Linkuri accesibilitate

Topul școlilor din R. Moldova cu cei mai mulți profesori pensionari


Careul de 1 septembrie la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, 2022
Careul de 1 septembrie la Liceul Teoretic „Gheorghe Asachi” din Chișinău, 2022

Cei mai mulți profesori pensionari activează în școlile din municipiul Chișinău. Cel puțin asta arată datele Ministerului Educației oferite la solicitarea Europei Libere.

Potrivit responsabililor din educație, în anul de studii 2021-2022, cele mai multe cadre didactice de vârstă pensionară au fost angajate în nouă instituții de învățământ din Republica Moldova, șapte dintre care sunt în Chișinău.

În fruntea clasamentului sunt următoarele școli:

  • Gimnaziul nr. 86, unde șase din 18 profesori sunt pensionari (33%)
  • Gimnaziul din satul Tomai, Găgăuzia, unde 10 din 37 de profesori sunt pensionari (27%)
  • Liceul „Dimitrie Cantemir” din orașul Cahul, unde 12 din 49 de profesori sunt pensionari (24%)
  • Liceul „Antioh Cantemir” din Chișinău, unde 15 din 64 de profesori sunt pensionari (23%)
  • Liceul „Academician Constantin Sibirschi” din Chișinău, unde 17 din 75 de profesori sunt pensionari (22%)
  • Complexul pilot de pedagogie curativă „Orfeu” din Chișinău, unde 13 din 60 de profesori sunt pensionari (21%)

Și în alte instituții de învățământ numărul profesorilor de vârstă pensionară este mare, dar, raportat la numărul total de cadre didactice angajate, procentul lor este mai mic:

  • Liceul „Nicolai Gogol” din Chișinău, unde 27 din 135 de profesori sunt pensionari (20%)
  • Liceul „Ciprian Porumbescu” din Chișinău, unde 26 din 138 de profesori sunt pensionari (18%)
  • Liceul „Gheorghe Asachi” din Chișinău, unde 18 din 111 profesori sunt pensionari (16%)

Toate datele cu privire la cadrele didactice angajate în anul de studii 2022-2023 sunt în proces de actualizare și vor fi disponibile după 15 octombrie, precizează Ministerul Educației.

Anterior, autoritățile au recunoscut că și în acest an de studii lipsa profesorilor în școlile din R. Moldova va fi suplinită de pensionari. La începutul anului școlar, în instituțiile de învățământ din țară erau vacante 2.161 de posturi, cu aproape 200 mai mult decât anul trecut.

Cea mai gravă situație este în raioanele Ungheni, Hâncești, Nisporeni, Călărași și Ialoveni. Șefii direcțiilor de învățământ spun că tinerii de azi nu sunt interesați să devină profesori, iar absolvenții facultăților pedagogice nu vor să lucreze în sate din cauza salariilor mici. Pe 5 octombrie, în R. Moldova este sărbătorită Ziua profesorului.

  • 16x9 Image

    Liuba Maxim

    Sunt îndrăgostită de drumeții la munte și de televiziune, domeniu în care am lucrat aproximativ 8 ani. Din 2022 fac parte din echipa Europei Libere Moldova, unde scriu despre educație și spun poveștile oamenilor care au curajul să-și depășească limitele.

XS
SM
MD
LG