Executivul de la Tiraspol propune majorarea amenzilor pentru arderea frunzelor și gunoaielor – cât de eficientă este această măsură, în viziunea ecologiștilor și a locuitorilor regiunii. Un interviu cu fotograful Nicolae Pojoga, care a lansat un album cu poze realizate în timpul conflictului armat de pe Nistru. Și în regiunea transnistreană au fost semnalate mai multe nereguli la clădirile construite în cadrul unui mega-proiect al Federaţiei Ruse, numit Integrarea Eurasiatică. Zeci de companii din stânga Nistrului se plâng că nu și-au primit banii pentru materialele de construcție livrate în cadrul acestui proiect. Un interviu cu un director de companie care spune că prejudiciile s-ar ridica la două milioane de dolari.
***
Pentru început, buletinul de știri, cu principalele evenimente ale săptămânii trecute.
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că majorarea tarifului la energia electrică, operată vineri de ANRE, nu ar avea la bază calcule temeinice și justificate, ci ar fi „o încercare de a destabiliza situaţia în ţară la comanda politică a fostei guvernări”. Dodon a mai spus, citat de TVR Moldova, că Guvernul va veni cu măsuri de sporire a gradului de protecţie socială a persoanelor cu venituri mici. Șeful statului a adăugat că va continua discuţiile cu conducerea Federaţiei Ruse „pentru a obţine o reducere a preţului de import la gazele naturale” și că va întreprinde o nouă vizită la Moscova la începutul lunii septembrie.
Parlamentul i-a ridicat imunitatea lui Ilan Șor, deputatul fugar care a fost condamnat de prima instanță pentru rolul jucat în furtul miliardului, în 2014. Ales deputat pe 24 februarie, Șor a fugit în străinătate în luna iunie, când la Chișinău s-a schimbat puterea politică. Reprezentanții majorității parlamentare PSRM-ACUM au spus că Șor a fost doar o „unealtă” în furtul miliardului, care ar fi fost orchestrat de foști politicieni și demnitari. Vorbind la o emisiune specială a postului public de televiziune, președintele Igor Dodon a spus că ridicarea imunității lui Șor este doar „primul pas, simbolic” în procesul de elucidare a „furtului miliardului” și altor afaceri necurate din vremea fostei guvernări, și că este foarte probabil să se ridice imunitatea și altor deputați când Parlamentul va începe sesiunea de toamnă, luna viitoare.
Parlamentul a decis revenirea la vechiul sistem de alegere a deputaților pe liste de partid, anulând sistemul mixt. Modificările conțin și prevederi care vor ușura votul în străinătate și vor reglementa mai clar donațiile în fondul electoral al partidelor, permițând și donațiile din partea cetățenilor moldoveni din diaspora. Votul în secțiile din străinătate va organizat timp de 2 zile, sâmbătă și duminică, iar cetățenii moldoveni din străinătate putea vota și cu pașaportul expirat.
Peste 50% din moldoveni consideră că actuala coaliție de guvernare dintre Blocul ACUM și PSRM trebuie să guverneze pe întreaga perioada a celor 4 ani de mandat. Un sfert din populație consideră însă că trebuie să se meargă la alegeri anticipate, restul au spus că nu știu sau nu pot răspunde, potrivit unui sondaj CBS Axa, realizat la comanda IDIS Viitorul. Șeful statului, Igor Dodon, este personalitatea politică care se bucură de cea mai mare încredere în rândul cetățenilor Republicii Moldova, fiind creditat de 9,4% dintre respondenți. Dodon este urmat de premierul Maia Sandu, susținută de 8,4% din cei intervievați.
Șeful executivului de la Tiraspol, Alexandr Martînov, a prezentat, joi, „principiile de bază” ale proiectului de buget pentru anul viitor al regiunii transnistrene. Martînov a spus că salariile și pensiile nu ar trebui să se micșoreze, dar despre o eventuală majorare se va putea vorbi în funcție de prognozele economice. Între altele, el a menționat că situația din medicină este complicată și chiar critică și, de aceea, a apărut necesitatea revizuirii modului de remunerare a muncii în domeniu. Martînov a mai spus că tarifele pentru servicii nu se vor majora în mod substanțial în anul 2020. Totodată, din motive de economie bugetară, începând cu 1 septembrie, cinovnicii din Transnistria nu vor mai putea folosi transportul de serviciu. Funcționarii transnistreni vor merge la muncă folosind transportul în comun sau cel personal.
***
În regiunea transnistreană administrația locală intenționează să majoreze amenzile pentru arderea frunzelor și a deșeurilor menajere. Șeful serviciului ecologic de la Tiraspol, Vasili Sotnikov, a explicat că decizia executivului va viza atât persoanele fizice, cât și funcționarii responsabili de evacuarea și utilizarea deșeurilor menajere și industriale.
Cei care vor da foc la frunze sau gunoaie vor plăti o amendă dublă față de cea prevăzută în prezent – între 368 și 920 de ruble transnistrene, cam între 23 și 57 de dolari. Iar funcționarii care nu își vor face lucrul așa cum trebuie și vor încălca normele ecologice de utilizare a deșeurilor vor plăti sume mai mari – între 920 și 1840 de ruble transnistrene, ceea ce înseamnă între 57 și 114 dolari.
Corespondentul nostru la Tiraspol, Serghei Ursul, a stat de vorbă cu Boris Efros, reprezentantul organizației neguvernamentale cu profil ecologic, EcoPridnestrovie, și l-a întrebat ce părere are despre inițiativa de a majora amenzile pentru arderea frunzelor și a gunoiului.
Oamenii fie nu știu că arderea frunzelor este un lucru nociv...
Boris Efros: „Eu sunt totuși un adept al înăspririi amenzilor, având în vedere că în fiecare toamnă toate satele sunt în fum. Și în orașe, în zonele cu case la sol, e un strat gros de fum. Oamenii fie nu știu că arderea frunzelor este un lucru nociv, fie le este indiferent și consideră că dacă nu există o pedeapsă, atunci poți să dai foc.
Nu pot spune cu certitudine dacă majorarea amenzilor va soluționa sau nu problema, dar cel mai probabil această măsură va îmbunătăți situația, deoarece mulți oameni nici măcar nu știu că nu este bine ca frunzele să fie arse. Așa au procedat părinții lor și ei le-au urmat exemplul. Cea mai bună soluție pentru frunzele căzute este ca acestea să fie amestecate cu solul, atunci când oamenii îți sapă grădinile, astfel frunzele devin îngrășăminte. În plus, se pot face în gospodăriile individuale gropi pentru compost. Iar din partea administrației ar fi fost bine să pună niște tarife, să le spunem așa, mai „prietenoase” pentru evacuarea frunzelor. De exemplu, dacă ai un volum foarte mare, acestea să fie evacuate gratuit sau la un preț simbolic. Pentru că nimeni nu va da 100 de ruble ca să comande un container pentru evacuarea frunzelor, va fi mai simplu să le dea foc.
E nevoie și de o campanie amplă de informare – prin televiziune, radio și internet. Să fie mai multe reportaje despre dauna acestui fenomen, să fie făcute spoturi sociale despre cât de nocivă este arderea frunzelor. Și atunci, dacă oamenii vor înțelege aceste lucruri, vor conștientiza că arderea frunzelor nu este o soluție prea bună.”
***
Corespondenții noștri de la Tiraspol și Bender au ieșit în stradă pentru a întreba trecătorii ce soluții văd pentru utilizarea gunoiului și a frunzelor.
- Din frunze trebuie făcut compost. Sunt chiar fabrici speciale pentru asta, care în rezultat produc și biogaz. În Occident e o practică foarte răspândită, dar la noi încă sunt tehnologii medievale…
- Trebuie folosite containere. La noi la vilă oamenii au comandat un astfel de container, a costat 1200 de ruble. Înainte de a majora amenzile, autoritățile trebuie să creeze condiții pentru evacuarea gunoiului și oamenii își vor schimba practicile.
- Nu e bine să fie arse frunzele. Autoritățile trebuie să pună la punct o modalitate de a scăpa de ele, să fie instalate containere, cu o anumită plată pentru evacuarea acestora.
- Toată lumea știe că nu e voie de ars frunzele. Acestea trebuie evacuate.
- Evacuarea frunzelor e foarte scumpă. 170 de ruble, iar pensionarii nu au așa bani. Noi, de exemplu, facem compost, avem un butoi mare și punem totul acolo.
- Eu cred că este corectă că se majorează amenzile – gunoiul menajer și frunzele trebuie utilizate, îngropate, în niciun caz nu trebuie arse.
***
În regiunea transnistreană continuă discuțiile despre construcțiile necalitative care au fost ridicate în mai multe localități în cadrul programului rusesc „Integrarea Eurasiatică”.
Proiectul a fost lansat cu mare fast, fiind prezentat ca un cadou făcut de Moscova din grijă pentru locuitorii regiunii transnistrene. O figură centrală în promovarea acestui proiect a fost reprezentantul de atunci al Rusiei pentru Transnistria, cunoscutul Dmitri Rogozin. Însă pe parcursul realizării proiectului au început să apară tot mai multe suspiciuni legate de scheme mai puțin transparente prin care achizițiile se făceau la prețuri mult peste media de pe piață. S-a discutat și despre faptul că unele dintre clădiri nu erau necesare. În final, patru din cele 14 obiecte de infrastructură nu au fost finalizate, iar mai multe companii transnistrene nu și-au mai primit banii pentru materialele de construcție livrate la aceste șantiere între anii 2013 și 2017.
Au existat și multe obiecții legate de calitatea lucrărilor. La scurt timp după darea în exploatare, pereții clădirilor făceau crăpături, infiltrații și igrasie. Recent, s-a încheiat o inspectare a acestor construcții, realizată de așa-numitul Forum popular transnistrean, o organizație obștească creată pe lângă liderul de la Tiraspol Vadim Krasnoselski. Ultimul obiect inspectat, școala medie cu predare în limba moldovenească din satul Tașlîc, a fost dată în exploatare în octombrie 2016 și clădirea deja este plină de crăpături adânci. Prin fisuri se infiltrează apa, iar subsolul e plin de igrasie.
Serghei Șerstiuk, unul dintre reprezentanții Forumului popular transnistrean, care a efectuat inspecția, a declarat, citat de presa din stânga Nistrului, că una din cele mai mari probleme ale tuturor obiectelor de infrastructură construite pe linia programului „Integrarea Eurasiatică” este fisurarea pereților și tasarea clădirilor, lucru explicat prin graba cu care acestea au fost construite.
Directoarea școlii, Nina Beșleagă, a spus că iarna temperatura în clase nu se ridică mai sus de 14 grade și chiar dacă administrația școlii a sesizat constructorul, problema funcționării sistemului de încălzire așa și nu a fost soluționată. „Cu toate acestea, locuitorii satului Tașlâc sunt recunoscători Rusiei pentru școala nouă. Pentru că înainte copiii învățau în grădinițe, profesorii trebuiau să alerge prin tot satul ca să ajungă la lecții”, a spus Nina Beșleagă.
Pe lângă calitatea lucrărilor, mai există și problema datoriilor mari pe care le are programul „Integrarea Eurasiatică”...
Pe lângă calitatea lucrărilor, mai există și problema datoriilor mari pe care programul „Integrarea Eurasiatică” îl are față de câteva zeci de companii transnistrene care nu și-au primit banii pentru materialele de construcție livrare la șantiere.
Corespondentul Europei Libere la Tiraspol, Serghei Ursul, a aflat mai multe detalii de la șeful asociației de business Most, Denis Nedelko, care este și director al uneia dintre firmele care au avut de suferit pierderi de pe urma acestui proiect.
Europa Liberă: Denis, ați fost unul dintre participanții la proiectul „Integrarea Eurasiatică pentru ridicarea obiectelor de infrastructură socială în regiunea transnistreană. Ce fel de proiect a fost acesta?
Denis Nedelko: „Integrarea Eurasiatică” este un proiect umanitar, care are rădăcini rusești – este un proiect al Federaţiei Ruse care avea în vedere renovarea, dar în majoritatea cazurilor totuși construirea de noi obiecte de infrastructură socială. Ca idee, este un proiect minunat. Este un cadou al Rusiei pentru Transnistria. Au fost proiectate și construite grădinițe, spitale, aripi ale universităților, școli. Obiecte au fost multe, volumul investițiilor era foarte mare.
Și desigur că întreprinderile din domeniul construcțiilor, una dintre care o conduc eu, nu au putut să nu fie încântate și entuziasmate de această idee la etapa la care s-a făcut anunțul oficial. Aici erau evident și interese comerciale – faptul că vom avea de lucru și va fi și un impuls pentru economie, dar și interese patriotice – faptul că pentru Transnistria vor fi construite obiecte de care este nevoie și pentru care mereu nu există bani la nivelul structurilor oficiale.”
Europa Liberă: Cum au decurs negocierile, despre ce se discuta, ce se promitea?
Denis Nedelko: „Eu am fost în mijlocul evenimentelor de la bun început. Totul era explicat foarte pompos și serios. Nouă ni se spunea că totul se va construi foarte repede, calitativ, pe principiile transparenței. Nouă ni se spunea că este un proiect necomercial, să nu exagerăm cu prețurile, să mergem pe costuri reale. De la bun început în tot asta au participat reprezentanții organelor puterii de la Tiraspol – de la ministerul de profil până la șeful executivului. De nenumărate ori erau organizate așa-numite duplexuri televizate cu participarea prim-ministrei Turanskaia, cu reprezentantul special al Federaţiei Ruse Dmitri Rogozin și cu reprezentanți ai proiectului „Integrarea Eurasiatică”. În cadrul acestor duplexuri, acestor întâlniri se raporta despre mersul lucrărilor, etapa la care s-a ajuns, despre faptul că totul merge conform planului.
Și într-adevăr, noi am văzut o amploare a construcțiilor nemaivăzută până atunci în Transnistria. Totul se construia repede, fără pauze în lunile de iarnă și pentru noi asta era ceva foarte nou și neașteptat. Volumul de participare a întreprinderilor din Transnistria era foarte mare - și vorbesc aici despre organizațiile care produceau materiale de construcție. Prima noastră surpriză a fost refuzul rușilor de a semna sub-contracte cu întreprinderile transnistrene care pot să construiască. Constructorii noștri, ni s-a spus, nu pot construi așa cum le trebuie rușilor, acest lucru s-a anunțat și oficial, pe site-ul organizației Integrarea Eurasiatică și s-a spus și conducerii Transnistriei – constructorii noștri au un nivel de calificare scăzut.
Dar constructorii noștri au construit orașele transnistrene și nimic nu se dărâmă. Mai mult decât atât, ei au construit obiecte mult mai complicate decât cutii simple pentru școli și grădinițe.
Deja mai târziu a devenit clar de ce au fost date le o parte întreprinderile noastre de construcții. Responsabile de ridicarea acestor obiecte au devenit niște organizații rusești, care, după cum ni s-a spus, au o experiență mare de lucru în construcții în Rusia. Acestea au primit licențe foarte repede. Pentru o persoană juridică simplă din Transnistria obținerea unei licențe înseamnă un volum foarte mare de muncă pentru colectarea documentelor, înseamnă să aibă o bază de producție, specialiști calificați, înseamnă să demonstreze experiența de muncă, capacitățile, posibilitățile, instrumentele… În același timp, aceste întreprinderi rusești, filialele cărora s-au înmulțit aici cu o viteză foarte mare, au primit licențe de construcție într-o singură zi. Și aceste licențe au fost emise de administrația noastră. Evident că acest lucru s-a făcut nu fără participarea reprezentanților puterii de atunci.”
Europa Liberă: Când v-ați dat seama pentru prima dată că este vorba despre o înșelăciune?
Denis Nedelko: „La etapa inițială nouă ni se plăteau banii la timp și chiar ne dădeau anumite plăți în avans. Se construia, vedeam cum obiectele se ridică. Apoi, la o anumită etapă, cam pe la sfârșitul anului 2013, începutul lui 2014 au început întârzierile la plăți. Banii care ne fusese transferați înainte erau deja consumați, le-am investit în producție. Nouă ni se spunea: „Mai livrați, avem nevoie de mai multe materiale de construcție” și ni se explica că reținerea plăților este legată de faptul că documentele sunt trimise în Rusia, actele de efectuare a lucrărilor, acolo acestea sunt verificate, iar după ce vor trece verificările vor fi transferați banii, următoarele tranșe. „Nu vă faceți griji!”, ni se spunea.
La început, nu ne făceam griji, dar după un timp chiar am început să ne îngrijorăm. Am început să-i întrebăm și pe reprezentanții puterii noastre. Îngrijorările noastre se terminau cu faptul că eram chemați în oficiul organizației Integrarea Eurasiatică, veneau niște oameni sus-puși din Federaţia Rusă care ne dădeau mereu asigurări că este vorba doar despre o problemă tehnică, că banii vor veni și care ne rugau să continuăm lucrările pentru că obiectele trebuie finalizate. Mulți dintre conducătorii întreprinderilor de la noi au fost la astfel de ședințe și cu toții formulam aceeași problemă: am furnizat multe materiale de construcție și nu am fost plătiți pentru asta.
Am fost mințiți la o scară foarte mare – așa și nu ne-am primit banii...
Și astfel am fost mințiți la o scară foarte mare – așa și nu ne-am primit banii. Și atunci ne-am unit, am creat organizația obștească „Comitetul partenerilor proiectului Integrarea Eurasiatică”. O denumire prietenoasă în aparență – noi într-adevăr am fost multă vreme parteneri, dar am fost tratați la rândul noastră foarte ne-prietenos. Toate obiectele care s-au ridicat au fost făcute și prin efortul nostru – toate au fost construite de transnistreni și din materiale de construcție transnistrene.”
Europa Liberă: Au avut de suferit destul de multe companii și oameni de pe urma aceste afaceri. Ați numărat câte au fost? Iar acum s-a anunțat că proiectul Integrarea Eurasiatică își reia activitatea. Ce părere aveți despre asta?
Denis Nedelko: „Am constatat că sunt peste 40 de întreprinderi care au avut de suferit. Și sunt doar cei care au ieșit și au spus public „Da, eu am avut de suferit”. Unii pur și simplu au preferat să renunțe, așa că în mod sigur întreprinderi care au avut de suferit sunt mai multe. Volumul total de bani care nu au fost achitați întreprinderilor noastre este de două milioane de dolari.
Pe vremea lui Evgheni Șevciuk, să o spunem direct, nici nu aveam nicio șansă să fie deschise dosare penale, eram pur și simplu refuzați, ni se spunea că nu există componenta infracțiunii. Dar de facto este vorba despre fraudă și chiar furt. Abia după venirea noii puteri, când Vadim Krasnoselski era încă deputat și șef al Sovietului suprem, am putut vorbi public despre această problemă. Ne-am plâns și la Procuratura Federaţiei Ruse, și la cea transnistreană. Și în Duma de stat am scris plângeri, și deputaților ruși care sunt aleși inclusiv în Transnistria, și lui Vladimir Putin i-am scris de nenumărate ori – am trimis și scrisori oficiale, și am și sunat doi ani la rând la linia fierbinte. 14 dintre noi am sunat acolo – adică problema noastră sigur e cunoscută. Dar se pare că fără niciun folos. Nu s-a făcut nimic din partea Federaţiei Ruse.
Banii au fost furați – pot spune asta cu certitudine, sunt sigur de asta, nu e niciun secret aici...
Dar odată cu venirea lui Vadim Nikolaevici Krasnoselski noi am fost susținuți și am avut discuții foarte sincere cu instituțiile publice de la Tiraspol. Ni se spune că reprezentanții proiectului „Integrarea Eurasiatică” pur și simplu tac, sau evită să dea răspunsuri, încearcă să mușamalizeze situația pentru ca noi să nu putem primi compensații pentru aceste prejudicii. Banii au fost furați – pot spune asta cu certitudine, sunt sigur de asta, nu e niciun secret aici. Totul este clar pentru toată lumea. Și este clar și cine a furat.
În ceea ce privește încheierea lucrărilor la clădirile din cadrul proiectului „Integrarea Eurasiatică” – este foarte bine, noi ne bucurăm mereu când aici se construiește ceva. Și dacă Rusia va aloca bani pentru asta, va fi foarte bine pentru Transnistria. Clădirile trebuie pur și simplu finalizate. Dacă ele vor rămâne la aceasta etapă, nu va fi prea bine, vor fi doar niște carcase cu găuri în loc de geamuri.
Acum, nu cred că se va mai putea repeta frauda care a avut loc. Iar în ceea ce privește compensarea prejudiciilor, s-a vorbit despre suma de 19 milioane de ruble transnistrene, dar aceasta nu corespunde cu pierderile care au fost documentate, inclusiv prin deciziile curților de arbitraj din Transnistria.
De ce nu apelăm la curțile de arbitraj din Rusia? În primul rând, pentru că a existat o prevedere că toate litigiile vor fi examinate aici, în Transnistria, adică noi nu putem, din punct de vedere juridic și fizic, apela la instanțele rusești pentru că acest lucru nu este prevăzut în contractele dintre noi și contractori.”
***
Un album de fotografii ce conține aproape 100 de instantanee din războiul din Transnistria din 1992 a fost lansat recent la Editura Cartier. Sunt fotografii realizate de Nicolae Pojoga, fotografii care au fost publicate în ziarele locale sau difuzate în întreaga lume prin intermediul agențiilor de presă străine. Ce înseamnă Transnistria pentru autor și ce mesaj are pentru generațiile născute după conflictul armat din estul Republicii Moldova? Un interviu realizat de Valentina Basiul.
Nicolae Pojoga: „Pentru mine, Nistrul și Transnistria au fost, pe rând, un plai românesc, după vorbă și folclor, altădată oamenii pe care nu îi înțeleg, mai târziu a fost Nistrul - ultimul râu în Europa, nu știu ce. Acum războiul acesta a făcut un fel de pace între partea asta din care fac eu, cum s-ar zice, parte și ei. Eu cred că noi suntem foarte împăcați, vizibil – nu, dar așa suntem foarte împăcați. Și m-am convins la Cocieri și la Roghi, oamenii sunt nedumeriți de ce se întâmplă la nivelul omului simplu și asta-i mai mult decât la nivelul unor demnitari de stat; acolo e confuzie.”
Europa Liberă: Ce încercați să transmiteți generațiilor care vin din urmă prin acest album?
Nicolae Pojoga: „Cred că am să mă feresc de verdicte politice, dar vreau să invit viitorii cetățeni când se vor maturiza, să-i invit la cercetare, care este totul, în opinia mea. Să umble, să răscolească, să vorbească, să nu lase să moare gândurile odată cu oamenii. Pentru mine cel mai trist tablou în viață este când știu că omul a murit cu țărână în gură și nu mai poate vorbi. El are ce spune, a avut ce spune, au murit și în Siberia, și la război fără să spună ultimul lor cuvânt.”
Europa Liberă: Adică n-au fost ascultați de acei oameni?
Nicolae Pojoga: „N-au fost ascultați, le-a fost gura astupată, au fost morți. Deci, lipsa asta eu o simt acut; oamenii trebuie să caute, să le dea voie să vorbească documentele, fotografiile, toți, toți trebuie să aibă dreptul la vorbire.”
Europa Liberă: După perioada 1992, ați mai fost în regiunea care nu e controlată de Chișinău, ați vorbit cu oamenii pe care i-ați întâlnit atunci?
Nicolae Pojoga: „De multe ori am fost. Chiar un timp trăiam din fixing, veneau străini, jurnaliști care voiau să viziteze ca Transnistria, la titlu exotic, eu îi converteam pe drumul cel mai lung și chiar făceam niște bani cu această ocazie și cu mașina, și...”
Europa Liberă: Cum ați regăsit acele locuri, acei oameni?
Nicolae Pojoga: „La nivel de contact personal, și-au schimbat opiniile, la abordarea în stradă sau ceva, nu, ei sunt supuși, bănuiesc că și noi suntem supuși unui tratament ideologic foarte serios. Ei sunt pur și simplu opriți să gândească public. Așa, la un pahar de vin sau la o cină sunt oameni deosebiți. Eu cred că noi suntem așa, mai snobi, mai alintați. Nu știu în virtutea căror legi sau realități, dar cei din partea dreaptă sunt mai alintați, mai fals-liberali și nu știu ce, dar în esență nu pătrund așa cum am întâlnit din stânga Nistrului oameni care gândesc profund și foarte limpede. Asta n-ar fi o ocară pentru partea din Republica Moldova față de Transnistria, dar e o observație a mea particulară.”
Europa Liberă: Aveți un volum, un glosar de învățăminte, eu am luat esența acelor sfaturi pe care le adresați tinerei generații – „Fii deasupra conflictului, nu ții cu niciuna dintre părți; este greu, dar nu imposibil”. V-a ajutat acest crez în timpul conflictului, în timpul misiunii?
Nicolae Pojoga: „Da. Nu știu cum, dar la nivel intuitiv simțeam că dacă la radio răsună un reportaj care începea cam așa: „Astăzi ostașii noștri nu știu ce au făcut...” Uite așa a fost intuiția mea. Pe urmă am găsit-o în manuale, am găsit-o în textele pe care le scriau editorii de peste hotare: „Ai grijă cum scrii, fii echidistant...” Din mers am învățat lucrul acesta și mi se pare unul din cele mai prețioase, fiindcă textul trebuie să fie conform unor standarde, în rest – omul este liber să gândească.”
Europa Liberă: Dați de înțeles că în acea perioadă s-au comis greșeli din partea colegilor de breaslă, cumva ei au învățat lecția din mers?
Nicolae Pojoga: „Au fost greșeli, nu păcate. Deci, s-au învățat din mers, pentru că acum școala noastră de etică, să zicem, echidistanță și multitudinea de surse deja e un bun câștigat.”
Europa Liberă: În calitatea Dvs. de observator, de cetățean care ați trăit cumva activ această perioadă, cum vedeți procesul de pace și încercarea de a uni o țară care a fost cândva un tot întreg?
Nicolae Pojoga: „Nu vreau să fiu dur, dar am să încerc să vorbesc calm aici. Eu cred că ambele părți nu că nu pot face lucrul acesta, dar nu prea doresc. Asta-i tot ce pot să spun acum, astăzi. Altă dată eram mai optimist, cu totul altă dată – foarte pesimist; acum eu sunt absolut sigur că aici e un joc, un aranjament departe de societatea civilă și nu că i-ar fi păzit, dar ei sunt la alte etaje, sunt prea mulți vectori la mijloc aici și mă înglod imediat, dar primitiv vorbind, asta este...”
Europa Liberă: La nivel de politic, la nivel de business?
Nicolae Pojoga: „Și, și. Și politic, și business, care sunt legate într-un fel.”
***
Scriitorul Boris Akunin susține că Rusia este un sistem incompatibil chimic cu democrația. Colegul meu Victor Eskenazi a realizat un portret al scriitorului – un critic dintotdeauna al sistemului politic din Rusia, dar neluat în seamă înainte de a deveni un romancier celebru.
Grigori Șkartișvili, cu pseudonimul de autor Boris Akunin, este unul din cei mai cunoscuți și mai citiți scriitori ai Rusiei ultimelor două decenii, eroul detectiv pe care l-a creat în 1998, Erast Fandorin, devenind atât de popular încât romanele sale polițiste s-au vândut numai în Rusia în peste 13 milioane de exemplare. Personajul este cunoscut și cititorilor din România, unde la Humanitas au fost publicate, după anul 2000, câteva dintre romanele denumite generic Fandorin, astăzi de negăsit altfel decât în anticariate.
Boris Akunin a devenit, pe de altă parte, cum îl numea într-un articol mai vechi publicația The New Yorker, o forță conducătoare în protestele politice anti-Putin declanșate în 2011 după anunțul revenirii liderului rus la președinția țării.
Atunci, scriitorul, care pendula între Moscova și locuința sa din Franța, în Bretagne, s-a gândit pentru prima oară să emigreze definitiv. Protestele de stradă ce au urmat alegerilor parlamentare din decembrie 2011 l-au făcut însă să-și reconsidere o vreme ideea. La scurtă vreme era apreciat drept unul dintre vorbitorii cei mai buni și bucurându-se de autoritate morală la întrunirile de protest ce aveau să se înlănțuie în Piața Bolotnaia, la Moscova.
În acel context, Akunin se confrunta public prima dată cu un lider cunoscut al opoziției ruse, Alexei Navalnîi și cu vederile sale naționaliste de dreapta, într-o discuție pe care o publica pe blogul său. Împreună cu alți doi scriitori foarte populari, Dmitri Bîkov și Ludmila Ulițkaia - ultima tradusă recent în România – Akunin plănuia un „test” pentru a vedea dacă locuitorii Moscovei se mai pot plimba liber prin orașul lor. Peste zece mii de moscoviți răspundeau apelului scriitorilor și se întâlneau în apropierea statuii lui Pușkin. „N-au venit de ochii noștri frumoși – comenta atunci Akunin. Nici nu prea cred că sunt cititori de romane. Au venit fiindcă sunt alarmați de ce se petrece în Rusia.”
În Rusia, însă, la scurtă vreme, în iunie 2012, Parlamentul vota legea care ridica amenda pentru participarea la o adunare populară neautorizată de la echivalentul a 150 de dolari la nouă mii, sumă apropiată de salariul mediu anual al unui rus. Akunin declara pentru The New Yorker că a fost întotdeauna critic față de sistemul politic din Rusia, dar că nimeni nu l-a luat în seamă înainte de a deveni un romancier celebru.
Inițial, Akunin, specializat în literatura și traducerile din japoneză, a devenit mai cunoscut ca traducător al celebrului scriitor Yukio Mishima, care s-a sinucis după o lovitură de stat eșuată din 1970.
Nu cred că o democrație efectivă și de durată este posibilă într-o țară lipsită de o clasă de mijloc...
În 2012, Akunin scria: „nu cred că o democrație efectivă și de durată este posibilă într-o țară lipsită de o clasă de mijloc. Acum este timpul potrivit. Am crescut ca societate, suntem gata să ne asumăm responsabilitatea”.
Dar, la numai doi ani după angajamentul lui politic activ, Boris Akunin decidea să părăsească Rusia, stabilindu-se definitiv în Franța. Intervievat la începutul acestei luni de Jeff Gedmin, redactorul-șef al publicației The American Interest și de Laure Mandeville, corespondentă a cotidianului Le Figaro, Boris Akunin explica că a plecat din Rusia în 2014, „când lucrurile au început să se îndrepte spre o dictatură pe viață a lui Vladimir Putin”, când „isteria post-imperială generală” în împrejurările anexării Crimeii, a devenit insuportabilă, „grețoasă de privit”.
„Cred că Rusia lui Putin este conservatoare și speriată de schimbare. Aceasta este trăsătura principală, spune astăzi Akunin. Sprijinul popular pentru Putin se bazează pe această frică. Oamenii se gândesc că viața sub Putin nu este grozavă, dar - cine știe? - poate că va deveni mai rea fără el. Toate resursele mașinii propagandei de stat lucrează în acest sens. Este Rusia modernă o încarnare mult diferită de cele anterioare? Nu cred. Ea este încă un sistem hiper-centralizat, în care toate deciziile importante sunt luate la centru. Un asemenea sistem este incompatibil chimic cu democrația. Elementul nou este că există un capitalism care lucrează, o mulțime de oameni au învățat cum să câștige individual, iar acum avem o clasă de mijloc considerabilă”.
