În vreme ce președinta Maia Sandu este în așteptarea unei decizii a Curții Constituționale chemată să spună dacă parlamentul se poate autodizolva în vederea unor alegeri anticipate, Partidul Socialiștilor exercită presiuni asupra președintei și o acuză de „inacțiune”. Anticipatele ar fi dorite și de partide, și de popor, iar socialiștii cred că șefa statului ar trebui să caute și alte căi către ele, recurgând, de exemplu, la câteva încercări de formă de instalare a unui nou guvern. Dar poate că mingea se află tocmai în terenul socialiștilor - au cel mai mare partid parlamentar într-o republică parlamentară, controlând și conducerea parlamentului?
Se întețesc în aceste zile acuzațiile socialiștilor la adresa Maiei Sandu că ar nesocoti constituția că nu nominalizează un premier acum, când au trecut deja trei săptămâni de la consultările purtate cu fracțiunile parlamentare. A făcut acest lucru mai întâi ministrul justiției din guvernul demisionar, Fadei Nagacevschi, care a scris joi pe o rețea de socializare că Sandu ar bloca procedura constituțională atunci când spune că nu face nominalizarea pentru că așteaptă răspunsul Curții despre autodizolvare. A urmat azi o postare tot pe rețele a lui Igor Dodon apărută simultan cu un comunicat al socialiștilor, în care, anunțându-se convocarea luni a activului formațiunii, se precizează că se va discuta despre ceea ce postarea și comunicatul numesc „criza politică, constituțională și guvernamentală”, provocată, așa cum se pretinde, „de inacțiunea actualului președinte al țării”.
Dacă ignorăm interesul socialiștilor să o prezinte pe Sandu drept principala responsabilă de un pretins haos politic și administrativ, dar acum și de amânarea anticipatelor, Constituția în sine nu-i ridică deocamdată șefei statului vreo constrângere legată de timp, spune pe de altă parte la Europa Liberă un constituționalist, Nicolae Osmochescu, în trecut judecător al Curții Constituționale de la Chișinău:
Nici Constituția, nici legea privind Guvernul, nici legea privind statutul președintelui nu stabilesc strict când trebuie președintele să propună candidatura...
„Faptul că Maia Sandu încă nu a propus candidatura unui prim-ministru poate fi interpretat doar cu rea-voință ca o inacțiune și o frânare a procesului de numite a candidatului la funcția de prim ministru. Este un lucru foarte simplu – pe 24 decembrie președinta a intrat în exercitarea funcției, azi sunt 20 de zile de atunci din care 14 zile poporul moldav cu mare fast a sărbătorit... Deci, practic, nici instituțiile statului cu care președintele ar fi putut să se consulte nu au funcționat. Al doilea lucru – președintele în această perioadă a avut două întâlniri externe foarte importante, ceea ce vechiul președinte nu a reușit nici în patru ani, iar acum se pregătește de o vizită la Bruxelles. Deci, să dai vina și să spui că intenționat se tărăgănează numirea unui persoane la funcția de prim-ministru e o interpretare cu rea credință. Totul are timpul său: în politică cel mai periculos sunt două lucruri, să întârzii sau să faci ceva înainte să fie cazul. În cazul dat, nici Constituția, nici legea privind Guvernul, nici legea privind statutul președintelui nu stabilesc strict când trebuie președintele să propună candidatura. Spune doar că e obligată să facă nominalizarea.”
Un alt fost judecător și președinte al Curții Constituționale de la Chișinău, Alexandru Tănase, crede totuși că, dată fiind certitudinea inexistenței unei majorități formalizate în Parlament care să înainteze un candidat de premier, ar fi cazul ca Maia Sandu să facă deja nominalizarea proprie, pentru a nu lăsa impresia că nesocotește rezonabilitatea termenelor legale. Despre șansele demersului președintei la Curte cu întrebarea – este sau nu autodizolvarea o soluție – cei doi constituționaliști au păreri împărțite: în timp ce unul crede că poate fi admisă, altul o respinge cu desăvârșire. Și Tănase, și Osmochescu însă cred ambii cu tărie că președinta nu poate evita procedura de nominalizare, pentru că asta ar însemna să încalce Constituția.
Ce va face totuși șefa statului? Am întrebat mai întâi un parlamentar din formațiunea PAS - condusă de Maia Sandu până la victoria sa la prezidențiale - Sergiu Litvinenco:
„Eu sunt sigur că Maia Sandu va respecta în totalitate Constituția. Însă, din perspectiva noastră, dacă socialiștii și-ar dori cu adevărat anticipate, atunci prima cale este acea ipotetică autodizolvare. A doua cale este ca Parlamentul să nu se convoace în ședință, respectiv, să nu adopte în lectură finală nici o lege până pe 16 martie. A treia posibilitate ar fi ca să nu voteze un eventual cabinet de miniștri care ar fi propus, conform procedurilor parlamentare. Deci, sunt multe opțiuni, dar după mine socialiștii nu-și doresc anticipate și sunt gata să voteze și o „taburetkă” doar pentru a-și păstra fotoliile.”
Și un analist de la Chișinău - Valeriu Pașa, director al Comunității WatchDoc:
„Eu bănuiesc că ea nu va înainta pe nimeni, chiar asumându-și eventuala constatare că asta ar încălca Constituția – este vorba despre o asumare politică. În rest, dacă cei care sunt în opoziție față de Maia Sandu, dar la putere în realitate, consideră că este un fapt extrem de grav, pot să se adreseze la Curtea Constituțională și să inițieze procedura de impeachment. Dar eu cred că nu au nici o șansă, mai mult – o să plătească politic foarte scump pentru această procedură de impeachment. Maia Sandu își poate astfel asuma răspunderea politică pentru ceea ce face și merge la alegeri anticipate, care pot fi declanșate prin nenumirea unui guvern timp de trei luni de zile. Iarăși, eu nu cred că Maia Sandu are o decizie finală de cum va face și așteaptă decizia CC privind competențele guvernului interimar, astfel încât să-și poată da seama dacă țara este deocamdată guvernabilă.”
Constrângerea care o face pe Maia Sandu să se gândească de două ori înainte de a nominaliza un premier e acea că socialiștii, care dispun de o majoritate informală de deputați, ar putea vota propunerea, împiedicând-o astfel, cel puțin pentru o vreme, să declanșeze anticipatele. Socialiști, pe de altă parte, consideră analiștii, ar avea mai multe motive să nu-și formalizeze în Parlament majoritatea și s-o oblige pe Sandu să-i accepte un prim-ministru, de la daunele de imagine suportate de la asocierea pe față cu formațiunea Șor până la interesul, derivat din calculele preelectorale dinaintea anticipatelor, de a le amâna până, eventual, ar reuși să-o împotmolească pe Sandu în crize și alte dificultăți.
