„Trădarea de stat” este una din cele mai grave infracțiuni din legislația rusă. Ea poate fi pedepsită cu 12 până la 20 de ani de închisoare, în unele cazuri chiar cu detenție pe viață.
Cel mai recent caz cunoscut a ajuns săptămâna trecută la tribunalul regional din Iaroslavl. Procurorii susțin că un bărbat de 48 de ani a vizitat în mod repetat, începând cu octombrie 2024, un cimitir memorial, unde a fotografiat și filmat în secret mormintele militarilor ruși. Procesul se va desfășura cu ușile închise, așa cum se întâmplă de regulă în dosarele de trădare de stat.
La sfârșitul lunii iunie, în regiunea Tomsk, au fost arestați mai mulți oameni într-un caz similar. Potrivit Serviciului Federal de Securitate (FSB), aceștia colectau informații despre militarii ruși, inclusiv despre cei morți, și primeau bani pentru fotografii – 20.000 de ruble (aproape 250 de dolari) pentru 100 de imagini.
Alte două dosare au fost deschise în regiunea Sverdlovsk. Două tinere au fost arestate la o săptămână distanță una de cealaltă și sunt acuzate, de asemenea, de trădare de stat. Potrivit anchetatorilor, una dintre ele îi trimitea unui presupus coordonator fotografii contra sumei de 80 de ruble bucata.
După aceste arestări, autoritățile ruse au intensificat controalele în cimitirele din Ekaterinburg. FSB a spus că măsura urmărește să le arate celor care ar fi fost recrutați că fotografierea mormintelor „nu este o poveste nevinovată”, ci o faptă care poate atrage „o pedeapsă reală”.
Escrocii profită de informațiile despre soldații morți
Potrivit jurnaliștilor Current Time, există într-adevăr rețele de escroci în Rusia care caută informații despre militarii morți în Ucraina. După ce află numele unui soldat, aceștia pot contacta familia și susține că militarul este de fapt în viață și se află în captivitate în Ucraina. Apoi cer bani pentru presupusa eliberare.
Escrocii profită de confuzia care poate apărea la identificarea și repatrierea cadavrelor, mai ales în cazul trupurilor grav afectate. Rețelele de call-center-uri implicate în astfel de fraude pot funcționa atât în Rusia, cât și în alte țări.
În loc să destructureze aceste rețele, autoritățile ruse se concentrează însă asupra persoanelor care colectează sau transmit informațiile. De regulă, FSB susține că acestea fotografiază mormintele la cererea unor coordonatori din Ucraina.
Acest lucru îi poate pune în pericol și pe voluntarii care ajută publicații independente precum „Mediazona” să documenteze pierderile armatei ruse și să întocmească liste nominale ale militarilor uciși.
Pedepse „absolut monstruoase”
Dmitri Treșceanin, redactor la „Mediazona”, spune că fotografierea mormintelor a fost mult timp o sursă importantă de informații pentru jurnaliștii și voluntarii care încearcă să stabilească numărul militarilor ruși morți în Ucraina.
„Puteai pur și simplu să mergi în cimitir și să fotografiezi mormintele”, spune el. Potrivit lui, practica a început să fie tratată drept trădare de stat abia la sfârșitul lui 2025 sau începutul lui 2026.
Treșceanin confirmă însă că informațiile despre militarii morți sunt folosite de escroci. El spune că și „Mediazona” a fost abordată de persoane care ofereau bani pentru numele soldaților decedați.
Schema este simplă: dacă informația despre un militar nu a fost încă făcută publică, escrocii o pot folosi pentru a contacta familia și a pretinde că acesta este în viață sau că se află în captivitate.
Problema, spune jurnalistul, este că această activitate frauduloasă îi poate afecta și pe voluntarii care fotografiază morminte fără să primească bani și care transmit imaginile cercetătorilor.
„Acești oameni pot primi niște termene monstruoase, absolut monstruoase”, afirmă Treșceanin, referindu-se la pedepsele de 12 până la 20 de ani.
El spune că au existat inclusiv situații în care unor persoane li s-a spus că fotografiile sunt destinate „Mediazona”, deși publicația nu le-a cerut și nu le-a plătit. Într-un alt caz, o persoană a trimis fotografii redacției, susținând că a fost plătită pentru acestea.
FSB acuză Ucraina
Potrivit lui Treșceanin, nu există dovezi că toate rețelele care colectează astfel de informații sunt ucrainene. El spune că fenomenul este unul internațional și că escrocii operează și în alte țări europene.
„Să spui că escrocii sunt fără îndoială ucraineni nu se poate”, afirmă jurnalistul.
În schimb, în dosarele deschise de FSB, presupusa legătură cu Ucraina poate fi stabilită foarte ușor, susține el: o conversație cu un presupus coordonator este prezentată drept dovadă, iar autoritățile stabilesc ulterior că acesta se află în Ucraina.
Aceste dosare pot îngreuna numărarea pierderilor rusești...
În Rusia de astăzi, spune Treșceanin, pot fi suficiente mesajele, fotografiile găsite pe telefon și datele de localizare care arată că o persoană a mers la un cimitir pentru a construi un dosar de „trădare de stat”.
El avertizează că astfel de anchete pot avea un efect direct asupra documentării pierderilor rusești. Dacă oamenii se tem să fotografieze mormintele, una din puținele surse independente de informații despre militarii morți în Ucraina poate dispărea.
„Într-adevăr, aceste dosare pot îngreuna numărarea pierderilor rusești”, spune Treșceanin, sugerând că restricțiile pot contribui și la ascunderea dimensiunii reale a pierderilor Rusiei.
📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te.