Președinții Donald Trump și Vladimir Putin au declarat după convorbirile lor de astăzi, la Helsinki, că au făcut primii pași spre îmbunătățirea relațiilor dintre Statele Unite și Rusia.
Putin a spus că summit-ul de luni 16 iulie, primul de când Trump a devenit președinte cu 18 luni în urmă, a fost „foarte reușit și util”, fiind luate în discuție chestiuni privind controlul armelor, conflictele din Siria și Ucraina, relațiile comerciale și altele.
La o conferință de presă comună în capitala Finlandei, Putin a spus că omolgul său a ridicat problema presupusului amestec rusesc în alegerile prezidențiale americane din 2016, în urma cărora Trump a devenit președinte.
Liderul rus a negat din nou implicarea Moscovei. Răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor, Putin a spus că el a vrut ca Trump să câștige deoarece republicanul își exprimase dorința de îmbunătățire a relațiilor cu Rusia.
Trump a declarat și el că i s-a adresat lui Putin în mod „direct” în legătură cu aceste acuzații și că cei doi au acordat „o mare parte de timp” acestei teme.
Dar președintele american nu a oferit detalii și nici nu a precizat dacă discuțiile au dus la vreun rezultat anume. Presat de un reporter, Trump a spus că Putin a fost „ferm și puternic” în a nega amestecul.
Președintele american a repetat că nu a existat nicio înțelegere ascunsă între campania sa și Rusia pentru a-l ajuta să devină președinte și că investigarea acestei chestiuni în Statele Unite a cauzat un prejudiciu serios.
Cu doar trei zile înaintea summitului de la Helsinki, autoritățile americane au pus sub acuzare 12 ofițeri de informații din Rusia, bănuiți de implicare în spargerea serverelor democraților și publicarea de mesaje e-mail în scopul compromiterii candidatei democrate Hillary Clinton, în timpul campaniei prezideniale. Aceste evoluții au pus noi presiuni asupra lui Trump înainte de summit.
Luni însă, președintele american și-a apărat decizia de a se întâlni cu Putin, spunând că „diplomația” este esențială și că „dialogul fructuos” cu Moscova este benefic Statelor Unite, Rusiei și restului lumii.
Ambii președinți și-au exprimat dorința să discute despre controlul armamentului. Putin a afirmat că e importantă începerea dialogului privind armele nucleare și că a făcut propuneri concrete în acest domeniu.
Liderul de la Kremlin a adăugat că Rusia și Statele Unite trebuie să poarte discuții pe marginea extinderii noului tratat START semnat în 2010, care a impus noi limite dimensiunilor arsenalelor nucleare ale celor două țări. (AE)