Linkuri accesibilitate

Tentative de comunizare a Basarabiei până la 28 iunie 1940 (II): Efectele „revoluției mondiale”


Kominternul - afiș propagandistic al epocii

După încercarea de preluare a puterii la 6 ianuarie 1918, Rusia Sovietică a continuat atacuri armate de peste Nistru, organizarea propagandei anti-românești în interiorul Basarabiei și în afara ei, în special la Odesa. Pe parcursul desfășurării Conferinței de Pace de la Paris, aceste acțiuni de destabilizare a situației din provincie au continuat cu intensitate sporită, fiind încurajate de efectele „revoluției mondiale”, lansată la Moscova după acapararea puterii de către bolșevici. „Revoluția mondială” este ideea originală a lui Karl Marx și Friedrich Engels din secolul XIX, potrivit căreia revoluția comunistă este un singur proces internațional de cucerire a puterii de stat de către proletariat și transformarea radicală a relațiilor sociale.

Ideea unei „revoluții mondiale” a fost folosită pe scară largă de către liderii bolșevismului, permițând revoluționarilor ruși, pe de o parte, să conteze pe sprijinul marxiștilor europeni și, pe de altă parte, să intervină activ în treburile altor state (conceptul „exportul revoluției”), ajutând comuniștii locali să pregătească proteste anti-guvernamentale. În aceste scopuri, la Moscova în 1919 a fost creată o organizație internațională specială – Komintern sau Internaționala Comunistă.

Curând după ce bolșevicii au ajuns la putere în Rusia, marxiștii din toate țările au simțit capacitatea de a face schimbări politice globale. Mulți dintre ei au crezut atunci că o „revoluție mondială” va avea loc în viitorul apropiat. Într-o expunere la 26 octombrie 1917, în cadrul celui de-al II-lea Congres al Sovietelor, Lev Troțki, principalul teoretician și susținător al „revoluției mondiale” a declarat public: „Ne punem speranța în faptul că revoluția noastră va dezlănțui revoluția europeană. Dacă popoarele răsculate ale Europei nu zdrobesc imperialismul, vom fi zdrobiți - asta este fără îndoială. Fie revoluția rusă va ridica un vârtej de luptă în Occident, fie capitaliștii din toate țările ne vor sugruma”.

Lev Troțki, unul din promotorii „Revoluției mondiale”
Lev Troțki, unul din promotorii „Revoluției mondiale”

La rândul său, liderul bolșevic Vladimir Lenin, într-o scrisoare adresată lui Sverdlov și Troțki din data de 1 octombrie 1918, subliniat că: „Revoluția mondială s-a apropiat până la o asemenea distanță încât trebuie percepută ca un eveniment al zilelor următoare”. La 6 martie 1919, în discursul său la închiderea Primului Congres (de constituire) a Kominternului, Lenin reitera: „Victoria revoluției proletare în întreaga lume este asigurată. Se apropie instaurarea unei Republici Sovietice Internaționale”. La rândul său, președintele Comitetului Executiv al Kominternului, Grigori Zinoviev, a anunțat în același context că „în termen de un an revoluția mondială se va răspândi în toată Europa”.

Aflată în vecinătatea Rusiei sovietice, România a fost una din țintele primare ale „revoluției mondiale”, de această dată, pregătirea infiltrărilor de peste Nistru, deopotrivă cu organizarea unei rezistențe împotriva administrației românești, fiind văzute într-un context regional mai extins, legat de încercările instaurării comunismului în Ungaria de către Bela Kun. Prin urmare, acțiunea bolșevică și operațiunile de contracarare a acesteia de către armata, administrația și serviciilor de siguranță românești, susținute în aceste eforturi de armatele franceze, au avut ca efect atât salvarea Basarabiei și României de la instaurarea regimului comunist, cât și întărirea ideii printre Marile Puteri de la Paris, că posesia statului român asupra provinciei va avea ca efect stăvilirea expansiunii sovietice spre Europa de Vest și Balcani.

În primăvara anului 1919 amenințarea sovietică s-a concretizat prin incursiunile unor unități militare ale Armatei Roșii pe teritoriul Basarabiei, în speranța declanșării unor răscoale ale populației locale și prin organizarea unor acțiuni subversive împotriva statului român prin finanțarea și sprijinirea logistică a unor grupuri bolșevice care trebuiau, pe toate căile și toate mijloacele, să destabilizeze România.

Manifest bolșevic din Basarabia (1918)
Manifest bolșevic din Basarabia (1918)

Sincronizându-se cu aceste acțiuni din exterior, rușii din Basarabia au început să manifeste mai multe forme de nesupunere și frământare. Raportul șefului Siguranței din Basarabia, Zaharia Husărescu, constata că în presa de la Chișinău se relata despre revoltele și nemulțumirile rușilor, care „nu înțelegeau nicidecum să renunțe la prerogativele lor și să primească hegemonia moldovenilor”. Teritoriul Basarabiei a fost împânzit cu manifeste bolșevice, în care se regăseau multe dintre aceste nemulțumiri. În unul din aceste manifeste, lansat în ianuarie 1919, țăranii erau îndemnați să realizeze „în râuri de sânge ale lumii noi, un corp socialist”. În document se cerea locuitorilor provinciei că înceapă „lupta pentru instaurarea puterii sovietice ca singura capabilă să stăpânească pământul țării și fabricile”. Manifestul, care se încheia cu lozinca „Trăiască Republica Socialistă Federativă Basarabeană”, chema basarabenii „să se organizeze în regimente ale gărzii roșii pentru apărarea puterii sovietice”.

Zaharia Husărescu, șeful Siguranței din Basarabia
Zaharia Husărescu, șeful Siguranței din Basarabia

În dimineața zilei de 7 ianuarie 1919, unități bolșevice au trecut Nistrul în regiunea Hotinului, cu intenția de a provoca la răscoală și populația locală. Bolșevicii au avansat prin Călărășeuca și Naslavcea spre localitățile Arionești, Verejeni, Lencăuți și au ocupat gara Bârnova, unde i-au omorât pe soldații care se întorceau din permisie. În timpul operațiunilor va fi omorât generalul român Poetaș Stan. În timpul inspectării trupelor sale din zona satului Călărășeuca acesta avea să fie împușcat de către oamenii din banda lui G. I. Bărbuța.

La 10/23 ianuarie, bolșevicii au atacat puternic spre Hotin, provocând retragerea trupelor române copleșite numeric. O parte a populației satelor din jurul Hotinului s-a răsculat, fiind în legătură cu bolșevicii ucraineni. Atrocitățile la care s-au dedat bolșevicii au fost de nedescris: soldații români capturați sunt torturați până la moarte, cu ochii scoși şi limbile smulse, sunt atârnați în ștreang de-a lungul șoselelor. Șeful Siguranței române din Hotin este torturat şi aruncat în puțul fortăreței. Forțele bolșevice erau de circa 4-5000 de oameni, 2-300 de călăreți şi 8-10 tunuri, adică efective importante, care își pregătesc terenul din timp şi acționează coordonat, atât între unitățile proprii, cât şi în legătură cu agitatorii acoperiți din teritoriu. În urma acestor ofensive, în regiune s-a instalat o conducere locală bolșevică, denumită directorat. Între timp, bolșevicii n-au putut face față contraatacului armatei române, care, condusă de generalul Davidoglu, la 19 ianuarie va elibera Hotinul. Până la începutul lunii februarie, ordinea este restabilită şi bolșevicii erau izgoniți dincolo de Nistru.

În același timp, corpul expediționar francez, alcătuit din trei divizii coloniale, puse sub comanda generalului D. Anselme, întărit de două divizii grecești și voluntari polonezi, vor ajuta forțele anti-bolșevice ale hatmanului Petliura și ale generalului Denikin în preluarea controlului asupra sudului Ucrainei, căzută sub influența bolșevică după retragerea trupelor germane. În susținerea acestor operațiuni, armatele române vor întări militar linia Nistrului, ocupând preventiv orașele Tiraspol și stația Razdelnaia.

Situația tensionată la frontiera de răsărit a României, precum și existența unor predispoziții locale anti-românești, reprezentate de o parte a populației minoritare, care urmăreau reanexarea Basarabiei la Rusia (fie țaristă, fie bolșevică) sau încorporarea ei la Ucraina, au determinat introducerea în ținut pe parcursul anului 1918 – începutul anului 1919 a unor interdicții provizorii, cenzură preventivă și stare de asediu.

La începutul lunii aprilie 1919 situația a devenit și mai tensionată la frontierele Basarabiei, deoarece trupele franceze fragmentate vor fi alungate din sudul Ucrainei de către armatele bolșevice, care printr-o ofensivă reocupă, la 8 aprilie, orașul Odesa. La rândul lor, trupele române se retrag de la Tiraspol și traversând Nistrul, la 17 aprilie se repliază la Tighina. Succesele înregistrate în sudul Ucrainei, ca și izbucnirea revoluției bolșevice în Ungaria, unde la 21 martie este proclamată „Republica Sovietică Ungară”, conduc la pregătirea unei acțiuni conjugate a armatelor roșii și ungare, acestea urmând să facă joncțiunea pe teritoriul României, în nordul Bucovinei.

Podul de la Tighina, loc al incursiunii bolșevice din 1919
Podul de la Tighina, loc al incursiunii bolșevice din 1919

Declanșarea operațiunilor militare de către armata ungară la 16-18 aprilie, urmată de contraofensiva română, care la 1 mai atingea Tisa, va determina și mai mult planul lui Lenin de a înainta în Galiția și Bucovina „pentru a intra în contact cu Ungaria sovietică”. Trupele sovietice aveau fixate ca obiectiv „să elibereze Basarabia și să se pregătească energic în vederea unei ofensive în România, pentru a instaura puterea proletariatului și să extindă revoluția până în Bulgaria”. La 1 și 2 mai 1919, conducerea bolșevică a Ucrainei și Rusiei Sovietice au trimis câte o notă ultimativă guvernului român, prin care cereau evacuarea Basarabiei și Bucovinei în 48 de ore. Cu referire la Basarabia, ultimatumul, semnat de Gh. Cicerin și C. Rakovski, acuza România că a ocupat-o în „ chip samovolnic, anulând cuceririle revoluției ruse și introducând exploatarea”.

Nota menționa că planurile „anexioniste” ale României fuseseră sprijinite, în secret, de puterile Antantei, că România a permis trecerea pe teritoriul său a trupelor germane care atacau Rusia, etc. În ultimatum se cerea, printre altele: evacuarea imediată a armatei române, a funcționarilor și agenților din Basarabia; „judecarea funcționarilor vinovați de crimele săvârșite contra muncitorilor, țăranilor și populației Basarabiei”; înapoierea materialului de război, etc.

În paralel, bolșevicii au pregătit terenul pentru eventuala preluare a puterii în Basarabia. La 5 aprilie 1919, la Odesa, s-a constituit Biroul Organizatoric al comuniștilor din Basarabia de pe lângă Comitetul Central al Partidului Comunist (bolșevic) din Rusia. La sfârșitul lunii aprilie la Odesa era înființat „Guvernul Muncitoresc-Țărănesc al Basarabiei”, care la 10 mai a lansat un manifest ce anunța iminenta intervenție a armatei bolșevice ruso-ucrainene în România și declarau Basarabia parte componentă a Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse.

Potrivit rapoartelor poliției de la Soroca, în realitate „armata revoluționară basarabeană” era o adunătură de mercenari, formată dintr-un batalion de basarabeni, un batalion de unguri și unul de ucraineni, toate staționate la Moghilev. La 30 mai, aceste unități au încercat să treacă Nistrul la Otaci, dar au fost respinse de armata română.

Pregătirile militare au continuat la Tiraspol, unde la începutul lunii mai a fost adoptat planul unei ofensive a armatei roșii în Basarabia, care urma să traverseze Nistrul pe la Dubăsari, Rezina, Hotin, Grigoriopol și Cetatea Albă. Planul lui Rakovski a fost precedat de o notă de protest adresată Ministerului de Externe al Franței la 13 mai 1919, în care erau semnalate pretinsele violențe și pogromuri comise în Basarabie „de oligarhia română ce se bucură de protecția înaltului ei aliat din Occident”.

În zorii zilei de 27 mai un detașament al armatei roșii, prin complicitatea agenților comuniști din Tighina, au reușit să traverseze râul Nistru și să ocupe pentru câteva ore orașul. Contraofensiva conjugată a armatelor române și a contingentelor coloniale franceze a respins invazia, trupele bolșevice fiind aruncate peste Nistru după amiază.

Pentru întărirea liniei de apărare la Nistru în Basarabia au fost dislocate noi trupe române, care au înlocuit trupele coloniale franceze și celelalte regimente străine. Coroborată cu luptele dintre bolșevici și armata lui Denikin, această acțiune a statului român a înlăturat pentru o perioadă pericolul imediat de la granița de răsărit a României. Din această cauză, deși planul intervenției militare nu a fost în totalitate abandonat, atenția principală s-a îndreptat spre organizarea propagandei bolșevice în interiorul statului român.

Orașul Odesa devine centrul de coordonare a operațiunilor subversive împotriva statului român. Anume aici la 7-11 iulie 1919 are loc a doua conferință a celulelor comuniste din Basarabia, din regiunea transnistreană și din cadrul „unităților militare basarabene”. Comitetul provizoriu bolșevic din Basarabia raporta că s-au luat toate măsurile în vederea restabilirii organizațiilor descoperite, în acest scop fiind trimiși în Basarabia „un număr mare de lucrători responsabili”; au fost organizate câteva puncte de transfer a literaturii și activiștilor; avea loc transportarea armelor pentru comitetele revoluționare; s-a editat ziarul „Bessarabskaia pravda”, care se difuza „pe frontul basarabean și în ilegalitate”.

Cu referire la problema Basarabiei, statul sovietic a urmărit în această perioadă trei scopuri principale: 1. Acțiuni subversive și extinderea propagandei bolșevice; 2. Atacuri armate în punctele vulnerabile ale frontierei cu România (cazul Hotin și Tighina); 3. Încercarea de contracara recunoașterea internațională a Unirii Basarabiei cu România. Din acest punct de vedere, bolșevicii vedeau lucrurile prin prisma relativismului istoric și doreau înglobarea acestui spațiu, odată cu extinderea „revoluției mondiale”.

Vezi comentarii (1)

Acest forum a fost închis

Despre blogul: Comunismul în oglindă

Istoria paralelă a R(A)SS Moldovenești și României Populare/Socialiste văzută de istoricii Octavian Țîcu de la Chișinău și Dorin Dobrincu de la Iași.

Instaurarea treptată a comunismului în spațiul sud-est european în timpul și după al Doilea Război Mondial a dus la crearea și reconfigurarea a două entități românești, Republica Populară/Socialistă România și RSS Moldovenească/RASS Moldovenească. În pofida unui trecut istoric care de multe ori a coincis și a unui experiment social comun, în perioada comunistă cele două entități au avut evoluțiile politice, sociale și economice diferite, deși – din nou – de multe ori asemănătoare. Au evoluat în paralel, într-un spațiu ideologic comun. Acest trecut diferit și totuși asemănător impune și o analiză istorică comparată a celor două spații românești, care va contribui la o mai bună înțelegere istorică a trecutului recent.

Este ce-și propun să facă istoricii Dorin Dobrincu de la Iași și Octavian Țîcu de la Chișinău în noul blog „paralel”, care continuă prima lor colaborare de succes la Radio Europa Liberă „1918 -2018: o istorie necunoscută a Centenarului”

Octavian Țîcu, Cercetator-Coordonator la Academia de Stiinte a Moldovei, Conferenţiar Universitar (ULIM), parlamentar independent, președintele Partidului Unității Naționale.

Dorin Dobrincu, istoric, cercetător la Institutul de Istorie „A.D. Xenopol” din Iași, Academia Română – Filiala Iași, din 1995. Între aprilie 2007-decembrie 2009: coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România.

Notă: opiniile exprimate în acest blog nu coincid, neapărat, cu cele ale Europei Libere.

XS
SM
MD
LG