.

La scurt timp, Mitropolia Basarabiei a publicat o circulară în care anunță că îndeamnă toți preoții din cuprinsul eparhiei să comunice cu medicii de familie din localitățile pe care le reprezintă, iar în predici să fie informați oamenii.

Mitropolia Moldovei vorbește despre „oficierea unor rugăciuni și slujbe, invocând cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți mila lui Dumnezeu...

Un mesaj asemănător, dar care evită, la fel, sugestia de a recurge numaidecât la vaccinări a fost difuzat recent și de Mitropolia Moldovei, în care se vorbește despre „oficierea unor rugăciuni și slujbe, invocând cu genunchii plecați și cu lacrimi fierbinți mila lui Dumnezeu, pentru izbăvirea de această maladie contagioasă.” Această poziție a autorității bisericești a stârnit nedumerirea internauților, or, mulți se așteptau ca într-o asemenea luare de poziție să fie menționată urgența vaccinării pentru a opri răspândirea rujeolei, singura stavilă recomandată de doctori.

Purtătorul de cuvânt al mitropoliei, Vadim Cheibaș, sugerează că mesajul bisericii ar fi fost înțeles greșit:

„Doar nu am pronunțat cuvântul vaccin. Mă rog, cineva a vrut să scoată cu cârligul acest cuvânt, dar noi nu l-am zis. Care este problema?! Dar am spus că noi suntem alături de medicină, recunoaștem ceea ce face medicina și încurajăm ceea ce face medicina. Spunem că atunci când te doare ceva, du-te la medic. În același timp, spunem că pentru noi mântuitorul Iisus Hristos este doctorul sufletelor și al trupurilor noastre și noi avem și spectrul nostru larg și bogat, și experimental demonstrat, eficient - rugăciunea. Să ne trezim și noi dintr-o lene duhovnicească, să ne rugăm mai zelos pentru ca să chemăm ajutorul lui Dumnezeu întru a ne izbăvi de această maladie și această epidemie.”

Între timp, datele colectate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică arată că numărul în creștere al îmbolnăvirilor a influențat totuși decizia unor părinți. Pe parcursul lunii august, în Ceadîr-Luna au fost vaccinați peste 940 de copiii, cam aceeași cifră fiind înregistrată anterior pentru o perioadă de 7 luni.

Cei care resping vaccinurile se lasă influențați de falsurile care vin din spațiul informațional al României și al Federației Ruse...

Specialiștii care urmăresc procesul de imunizare în Republica Moldova constată că în afara considerentelor religioase, cei care resping vaccinurile se lasă influențați de falsurile care vin din spațiul informațional al României și al Federației Ruse.

Medicul pediatru Olga Cârstea îndeamnă părinții să nu se lase manipulați, punând în pericol sănătatea și chiar viața copiilor.

Peste Prut se anunță circa 15 mii de cazuri confirmate de rujeolă, dintre care 59 de decese. Potrivit specialiștilor români, această criză este efectul neglijenței din sistemul medical, a sărăciei și inclusiv a mișcării anti-vaccinare, care distribuie constant informații despre pretinse efecte negative în urma imunizării.

Spre deosebire de Chișinău, la București Patriarhia Română a anunțat explicit că susține campania de vaccinare a copiilor, menționând că părinții au responsabilitatea de a preveni îmbolnăvirea odraslelor.

Alexandru Evanghelidis, colaborator VICE România, remarcă însă că poziția oficială a autorității bisericești nu corespunde neapărat cu ceea ce se întâmplă în realitate:

„La nivel local, și asta înseamnă zeci de mii de sate și sunt sate în care sunt mai multe biserici decât școli, acolo se întâmplă cu totul altceva și sunt un pic alte rețele de transmitere a informației. Preotul s-ar putea să vină și să-ți zică și știrile zilei, dar de obicei vine să-ți zică un mesaj într-o direcție sau alta. De multe ori e vorba de mesaje electorale, haideți să votăm cu o anume persoană că așa vrea Dumnezeu. Dar acum, mai nou, a început să vină și cu mesaje de genul acesta. Sunt temele astea mari, vaccinarea și avortul, importante pentru biserică. Erau, să zicem, 50-100 de oameni în București la un moment dat care au ieșit la un marș anti-vaccin. Nu i-a băgat nimeni în seamă. În schimb, când au început să apară probleme cu epidemia, a început să primească și mai multă atenție. Și dându-le atenție, mesajele lor s-au dus mai departe, au fost propagate. Astfel s-a ajuns să se pună o problemă, chiar dacă este vorba de ceva științific care funcționează.”

Răspândirea unor asemenea mituri stârnește panică în societate, făcând din stat un inamic al familiei ...

Poziția pro-vaccin, remarcă jurnalistul, este sub atac actualmente, mediul informațional fiind împânzit de ideea că „familia tradițională nu își vaccinează copiii” sau că potrivit medicinei creștine rugăciunea ar fi calea spre vindecare. El constată că răspândirea unor asemenea mituri stârnește panică în societate, făcând din stat un inamic al familiei.

Pe ambele maluri ale Prutului însă, experții în medicină atrag atenția că sistemul de imunizare este și o emanație a sistemului de sănătate care îl găzduiește, or, în cele mai dese cazuri cadrele medicale supraîncărcate ratează construirea unui dialog convingător cu părinții care pun la îndoială nevoia vaccinării.

Previous Next

Previous Next

XS
SM
MD
LG