Linkuri accesibilitate

Timpul ideologiilor monolitice a apus


Revizionismul neomarxist a fost unul dintre principalii agenți corozivi ai ideologiei oficiale în Europa Centrală comunizată. Mă gândesc la Leszek Kołakowski, Krzysztof Pomian, Ágnes Heller, Ferenc Fehér, János Kis, Karel Kosík, dar și la grupul „Praxis” din Iugoslavia titoistă. Însuși György Konrád a plecat inițial din acea direcție.

Avem, în sfârșit, publicată în românește, la Curtea Veche, trilogia lui Kołakowski despre marile curente ale marxismului. Când am plecat din România, eram încă neomarxist, sedus de ideile dialecticii negativității formulate de Școala de la Frankfurt. Primul meu articol în engleză a apărut în 1983 sub titlul „Critical Marxism and Eastern Europe” în revista Praxis International. M-am apropiat ulterior de ideile liberalismului civic, mă definesc astăzi ca gânditor liberal, dar păstrez în zestrea mea culturală multe dintre ideile stângii critic-marxiste.

Se uită adeseori că unele dintre cele mai pătrunzătoare și devastatoare analize ale sistemelor comuniste au venit de la gânditorii stângii democratice (Boris Souvarine, George Orwell, Milovan Djilas, Jacek Kuroń, Adam Michnik, Miklós Haraszti, G.M. Tamás, Karel Kosík, Lev Kopelev și o mare parte a literaturii samizdat). Nu mai insist asupra faptului că printre cei dintâi care au demascat crimele și impostura bolșevismului au fost menșevicii și anarhiștii. De altfel, ei s-au numărat și printre primele victime a ceea ce s-a numit „utopia la putere”.

Gândirea marxistă și post-marxistă este nu o dată tratată condescendent ironic, fără a se ține cont de fenomenologia adeziunii, a deșteptării și a apostaziei. Aștept cu nerăbdare publicarea în românește a memoriilor lui Arthur Koestler. A apărut totuși la Humanitas Zeul care a dat greș, care cuprinde scrierile despre deziluzie ale unor Stephen Spender, Koestler, André Gide, Richard Wright și Ignazio Silone.

Dreapta radicală nu a generat fenomene de erezie comparabile în vreun fel cu ceea ce s-a întâmplat în spațiul marxismului critic. A desființa, prin decret de degradare axiologică, întreaga tradiție a stângii democratice este o eroare născută din necunoaștere. Marxismul a fost o teleologie totalizantă, un determinism soteriologic care a capotat în multe privințe. Derrida, Žižek, Badiou sau Balibar nu se înșală însă atunci când găsesc teme de reflecție în ideile lui Marx, mai cu seamă cele legate de alienarea birocratic-etatistă.

După mine, intelectualii trebuie să fie conștienți de dreptul lor de a propune modele mentale și etice în vremuri atât de descumpănitoare (Hannah Arendt ar fi spus „întunecate”) precum cele pe care le trăim. Nu cred însă că stânga democratică se poate limita la un proiect ideologic unidimensional (cum nu o poate face nici dreapta democratică). Timpul „ideologiilor monolitice” (al marilor narațiuni de tip hegelian) a trecut, cel puțin în plan secular. Ne întâlnim cu primejdia noilor fundamentalisme, care preiau din vechile mituri nu conținutul, ci tehnicile de mobilizare și fanatizare.

Asemeni lui Kołakowski, mă simt atras mai degrabă de un eclectism prudent, nu însă timid. Când sunt întrebat la ce formulă ideologică ader, declar, în consens cu marele filosof polonez, că sunt un liberal conservator socialist anticomunist. Îmi propun să continuăm discuția pe această temă a necesității depășirii formulelor intelectuale încremenite în polarizări sclerozate. Sunt de acord, astfel, cu Andrei Pleșu, care a vorbit adeseori despre riscurile căderii în „capcana ideologiilor”. Václav Havel, încă din anii disidenței, a arătat că ideologiile sunt în ultimă instanță forme de schilodire a libertății spiritului. Probabil că nu putem trăi complet fără ele, însă rolul intelectualilor este să le demistifice, să le critice mereu și fără inutile rețineri.

În cazul concret al României de azi, intelectualii critici sunt tocmai cei care pot spune „nu” diverselor conformisme și oportunisme care subminează capitalul de încredere al societății. Nu este vorba de a pactiza cu puterea, ci pur și simplu despre vocația etică a gânditorilor democrați. Când ne întâlnim cu viraje aiuritoare către formule mentale și politice ce nu pot decât corupe spațiul public (cinism oligarhic, refuzul decomunizării reale, idealizarea trecutului totalitar), tăcerea intelectualilor indică un deficit de onoare și demnitate.

XS
SM
MD
LG