Linkuri accesibilitate

Trei decenii de la Podul de flori. O reconstituire


Prutul văzut de pe malul Republicii Moldova

Miercuri, 6 mai, s-au împlinit 30 de ani de la Podul de Flori peste Prut din 1990.

A fost un eveniment major pentru mii de familii care s-au revăzut după zeci de ani de despărțire, dar nu a avut consecințele geopolitice la care sperau mulți participanți.

Trei decenii de la Podul de flori
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:04 0:00
Link direct



Ziua în care defuncta Uniune Sovietică își deschidea granițele spre România după mai bine de patru decenii de izolare a rămas memorabilă pentru profesoara de română Valentina Maniuc din Sculeni, Ungheni. „A fost o zi nemaipomenită. De aici, din Sculeni, am pregătit ca la moldoveni pâine și sare să întâlnim la jumătatea noastră de pod oaspeții noștri din România, prietenii, frații noștri. A fost lume nespus de multă. Din Sculeni erau persoane care aveau rude în partea aceea și au fost foarte bucuroși”.

Prutul la Sculeni
Prutul la Sculeni

Valentina Maniuc nu avea rude de cealaltă parte al râului Prut, dar asta nu a împiedicat-o să umple casa de oaspeți cu cei veniți la Podul de Flori. Și acum ține minte în detalii cum a fost acea zi de duminică, 6 mai 1990, cum era îmbrăcată, ce și-au vorbit cu cei de dincolo.

După aceea, continuă firul profesoara de la Sculeni, unele prietenii legate la Podul de Flori au durat mai mulți ani, unii s-au și înrudit, cu vremea însă entuziasmul s-a redus. De vină ar fi vârsta care își pune amprenta, caracterul cumva mai flegmatic al moldovenilor de dincoace de Prut, dar și schimbările social-economice din România și R. Moldova, consideră Valentina Maniuc. La trei decenii distanță de la Podul de Flori peste Prut , ea mai crede în idealul unirii, deși recunoaște că politicieni declarați adepți ai acestei cauze în repetate rânduri i-au dus de nas pe alegătorii lor.

Trebuie să se mobilizeze toată lumea să facă o schimbare, îndeosebi cei tineri

„Guvernanții ăștia ai noștri sunt bucuroși să primească ajutoare, susținere, le folosesc cum știu ei mai bine, dar sunt cu ochii și cu sufletul în altă parte. Aici trebuie să se mobilizeze toată lumea să facă o schimbare, îndeosebi cei tineri, dar sunt și din cei mai în vârstă care au văzut lumea, s-au deschis hotarele, au văzut altă viață, să înțeleagă ei ce înseamnă o democrație adevărată”.

La acțiunea organizată de Frontul Popular și Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni a participat și istoricul Mihai Adauge, redactor la editura Cartea Moldovenească pe atunci. El este originar din Costești, Râșcani, chiar de pe malul Prutului, și își amintește că în perioada de cea mai tristă faimă rudele despărțite de hotarul pus de sovietici în 1944 reușeau să ocolească vigilența grănicerilor și să transmită informații pentru cei de pe celălalt mal.

După părerea lui Adauge, Podul de Flori a fost cea mai firească și mai frumoasă acțiune de înfrățire de după 1990. „Fiind deja pornită o inițiativă foarte masivă, cu susținere puternică, autoritățile s-au văzut nevoite să susțină și s-au implicat chiar și în organizare. S-a pus la dispoziție transport. Această manifestare a durat ore în șir, pentru că tot veneau și veneau. Și-au găsit imediat prieteni, oameni de aceeași profesie, toți au făcut fel de fel de mese. Lumea din Basarabia a mers cu bucate, cu un pahar de vin, cu sarmale, de dincolo la fel. Din România erau mai mulți intelectuali și au venit cu multă literatură”.

Anatol Șalaru
Anatol Șalaru

La podul de la Stânca-Costești a fost prezent și Anatol Șalaru, unul dintre liderii Frontului Popular. El spune că mai păstrează un bilețel de la șeful pichetului de grăniceri sovietici, trupe din subordinea KGB, înscris în care se spune că acțiunea s-a petrecut fără incidente. Autoritățile au asigurat doar accesul în zona de frontieră, spune Anatol Șalaru, în rest oamenii s-au organizat singuri.

Am văzut și lacrimi, și bucurie, și fericire

„Eu țin minte atmosfera de atunci: oamenilor nu le venea a crede că s-au întâlnit frații cu frați, fiindcă am fost martor când au venit la acest Pod de Flori rude care nu s-au văzut de zeci de ani. Unii din România au mers și două zile cu mașina sau autocarul ca să ajungă acolo. Am văzut și lacrimi, și bucurie, și fericire, toate sentimentele erau amestecate acolo, și speranța că în curând această frontieră va cădea; le-a dat oamenilor speranță cu multe nedreptăți, lucruri se vor corecta după asta”.

După podurile de flori s-a vorbit foarte mult despre necesitatea unor investiții românești în Republica Moldova, inclusiv în reconstrucția podurilor peste Prut. De ce manifestațiile din 1990 nu au avut o continuitate în această direcție? Anatol Șalaru spune că la mijloc sunt mai mulți factori: politicienii și nomenclaturiștii aflați la conducere la Chișinău nu conteneau să facă pe plac celor de la Moscova, iar Rusia nu renunța la presiuni de tot felul. Și-a lăsat amprenta și lașitatea unor pretinși români din stânga Prutului, cu sau fără cetățenia românească, și, nu în ultimul rând, lipsa cronică de importante investiții românești.

XS
SM
MD
LG