Linkuri accesibilitate

Trump spune că Iranul a oprit execuțiile, dar nu exclude o acțiune militară


Oameni în Piața Enghelab din Teheran, 14 ianuarie 2026.
Oameni în Piața Enghelab din Teheran, 14 ianuarie 2026.

Pe scurt

  • Președintele Donald Trump a spus că Iranul a amânat execuțiile planificate ale protestatarilor, citând surse, dar nu a dat detalii.
  • Grupurile pentru drepturile omului susțin că peste 2.400 de protestatari au fost uciși și 18.000 arestați în timpul represiunii violente și a blocării internetului.
  • Tensiunile rămân ridicate pe măsură ce SUA iau în considerare posibile acțiuni militare sau de altă natură împotriva Teheranului.

Iranul a suspendat execuțiile protestatarilor, a declarat președintele Donald Trump, citând „surse foarte importante din partea cealaltă”, dar tensiunile au continuat în Orientul Mijlociu. Posibilitatea unei acțiuni militare a SUA împotriva Teheranului rămâne pe masă, a adăugat președintele.

„Au spus că uciderile au încetat și că execuțiile nu vor mai avea loc – astăzi ar fi trebuit să aibă loc multe execuții, dar acestea nu vor mai avea loc – și vom afla”, a declarat Trump reporterilor la Casa Albă, pe 14 ianuarie.

„Ni s-a spus din surse sigure și sper că este adevărat”, a mai spus președintele american.

Autoritățile iraniene au declanșat una din cele mai brutale represiuni din istorie după ce oameni din toată țara au ieșit în stradă. Actualele proteste antiguvernamentale sunt considerate una din cele mai mari provocări la adresa regimului clerical de la Revoluția Islamică din 1979.

Organizația independentă de monitorizare a drepturilor omului HRANA, cu sediul în SUA, a declarat că, potrivit datelor sale confirmate și verificate, la 14 ianuarie numărul morților în proteste a crescut la 2.435 de protestatari, iar peste 18.000 de persoane au fost arestate. Însă această organizație și alte surse susțin că numărul real al celor uciși este probabil de câteva ori mai mare.

Pe fondul rapoartelor despre represiunea violentă, Trump a avertizat de mai multe ori că Statele Unite ar putea interveni pentru a opri uciderile, îndemnând în același timp iranienii să continue protestele.

Iranienii din străinătate pierd contactul cu cei dragi după ce Teheranul „stinge” internetul în țară Iranienii din străinătate pierd contactul cu cei dragi după ce Teheranul „stinge” internetul în țară
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:12 0:00

Informațiile despre situația de pe teren sunt greu de obținut și de verificat, deoarece autoritățile au blocat aproape complet accesul la internet. Măsura a fost luată la scurt timp după ce, la sfârșitul lunii decembrie, au început demonstrațiile provocate inițial de situația economică dezastruoasă și de deprecierea puternică a monedei naționale.

„Blocarea internetului în Iran a depășit 156 de ore, iar tăcerea se adâncește după o represiune brutală”, a declarat organizația de monitorizare NetBlocks într-o postare la începutul zilei de 15 ianuarie.

„Între timp, vidul de informații online duce la multiplicarea conturilor pro-regim, a falsurilor generate de inteligența artificială și a altor agende.”

Zeci de cadavre în fața morgii din Teheran, în timpul protestelor violente din Iran
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:01:06 0:00

Grupurile pentru drepturile omului anunțaseră că un protestatar arestat, Erfan Soltani, în vârstă de 26 de ani, urma să fie executat pe 14 ianuarie, la șase zile după arestarea sa sub acuzația de „război împotriva lui Dumnezeu”.

Trump a declarat ulterior, pe 13 ianuarie, într-un interviu pentru CBS News, că dacă autoritățile vor aplica sentința – prima execuție a unui participant la valul actual de proteste – „veți vedea anumite lucruri”

Grupul pentru drepturile omului Hengaw, cu sediul în Norvegia, citând rudele lui Soltani, a declarat pe 14 ianuarie că execuția nu a avut loc, deși rămân „îngrijorări serioase și continue”.

„Într-o conversație cu rudele lui Erfan Soltani, Hengaw a aflat că sentința de condamnare la moarte, care fusese anunțată anterior familiei sale și urma să fie pusă în aplicare miercuri (14 ianuarie), nu a fost executată și a fost amânată”, a declarat grupul.

„Din cauza întreruperii continue a internetului și a restricțiilor severe de comunicare, nu este posibil să se furnizeze informații suplimentare cu privire la această chestiune”, au mai spus reprezentanții organizației.

Trump nu a dat detalii despre ce măsuri ar putea lua Statele Unite împotriva Iranului și când, dar Washingtonul a recomandat unor membri ai personalului să părăsească principala bază aeriană americană din regiune. Solicitarea a venit după ce Teheranul a avertizat țările vecine care găzduiesc trupe americane că va lovi bazele americane dacă Washingtonul își va pune în aplicare amenințările.

Site-ul de urmărire a zborurilor Flightradar24 a declarat pe 14 ianuarie că Iranul a emis un aviz către piloți (NOTAM), anunțând închiderea spațiului său aerian pentru toate zborurile, cu excepția zborurilor internaționale către și dinspre țări care au primit permisiunea.

NOTAM a fost valabil „puțin mai mult de două ore”, a afirmat site-ul.

Conducerea islamică a Iranului a rezistat protestelor anterioare, dar ultimele tulburări survin în contextul în care Teheranul încă se reface după războiul de anul trecut cu Israelul. Atunci, Statele Unite s-au alăturat unei serii de atacuri aeriene îndreptate împotriva instalațiilor nucleare iraniene. De asemenea, poziția regională a Iranului este slăbită de loviturile suferite de aliații săi din Orientul Mijlociu.

Se crede că Trump ia în considerare opțiuni precum atacuri militare limitate, o campanie coordonată de atacuri împotriva Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) sau măsuri non-militare, cum ar fi un blocaj economic total sau atacuri cibernetice pentru a perturba sistemele de comunicare și de luare a deciziilor ale agențiilor de securitate iraniene.

Un jurnalist din Iran, care a reușit să trimită informații către Radio Farda al RFE/RL pe 13 ianuarie, a spus că un șofer de taxi cu care a vorbit a povestit că forțele de securitate au atacat centre medicale, au răpit protestatari răniți și i-au ucis pe cei care nu puteau fi transportați.

Afirmațiile sale nu au putut fi verificate independent de RFE/RL, dar ele se potrivesc cu cele ale surselor organizațiilor pentru drepturile omului și cu alte rapoarte din interiorul țării despre severitatea represiunii împotriva protestelor și „uciderea în masă” a protestatarilor.

📰 Europa Liberă Moldova este și pe Google News. Abonează-te

XS
SM
MD
LG