Aceștia reproșează administrației Biden că nu acționează mai viguros împotriva acestui proiect care i-ar asigura lui Vladimir Puțin un avantaj geostrategic în regiune.
Pe de altă parte, președinția neagă că ar negocia cu Germania o cale de a permite finalizarea conductei. În prima convorbire telefonică între Casă Albă și personal al Congresului, administrației i s-a reproșat că nu ar fi supus sancțiunilor mai multe ambarcațiuni care transportă material legat de conductă.
Discuția a durat circa o jumătate de oră după care a fost întreruptă, Departamentul de Stat invocând rațiuni tehnice. Ea a continuat a doua zi, cînd republicani au ridicat ștacheta disputei, reproșând timiditatea răspunsului american în timp ce personal din administrație a încercat să atenueze conflictul.
Una dintre întrebări a fost de ce administrația nu a sancționat principala firmă care răspunde de construcția conductei. Oficialități de la Departamentul de Stat au răspus că nu se vor referi la cazuri specifice, în condițiile în care situația este încă în curs de investigare. Ceea ce reprezentantul republican de la Senat a susținut este că firma Nord Stream 2 AG nu ascunde că este proprietara proiectului și că, în aceste condiții, dacă s-a stabilit că conducta este sancționabilă, nu există rațiuni ca acea companie să nu fie de îndată pedepsită.
Departamentul de Stat neagă că conversația ar fi fost ostilă. Ei au explicat că stabilirea responsabilităților este complexă și ia timp. Departamentul de Stat mai susține și că o recentă informație din sursă germană că Washingtonul și Berlinul discuta despre Nord Stream 2, nu înseamnă că cele două părți ar fi angajate în negocieri. Administrația Biden și-a făcut cunoscute îngrijorările cu privire la proiect. O altă sursă democrată de la Senat a spus că opoziția față de conducta este bipartizană, dar că Biden trebuie să se asigure că orice sancțiuni au la bază dovezi care pot convinge în tribunal.
Construcția conductei a fost întreruptă in timpul administrației Trump – după impunerea de sancțiuni și amenințări ale secretarului de stat Pompeo – dar a fost reluată recent, fiind aproape terminată.